abuz !

URA suna la gropi. Clantanit metalic. Nu numai la gropi, chiar si la frana brusca, daca face balans. Sunetul ala metalic, puntea fata. Ma gandesc indelung si ajung sa iau hotararea eroica - doar n-are ce sa se intample rau - sa-mi bag masina in service. Nu spui care, persoane importante.

Aaa... masina e ok. Am urcat-o pe elevator, am demontat roata, verificat prin ciocanire, zgaltaire si ochiometrie si n-are nimic. Efectuat si test urechiometric - nu bate nimic in trafic. (evident, daca mergi cu viteza constanta, pe drum drept, in masina in care intri prima data si nu binevoiesti sa opresti muzica). Aaa.. e perfecta, toate bune si frumoase, trebuie doar reglat unghiul de fuga, domnuca draga, numa' ca asta se poate face doar peste 2 - 3 zile - e stricat standul cu pricina.

Domnuca - adica eu - reprima niste draci si injuraturi nepereche, derulate pe 5 minute, fara pauza pentru reclame; da ochii peste cap, trage aer in piept, adanc si-i da drumul printre dinti, incetut: pai... are cum sa sune de la... unghiul de fuga? Daaaa, cum nu. Nu ziceati ca nu suna, totusi, nimic? Ba daaa...

Renunt. Fac o socoteala rapida ca trebuie sa platesc o constatare in care nu s-a constatat decat ca-s o muiere proasta cu halucinatii auditive, care vrea sa fie in centrul atentiei unei adunari de pinguini in salopete albastre. Mda, nu se poate intampla nimic rau...

Ies in oras. Ma intorc la masina dupa doua ore. Pe intuneric. Si constat ca iluminatul stradal se oglindeste prea strident in... suportul de numar. Unde sclipeste ceva. Argintiu. Ma apropiu - mi-au schimbat suportii de numere !!!!!!!! Fara acordul meu!!!!!!!!! Si-au permis sa fure de pe masina mea - proprietate personala - si sa-si puna suport de reclama fara permisiunea mea.

E un abuz. N-am sa ma duc sa dau bani pe alti suporti de numere, sa-l pun pe tata sa-i schimbe, in zloata si ploaia de afara, doar pentru ca acest abuz incalificabil, care ma ataca in spatiul si timpul meu personal, care imi aduce un afront personalitatii si capacitatii de discernamant si care, pana la urma, imi neaga dreptul de a fi proprietarul pe deplin al lucrurilor mele - doar pentru ca aceasta abjectie sa treaca neobservata.

Maine vreau inapoi suportii mei de numere. N-o cheama URA degeaba.

kilometri

Am facut 12 kilometri in 60 de minute. Da, intr-o ora lunga de stat in coloana, semiambreiat, schimband vitezele de la liber la a-ntaia. Si-am exultat in traficul acela infernal, pentru ca am ascultat muzica, pentru ca nu ma grabeam nicaieri, pentru ca ma incalzea soarele si cerul senin de dincolo de sticla parbrizului.

Ma intorc in Cluj si-o iau de nebuna pe strazi, plimbandu-ma ca sa exersez din memorie sensurile unice, sa le invat pe cele nou infiintate - pe astea din urma le constat ca pe niste tradari, pentru ca se intampla fara mine. Bat stradutele, ungherele, toate cotloanele prin care am umblat, trec cu grija peste gropile care sunt tot acolo, doar o idee mai adanci, peste calea ferata de pe Plevnei - un pic mai adanca si mai lata, pe langa pietonii care stiu sa se asigure inainte de a traversa - oameni antrenati de traficul urban al unui oras cu trafic adevarat. Schimb benzile si daca nu e absolut necesar, doar ca sa verific daca mai pot conduce la fel, fara retrovizoarea de interior, in perfecta siguranta, anticipand totul. Si mai pot.

Verific ce se mai construieste la intrarile-iesirile din Cluj, mai ales ceea ce se intampla spre Gilau - pentru ca ma doare ca totul se petrece in lipsa mea si merg in inspectie, ca sa-mi intiparesc in memorie. Spre Gilau ma duc intotdeauna noaptea si e o senzatie cu totul speciala - intunericul, praful ridicat si incremenit in strat uniform in aer, iluminat piezis de niste reflectoare uriase, a caror dimensiune nu o poti percepe cu adevarat pentru ca intunericul ascunde proportiile; mai sunt semafoarele, puse pe o intersectie care are un drum care nu duce nicaieri, dar de fapt duce la masinile alea uriase, care isi fac munca lor de roboti martieni prin carierele de nisip si piatra cu care se construieste la autostrada. Ajungi la semaforul ala si clipeste rosu-verde, cu o semnificatie si o adresabilitate doar de el stiuta, si n-ai cum sa nu te simti cumva privilegiat ca asisti la tot spectacolul acela rupt de realitate.

Si mai e un loc la care ma intorc cu consecventa unui criminal in serie - doar ca eu n-as putea sa ajung la 'serie', sunt atat de previzibila in destinatia aceea... E undeva sus, o curba in causul careia pot s-o las pe URA cu portiera deschisa, cu Ambientalul pus pe repeat si cu mine cu un picior strans in brate si cu barbia pe genunchi, privindu-mi domeniul ale carui granite sunt trasate cu lumina de luna. Acolo sunt libera. Acolo am aer, acolo ma pot intinde. Si totul se transforma intr-un fel ciudat, pe care nu-l pot numi, dar care mi-e atat de personal si de aproape, incat nu pot sa nu ma duc acolo, sa-mi iau in stapanire domeniul nocturn.


Faceam drumurile acelea cu cafea luata din benzinarie si cu pachetul de tigari. Acum, le fac fara tigari, dar le trag in piept la fel de adanc.

hai...

... fi sarea de pe rana mea...

if than

If
esti doar o iluzie intretinuta

if
eu intretin iluzia

than
ar trebui sa o pot intretine in preajma oricui altcuiva

if
e clar ca nu esti tu cel care o intretine

than
asta inseamna ca nu e o iluzie?

paralele

sa te temi de sofat ca de cea mai cumplita povara si sa ajungi sa-l consideri suprema placere solitara si maximul de libertate pe care ti-l poti permite

sa lucrezi intr-un birou de sticla/otel/lemn lacuit/piele si sa-ti doresti din tot sufletul sa fii undeva in trafic, in miezul noptii, cand ploua

sa locuiesti la casa si sa urasti asta din tot sufletul pentru ca streasina joasa si padurea de pe dealul din fata iti acopera luna, cu care ai facut un pact secret de la inaltimea etajului 10 de 'acasa'

sa permiti sa traiasca in capul tau Tiamat, Armin van Buuren, Grigore Lese si Brahms, de parca ar fi la Natiunile Unite si sa ai limba de Turnul Babilonului - cuvintele, toate cele peste 150 pe care le stie toata lumea, ies anapoda si-ti dau peste bot cu cotorul dictionarului, transformat in arma defensiva

sa nu ceri celuilalt decat atat cat poti sa oferi si sa fii refuzat, pentru ca ce ai de dat e prea mult pentru cat poate duce

sa ai un trup plin de rotunjimi si curbe, locuit de un spirit atat de ascutit si incongruent, ca nu-ti dai seama pe cine vezi in fiecare zi, dimineata, in oglinda

sa vrei totul si sa te multumesti cu cat se-ntampla sa ajunga la tine, pe considerentul ca 'putin' e mai mult decat 'nimic'; sau, cum zice o piesa de-acum, 'a kiss with a fist is better than none'

sa ai in trecutul tau un iubit cu comportament sexual deviant si sa ai in prezent un partener atat de normal, incat gura ta ramane cu o dorinta permanent amanata de a se implini intr-un anume fel

sa doresti fierbinte, toata saptamana, sa mergi 'acasa', si 'acasa' sa insemne un loc unde poti sa stai in intuneric, cu picioarele puse pe bordul masinii, ca sa asculti muzica si sa te uiti la luminile traficului

sa nu fumezi luni intregi si-apoi sa bagi cate un pachet si mai bine pe zi, alte luni intregi, dupa care sa te lasi brusc, fara efort si lumea sa nici macar chicoteasca atunci cand, intrebat daca esti fumator sau nu, raspunzi ca esti bi

sa nu stii ce vrei, dar sa ai certitudinea taioasa ca vrei orice altceva decat ai

steihnhardt: "I trust I make myself obscure"

I did

Don't

M-am grabit. Recunosc. M-am grabit atunci cand am dat "respingeti comentariu" si-acu n-am cum sa refac setarile. Asa incat... copy paste pe cometariul Mauriciei:

"Chimie, fizica si anatomie intr-un efort de explicare a armoniei. Iubire ar fi totusi tot aia cu... catalizarea? Catalizarea inseamna acceleraea reactiei. Unde te grabesti? Si numai pentru a declansa acele reverberatii? Pai, poate pentru asta sunt si catalizatori artificiali, eficienti, docili... Mai ales daca se intampla sa mai vrei! Inca si inca si inca... "

Si dupa copy paste... cut.

Chimia, fizica, anatomia si - sa nu uitam, dovada suprema de cultura vizuala pe care o reprezinta aruncarea ostentativ-discreta a numelui lui Escher in discutie - nu-s deloc incercari de explicare a armoniei. Pentru ca nu e nici o armonie. Si pentru ca nu am de ce da explicatii altcuiva decat mie. Blogul asta e o manifestare nici macar patologica - de-ar fi, as fi mult mai consecventa - a unei apucaturi irepresibile de exhibitionista inhibata.

Stiu ce e acela catalizator - in intelesul pe care il da chimia acestei notiuni, ca sa nu intram in discutii legate de sectorul auto, ca poate-ar fi cu totul nedreapta intrecerea din capul locului; stiu pentru ca am facut 4 ani de chimie in liceu, intensiv, si-am ramas cu suficiente deprinderi din scoala incat sa stiu sa caut atunci cand nu am cunostinte suficiente despre ceva. Unde ma grabesc????!? Oriunde altundeva decat spre locul stramt in care trebuie sa dau explicatii. Vezi mai sus.

Cand vrei sa contribui - valabil pentru toata lumea - asigura-te ca o faci constructiv si calitativ. Catalizarea nu se invoca din motive hormonale - ai citit degeaba toate metaforele mele care dau o tura rapida prin cateva stiinte, mai exact prin suprafata lor. Catalizarea aia se petrece direct in cap, in celulele impalpabile a ceea ce ma face sa fiu "eu" in toata splendoarea. Hormonii pot fi aboliti pe vecie, proscrisi din cartile de medicina, din corp, si trimisi in spatiu cu ultima racheta construita de ultimii doi androizi - euforizarea de care ziceam se intampla intr-un cu totul alt univers decat cel al umorilor.

Nu ma intelege gresit: nu sunt rea de dragul exhibarii de care pomeneam. Sunt doar intoleranta fata de vocalizele/tastarile care nu au nici un fel de baza, nici un fel de continut. Prefer - iar, valabil pentru toata lumea care se osteneste sa posteze un comentariu - sa mi se dea peste nas pentru lipsa de informare, sa mi se demonstreze rapid greselile de ortografie si/sau punctuatie, sa fiu pusa la punct pentru exagerari care tin de domeniul obiectivului - de altfel, atat de rar tratat de mine in ceea ce scriu.

Spune-mi ca scriu bine sau ca scriu prost. Dar, atata vreme cat nu suntem prieteni sau dusmani reciproc recunoscuti, nu tasta compatimiri sau sfaturi, sunt complet inutile si deplasate.

Sper ca vei recunoaste vehementei mele calitatea sinceritatii.

mai vreau

vreau sa stiu cum se face ca, de fiecare data, trebuie sa te imblanzesc ca pe un animal sperios, apropiindu-ma de tine milimetric si piezis, ca sa-ti castig increderea; vreau sa inteleg cum decizi cand e momentul sa ma urci la trapez si sa ma faci sa baletez fara plasa pe sarma, inepuizabila si mereu reinventata, avand brusc revelatia intregii acrobatii doar in clipa extraordinara in care ma opresc sa trag aer in piept pentru urmatoarea sarja de discutii; vreau sa stiu cum functionezi, vreau sa ma starnesti de fiecare data cu toate culorile tale amestecate de cub Rubitz care mi se ofera, sfidator si cumplit de alunecos; vreau sa stii ca, stand pe scaunul tau, la o distanta mai mare decat o lungime de brat de tine, reusesti sa fii o scara a lui Echer, care ma poarta intr-o calatorie fantastica pe trepte de cuvinte, fara sa stiu clar unde am ajuns, dar cu certitudinea ca am avut parte de o calatorie fantastica

vreau sa stiu care e combinatia chimica de compusi instabili care te face sa vii sa-mi faci noptile fosforescente, in care pui bucatele din tine in carlig si ma vanezi subacvatic cu linistea extraterestra a unei pisici de mare mecanice; cum reusesti sa ma scoti din mine atat de total, incat a nu realizez ca ma stimulez maxim cu propriile euforizante, izvorate organic si prompt din mintea mea de felina pornita la atac, dar oprita, atat de frumos impotriva vointei ei, ca sa toarca fiecare scanteie care-i aprinde scurt blana, sub mangaierile tale ciudate

vreau foarte tare sa stiu ce e in mintea ta: atunci cand stai la doi metri de mine si imi incord erectorii spinali, ca sa nu accelerez brusc spre granita pielii tale, intr-un accident care-ar arunca sentimente, ganduri si carne de-a valma, peste bord; atunci cand, in sfarsit imblanzit, ma iei in brate si eu ma simt invaluita de chiar punctul de sprijini necesar pentru a clinti lumea din loc; atunci cand, abia atingandu-mi spatele cu varful degetelor, stii foarte bine ca ma treci succesiv prin lumi de imponderabilitate si acceleratii gravitationale ireale; si cred ca cel mai mult vreau sa stiu ce gandesti atunci cand, dupa ce reverberatiile dorintei din gatul meu te fac sa termini, te lipesti de mine atat de calm si de cald, aorta pe aorta, cu amprentele degetelor netezite pentru o suprafata de contact cat mai mare

da, cred ca ai dreptate, iubirea e doar o reactie chimica ce are loc la nivelul creierului; tot ce ti-am zis pana aici nu e nicidecum o declaratie de dragoste, e doar recunoasterea onesta a faptului ca vreau sa fii catalizatorul meu