joi, 18 februarie 2010

()

Nu stiu daca tatal tau te-a dus, dar al meu ma ducea la cursele de ogari care se tineau in parcul sportiv.

O pista ovala, cu zgura rosie, liniata cu alb. Cainii aia slabi, cu bot ascutit si vesnic tremurand pe picioare stateau nervosi in spatele liniilor albe. Se auzea foc de pistol pentru start, cainii nici nu tresareau. Atunci incepeau sa fie ei insisi, cand zvacneau in salturi lungi si rapide, cu picioarele lor subtiri si nervoase, urmarind cu trup si suflet o bucatica de blanita de iepure, trasa cu sarma pe traseu.

Mintea mea e un asemenea ogar. Reactioneaza prompt la orice provocare. Merge pana in panzele albe, uitand de orice altceva, ignorand conventii si semnalele de avertizare. Daca e undeva o situatie interpretabila, stramta si potential periculoasa... ai sa ma gasesti galopand constiincios in prima linie.

Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii in cursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu