marți, 26 martie 2013

Gesturi pe care nu le inteleg

Sa astepti sa intri in sala de aerobic, stand pe o banca, in colanti si picior peste picior. Ca si cum te-ai pregati de scufundari sudand cateva tigari inainte.

Sa lansezi o invitatie publica "la un suc", sperand in secret sa nu raspunda anumite persoane, si sa le intorci spatele cand stau la masa cu tine. Ca si cum te-ar fi obligat cineva sa faci invitatia aia chiar atat de publica din capul locului.

Sa mangai o gravida pe burta. De parca rotunjimea aceea temporala iti da dreptul de-a-i invada spatiul personal si de-a o atinge, chiar si sub pretextul de a mangaia progenitura in devenire. Si sa te duci cu flori la maternitate a doua zi dupa nastere, de parca fix de intruziunile tale demagogice are femeia aceea nevoie.

Sa te anturezi cu femei mai tinere ca tine si sa contribui la discutiile de grup cu povesti despre fiul tau. In conditiile in care nu numai ca esti singura maritata, ci si singura mama din gasca.

Sa iei ceva imprumut si sa uiti intr-atat sa returnezi flecustetul ala, incat posesorul de drept ajunge sa fie jenat sa ti-l mai ceara. Dar nu te uita.

Sa tii in tine lucruri pe care le ai de spus si sa te uiti urat la ceilalti, fara sa le acorzi macar sansa unei discutii edificatoare. De parca frustrarile pot iesi numai prin cuvinte, nu si prin priviri incarcate.

Sa pretinzi celorlalti sa nu te caute numai cand au nevoie de tine. Ca si cum ai mai crede in Mos Craciun. Faptul ca tu suni si fara vreun motiv anume nu demonstreaza nimic altceva decat ca incerci sa le dai o lectie de clasa.


vineri, 22 martie 2013

Despre cum necazurile nu vin niciodata singure si parca bucuriile nu vin niciodata. Deloc

Daca n-am avut luneta sparta, a fost o bataie inter-specii sub capota celeilalte masini din familie, ce s-a lasat cu furtune de frana roase de pisici si gheare de caine innebunit care a incercat sa scormoneasca dupa felina prin metalul (aluminiul ?) capotei. Daca n-a fost o luna cu 5 aniversari, a fost una cu doua asigurari RCA de facut. Daca n-au fost Finantele cu pistolul de hartie la capul meu, a fost o banca ce-mi cere bani pentru un cont pe care m-au obligat sa-l deschid cand am solicitat un credit la care am renuntat inainte sa mi-l aprobe.

Cele mai recente aventuri m-au facut sa ma gandesc serios ca zana buna si consortul ei au dreptate, un picut, asa, cand se gandesc sa-si lase joburile de 10 ani, casa din preerie si viata de aici pentru a se muta ici colea, dupa coltul globului, pe un continent unde oportunitatile sunt, in marea lor majoritate, oportunitati, nu calamitati.

Una din aventuri e din ciclul cat de mult te costa ca sa demonstrezi un principiu. Mai exact: am retras bani de la un bancomat, cu un card emis de alta banca decat cea de care apartine bancomatul. Cer 150 lei, mi se inregistreaza pe extrasul de cont -150 lei, dar imi elibereaza doar 110 lei. Dupa o serie de telefoane - la banca lor, la banca mea - ajung sa aflu ca procedura de refuz la plata ma costa 10 euro. Adica aproximativ cu 5 lei mai mult decat suma pe care trebuie sa o recuperez. In prima faza, ridic din umeri si renunt - prea mult timp, prea multa energie, prea multa benzina de cheltuit pentru pierderea asta financiara. Apoi, dupa insistente venite din jur, ma aburc pe Rosinanta cu sigla Ford si fac pe Don Quijote, gata sa demonstrez ca, atata vreme cat: 1) nu e vina mea; 2) banca mea are doar vreo 3 bancomate in Cluj, ergo sunt silita la posibile viitoare incidente cu alte bancomate, mai abundente; si 3) ei imi solicita o taxa care ma scoate pe minus chiar in cazul in care se recupereaza suma, nu platesc, fratilor, nici o taxa. Pentru ca sunt banii mei, munciti. Si un leu e tot al meu si nu ar trebui sa fiu dispusa la generozitati fortate de imprejurari.

Cea de-a doua aventura - accident rutier cu fuga faptasului. Vine un dobitoc intr-o curba, nu se poate tine pe banda lui - alcool?, cowboy?, inconstient ? - si izbeste Loganul pe toata partea lui stanga. Nici macar nu clipeste. Nici macar nu opreste sa vada daca se taraste cineva afara din masina noastra, semn ca inca nu ne-am dat ultima suflare. Si dus a fost - nici macar nu l-am mai zarit la orizont cand am incercat sa-l prindem din urma. La Politie: ati vazut numarul de inmatriculare? Da, bineninteles, daca ma hipnotizezi il scoti precis din mintea mea, ca l-am vazut clar in fata ochilor, putea fi ultima imagine inregistrata pe lumea asta. Dar n-a oprit? Deloc? Deloc, ca n-am mai fi aici, eram pe drum spre casa, cu polita lui RCA, impacati ca asta a fost, dar bine ca am dat peste un om responsabil, cu asigurare valida la el si cu cateva variante de exprimare a regretului in repertoriu. Evident, camerele video din capatul acela de lume nu functioneaza cam de la ultimul seceris, deci... traisca asigurarea CASCO! Ce casco, banii aia s-au impotmolit undeva in sistem, n-au ajung la asigurator, desi sumele au fost platite in fiecare luna inainte sau fix la scadenta. Alte drumuri, alti nervi !

Mi-e si greu sa scriu suculent si carnos despre astea, pentru ca, desi s-au intamplat abia de o saptamana, sunt o romanca atat de neaosa, incat deja mi-a trecut indignarea datorata lor si sunt perfect pregatita pentru urmatoarele motive de furie, stupefactie si sufocare in propria dreptate facuta posta.

Ah, inca ceva: dupa ce tata merge la doctor si ala il scoate afara - "daca ai deja reteta, de ce mai vii la mine?", mama da de o doctorita care-i pune diagnostic ochiometric de cancer de piele si-i mai amana operatia cu o saptamana, ca sa aiba tot timpul sa chiar faca boala aia, de stres si suparare.

Si, sa nu uitam, fratele meu nu stie care e numele meu dupa casatorie, desi a trecut deja un an.

Rahaturile astea vin atat de des si-atat de hotarate, incat fac din pansamentul bucuriilor hartie igienica. 

luni, 11 martie 2013

n-o saruta pe gura

Daca ti se face vreodata pofta de al trup, n-o saruta pe gura.

Daca nu se poate si nu se poate, poti s-o absorbi. Asa cum faci si cu mine, cand iti transformi limba intr-un fel de deget cercetator, care amusina peste tot, ca un nas umed de caine cuprins de frenezia vanatorii. Ca atunci cand ni se impletesc limbile, un fel de yin si yang de carne, un fel de cele doua parti ale velcroului, cu papile gustative sub forma de mici carlige, care se lipesc de sarutul meu vatuit.

Sa pastrezi numai pentru mine ceea ce-mi lipseste cel mai tare cand nu esti langa mine. Momentele miraculoase cand sufletului tau ii cresc doua buze elastice, care ma invaluie, tandre si calde. Cele in care simt cum fiecare pliu microscopic al buzelor tale se pliaza perfect pe ale mele, intr-o priza atat de stransa si de sigura, de parca am fi doi acrobati in plin salt, fara alta plasa de siguranta decat increderea ca ne vom prinde unul pe altul la timp.

Amprenta sinuoasa a buzelor tale imi face in tacere cea mai sonora declaratie de dragoste.