marți, 24 februarie 2009

memories

Te rog, te roooooog, nu-mi mai face poze.








Munca. Dupa atatia ani, sunt pe cale sa las totul balta.







URA. Intai a fost o absoluta terifiere. Dupa aceea, Cielo. Cielo nu mai este.







"Concediu". 2 - 3 zile pe care le dilatam in nestire. Cata liniste. Dusa si ea.







Prieteni. Whish you were (still) here.








Te rooog, nu-mi face poze. Nu-mi documenta pierderile.


Ultima fotografie e pentru cel ce s-a decupat din toate cadrele.





weapon of choice

Tii minte masinutele electrice? Alea cu forme rotunjite, inconjurate de un brau de cauciuc gros? Masinutele alea haioase, de doua locuri, care defilau intr-un ring, pe vremea cand reprezentau maximul in materie de distractii? Si tii minte cum aveau ele un brat vertical, metalic, care facea contact cu reteaua electrica intinsa deasupra intregului ring?

Uneori - pierd contactul. Sunt ca o masinuta ramasa fara curent, fara un punct de atingere. Desprinsa din circuit. Singura, intr-o alta dimensiune. Cred ca se intampla atunci cand pierd motivatia. Cand toate "nu"-urile adunate ajung la masa critica si ma fac sa ma surp pe dinauntru. Atunci - nu mai stiu nimic. Nu mai vreau nimic. Nu mai pot sa vreau. Ma simt ca si cum as fi donat 4 din cei probabil 6 litri de sange pe care-i am. Golita pana la fund. Nici macar nu doare...

Nu stiu ce si cum, dar ceva ma repune in miscare, dar asta cam dupa o eternitate de obnubilare. Reiau armele. Nu ale mele, ale altora. Un film la multiplex. Un weekend la zapada. O noapte de chin fierbinte in doi. O noua bijuterie de argint. O noua poveste de palmares. Zambetul de serviciu, vocea modulata, unghiile impecabile la modul discret, parfumul izvorand de la confluenta gatului cu mandibula. Conversatia de salon. Amuzamentul premeditat. Socializarea elaborata.

Nu-s deloc antrenata pentru lupta asta, dar am tot ce-mi trebuie ca sa-mi elaborez inteligent strategia. Ce paradox: armele altora - cu care reusesc sa castig batalii succesive - nu fac altceva decat sa ma puna pe mine la zid.

joi, 19 februarie 2009

vacanta nocturna

Ziua are 24 de ore. Cam 4 - 5 ajung pentru somn.

Dimineata vine ca imaginea pe un tv alb-negru, pe lampi. Deschid ochii si-mi vad camera ca pe un fototapet. Adica, 2D. Dupa o vreme nesfarsita, lucrurile comuta spre pozitiile lor firesti, spatiul capata si cea de-a treia dimensiune si ma ridic din pat. Constat ca merg serpeste prin incapere, desi am lucruri putine, plasate anume ca sa nu-mi stea in cale. Patinez spre bucatarie, unde intorc pasional sarutul negru al cafelei. Aprind bricheta - sunetul ala e ca un foc de arma care da startul intr-o noua cursa - fumul se duce prin cotloanele plamanilor si-mi face mintea sa tuseasca. Gata, creierul isi curata gatul si-mi spune: ai de facut fata urmatoarelor 19 ore.

Ziua trece cum stie ea mai bine, cu toata geografia enervanta a peisajului mioritic deal-vale, deal-vale, pe care nervii mei indelung incercati se dau de-a dura, ca-ntr-un montagne russe. Ma prefac in mercenar - fac ce mi se spune, ce se impune, cu o detasare confortabila, inumana. Si-astept noaptea. Pentru ca ador sa functionez dupa fusul orar al unui alt continent.

Noaptea vine cu constelatii variabile de lumini de faruri si de becuri de iluminat stradal, care se perinda pe bolta parbrizului. Cu mana stanga ramasa rationala, ordonata, activa, pe volan. Cu mana dreapta cuprinsa de un dor fierbinte de tradare, o simt cum mi s-ar desuruba din umar si m-ar abandona, ar fugi sa se alinte, sa-si arcuiasca spinarea, sa-si frece de noul sau stapan botul de pisica nerusinata. Mana mea - degetele, palma, incheietura care ascunde pulsul, antebratul care se articuleaza de brat intr-un punct extrem de sensibil - se dezice de mine, trece granita spre dreapta masinii, se dezbraca la piele si-si savureaza scanteile pe care le starnesc niste degete pornite sa semene furtuna si sa culeaga liniste.

Ajung in faza in care nu mai stiu daca ceea ce gandesc ramane gand sau iese la suprafata, in cuvinte. Prind cateva ore de libertate in care lumile fuzioneaza intr-un fel absolut special si pot sa ma destind. Incerc sa te invat ca putem sa ne luam unul pe altul prin osmoza. Am revelatia lina si calda ca tu esti vacanta mea. Nocturna. Si, ca sa fie clar, iti spun ca mi-ar placea sa am sus, pe masina, un display negru-portocaliu pe care sa afisez "mi-e atat de bine".

Se apropie primavara. Se mareste ziua. Hai sa plecam la Polul Sud, pentru o intreaga noapte polara.

luni, 16 februarie 2009

blondo

"E ok. Daca esti aici si discutam, e ok". Nuuuu, eu trebuie sa scormonesc. Sa pun intrebari. Sa var sub nas raspunsuri. Grila. Repede, repede, ca m-a facut mama berbec nerabdator. Si expira timpul. Timpul ala lung pe care n-am stiut cum sa-l las sa vina, ca sa ne parcurga impreuna.

"Nu-mi fac nici un fel de planuri. Las totul sa curga." Adica, sa vina de la sine. Si eu cred ca e suficient daca vine de la mine. Ei bine, nu e. Trebuie rabdare.

"Buna dimineata." Buna dimineata si tie. In clipa asta, cand ne trezim pentru a treia oara impreuna, trebuie sa-mi dai in scris ca nu ne mai trezim altfel. Ca mie mi-e dor. Mi-e bine cu tine. Eu te vreau. Cu doua maini. Siropuri, siropuri, siropuri.

Bai, pricep ca vara parul meu saten se deschide mult la culoare. Ce nu pricep este de ce am fost atat de blonda. O blonda care s-a trezit din somn. Din coma, mai bine zis. Coma-coma, dar m-am trezit uda. Ce gretos... Dornica. De siropuri. De zahar pe bat. De-un organ caruia i-am tot cantat, ca unui melc codobelc, fiind convinsa ca-n felul asta il fac sa creasca, sa se lungeasca si sa ajunga pana in inima. Prea repede. Prea dintr-o data. Prea suspect. Prea ieftin.

Iarta-ma, ai avut dreptate. Scot palaria in fata ta, extrem de reverentios. Mi-e foarte clar ca nu te intereseaza sa mai scot altceva. Si subscriu.

Inima mea e o pizda de blonda. Ma duc sa ma epilez.

joi, 12 februarie 2009

mahmureala divina

Sfantul Ilie - ala de e responsabil cu temperatura - traieste o betie crunta. Cred ca azi l-a ridicat cineva frumusel si l-a sprijinit intr-o pozitie semi-erecta. Problema e ca l-a lipit de peretele cu termostatul. Si Sf. Ilie a alunecat pe langa el. Din frecare + rotire rezulta ca ninge.

Pai sa nu-mi bag ^*)^%$% si sa nu cobori toti Christosii mamii lor de ^$^*)! peste aia de-ar trebui sa aiba grija de acest oras ?!? Clujul se gatuie si vara, cand da cate o ploaie. Astazi am facut 20 de minute ca sa strabat str. Horea de la un capat la altul si, oameni buni, nu-i decat un amarat de kilometru, asa.

Montat retrovizoarea de interior. Ca, deh, afara ninge, oglinzile exterioare sunt aburite-ninse-improscate cu noroi. Ventilatie, dezaburire luneta. Viteza intai. Scot la liber. Scot la punctul mort. Punctul mort e o linie lunga, formata dintr-o coloana de trei benzi paralele care stau. STAU. Toata lumea e la punctul mort. Ca si nervii mei, de altfel.

Dupa un timp infinit, ajung sa circul cu a doua. Victorieeee !!!! Incredibil, trebuie neaparat sa ma inscriu la raliu. Pe jos o porcarie groasa, apoasa, lipicioasa, masina danseaza ca apucata, nu tu benzi, nu tu nimic. Iese un TIR. Vad din timp, asa ca-l las. Ca doar am asteptat destul, ce mai conteaza inca vreo trei minute... Iese TIR-ul, dupa el baga mare un jeepan care trece si-mi improasca un hectar de pamant diluat pe parbriz si geamul din stanga. Fucking shit, de ce nu-mi iei naibii si oglinda, ca tot n-o mai vad nici cu infrarosii. Cobor, dau cu zapada curata pe geam. Iar ventilator maxim, iar dezaburire. Dupa 10 minute, alt jeepan care calareste coama infoiata a zapezii imputite si alta voma pe parbriz. %$$:<"%#@!

Centru. Prind acelasi semafor de 8 ori. OPT ORI!!! Incredibil. Ma apropii de semaforul ala si sper din tot sufletul sa vad vreun politai acolo. Imi doresc fierbinte, din toti rarunchii, sa vad un sticlete fluierand a paguba si dand din maini in intersectie. Chiar am un chef teribil sa cobor, sa-l eviscerez cu racleta si sa-i fac matele ghirlande de pus pe semafor. Dar nu... n-am norocul asta. Intersectia semaforizata - cu semaforul functionand absolut normal - e blocata de romani. Bestii stupide si cretinoizi cu permis de conducere care se infig precum chilotii-n ... Bai, frate, tot n-ai unde sa te duci, stai pe pula ta si lasa-i pe altii sa treaca.

Ninge infernal. Urasc vremea asta. O ura curata, in valoare absoluta, incinsa la 245 de grade Celsius. Inutil, vremea nu se schimba. Oamenii nu se schimba. Doar nervii mei clocotesc si-mi determina neuronii sa se sinucida in masa.

Sfinte Ilie... ia-o, taica, mai usor cu beuturile alea de martafoi fandositi pe care le beti voi acolo, la bairamul divin. Ca, uite, aduci zapada asta belicoasa fix pe cand intentionam sa pun inapoi gumele de vara. Vezi-ti, dom'ne, de treaba si regleaza termostatul ala. Ca n-ai dat zapada de Craciun - motiv pentru care Mosu' a avut scuza sa nu treaca pe la mine... Ce mama dracului te-apuca acu'?????

marți, 10 februarie 2009

blitz/avarii

Noapte. URA cu farurile reglate foarte jos. Ca sa nu ma pot grabi. Burnita. Cald. Intuneric. Muzica mea atentatoare la vene. Venele intacte sub piele. Vocea ta. Calda. Calma. Rasul mic, pornit din gat. "Iar gandesti..." Ceata invaluitoare. Kilometrii. Viteza de croaziera de varsta a treia. Ca sa lungim kilometrii aia. Povesti. O lista de doruri. Relativ lunga. O serie de mici rautati efervescente. Ale mele. Cafeaua inevitabila. Cina intarziata. Faptul ca ne vedem pe lumina. Somnul. Cursa spre casa. Blitz. Avarii.

Multumesc pentru focul de artificii subacvatic. Stiu ca placerea a fost reciproca.

Trust Sting. "Let your soul be your pilot".

duminică, 8 februarie 2009

pinocchio, pierdut gepetto

Eu, Pinocchio. Tu, Gepetto. Eu - Pinocchio. Tu... Gepetto. Asa. Ca sa stim clar cine, ce si cum.

Traiesc niste eternintati infioratoare. Cand dorul de tine ma strabate muscator si pot sa jur ca nu mai am sange in mine. A fost scurs rapid si inlocuit cu nisip, nici macar marunt, nisip fierbinte care ma zgarie groaznic pe dinauntru si e pompat infernal de un mecanism care pretinde ca-i inima, dar n-are pic de suflet. Si-atunci raman fara suflare, zdrelita pe interior. N-am cum sa scap, n-am cum sa fac sa treaca. N-am cum sa nu simt. Mi-e dor si doare. Mda. Ca-n Taxi. Doar ca o cursa din asta e cu mult mai scumpa.

Cand trece... brusc, intotdeauna fara vreun avertisment prealabil... sunt ca un Pinocchio scuipat de mare pe tarm. Imi tuie urechile de atata liniste. Si toata povestea care ma tinea in picioare de atata incordare se duce. Sforile sunt taiate. Si, ia ghici... Exact - cad. Freedom is just another word for 'nothing left to lose'. Atat de a naibii de adevarat. Nicicum nu e bine. Nu-mi gasesc pozitia. Nu pot trai with or without you. Partea frumoasa e ca ma incapatanez sa nu pot. Sa vreau. Sa fiu inamicul meu numarul unu. Vreau sforile inapoi. Mainile si picioarele legate. Strans. Ca-ntr-un numar de sex nebun, masochist.

Papusa dezaxata pierdut maestru papusar. Figurina descentrata, vreau inapoi in bratele ventrilocului. Jucarie necomerciala cer sa-mi fie tras resortul. Gepetto, vino inapoi cu cheia aia.

Sunt Omul de Tinichea cu inima prefacuta intr-o pietricica extrem de colturoasa. Cazuta prin burlanele picioarelor metalice si extrem de zornaitoare. Fiecare pas - clopotel de desconspirare. Fiecare pas - un maraton cu o piatra incomoda in pantof. Vreau sa fiu Dorothy. Vreau sa nu am nevoie de papucii fermecati. Vreau sa fii tornada mea.

Tot ceea ce vreau poate fi si va fi folosit impotriva mea. Pentru ca ma las dusa cu vorba de inima. Si o urmez. Presupun ca la pierzanie, dupa cum se arata. Stiu ca nu-mi apartine, dar o s-o spun, totusi; cred cu tarie in asta si stiu ca e suficient ca sa-mi fie acceptata asimilarea. Asadar... "I'll follow my heart. E cel mai bun GPS".

sâmbătă, 7 februarie 2009

luni, 2 februarie 2009

vreau

sa ma operezi rapid si precis la creier... sa ma dai pe spate si sa nu ma ataci la inima, sau la trup... sa stii exact unde ma gasesti... si sa intri acolo cu capul, dar nu numai... sa te trag in piept si sa te expir doar cand imi dau ultima suflare... sa ma inalti ca pe un zmeu... sa ma controlezi, sa ma faci sa urc si sa cobor... sa-mi mapezi toate punctele sensibile de pe piele... sa uzezi si sa abuzezi de ele... sa ma desfaci ca pe o scoica... sa-mi pretuiesti perla si sa o porti ca pe un insemn nobiliar

sa-ti simt privirea pe sternocleidomastoidian, cum aterizeaza acolo plutind prin diagonala camerei... sa-i simt atingerea de limba tandra, in vreme ce vorbesc inconsistente cu cineva... sa intorc capul spre tine, sa-ti prind ochii si-atunci sa simt muscatura... sa-mi fie foarte clar ca-n urmatoarele 5 minute plecam... sa stiu precis de ce si unde... sa disparem abrupt amandoi, lasand conversatiile in aer... sa purtam amandoi capace de-argint pe urechi... prin care sa ne auzim doar dorul si mugetul surd al dorintei... sa-mi rasucesti mainile la spate si sa ma obligi sa-ti ar pieptul cu sanii, doua brazde adanci si fierbinti

sa ma scoti din minti, sa ma faci sa spumeg... sa-mi ia foc nucleul si sa vreau sa te desfiintez... sa-mi razi in nas... tu si care armata... sa te supun ajutata de caporal Tacere, locotenent Argument si general Te iubesc, fraiere... sa predau armele cand ma atingi intr-un mare fel... sa te despic usurel, sa-mi ascund capul in tine si sa nu mai vad nimic... sa ma ajuti sa ma nasc invers, intrand in tine... sa ma tii acolo si sa alegi sa faci asta in fiecare zi, deliberat, constient... sa fiu arma ta de la sold... sa fii scutul meu

vreau sa-mi visezi visele... le dau share

duminică, 1 februarie 2009

saving Johnny Walker

7 metri patrati de blat de bucatarie. Invadati de sare, piper, faina, ulei, maglavaisuri, folii, patrunjel, you name it. E sambata si vrajitoarea de cumnata-mea isi face numarul: vreo 4 - 5 - 7 feluri de mancare.

Apare frate-meu. Venit de la Targu-Mures, dupa o sambata de munca apostolica pe ulitele periferiei rrome din Targu-Mures, dupa un drum infernal cu un Logan cu parbriz opac, pe vremea aiurea de ieri... are ochii bulbucati ca ai unei broaste pe care-ai calcat la misto. Si el, si celalalt omulet, care a pandit prin partea dreapta de parbriz.

Ma duc sa cumpar suc si, pe cand ma intorc, constat ca s-a largit gasca. Lucian si Cristina tocmai prezinta jumatatea de tort cu branza de vaci cu care s-au prezentat la apel. Ne asezam la masa. Mamaaa... deja stiu ce urmeaza. Toti stim. Ne asezam oftand. Iar crapam naibii. Iar ne infunda cu felurile ei nesfarsite de mancare... Dar, bagam. Chiftelute de cartofi cu cas, dovlecel pane, masline maro, salata de tot felul de radacinoase - mananci ca iepuri, futi ca iepurii. Toate-s bune de nu-i adevarat, dar mai urmeaza. Ii promit Dianei ca-i cumpar o tabla neagra, pe care sa scrie cu creta meniul. Ca sa stim cum sa ne dozam efortul. Zice sa ne organizam bine, ca urmeaza fasole batuta, cu ceapa si usturoi caramelizat si cu carnati de Plescoi prajiti. Gemete generale. E clar, la noapte va fi concursul de facut zmee din plapumi.

Si, asa cum e si firesc, apar pe masa pahare. De Johnny Walker. Din care se bea Jack. Jack Daniels. Stii omuletul de la Johnny Walker - ala cu "keep walking". Ei bine, se ia sticla de whiskey si se toarna frumusel din licoarea aia aramie pana sub barbia omuletului. Dupa care, dai dovada de spirit civic si te grabesti sa-l salvezi de la inecul iminent. Am ajuns cu bine acasa - sa bem pentru asta. E abia 10 seara si eu m-am imbatat - sa bem pentru asta. Urmeaza fasole batuta - sa bem pentru asta. Ia si te uita prin fundul paharului - cum dracu ne putem noi imbata din pahare atat de mici? Ca totul se vede mic prin fundul paharului. Sa bem pentru asta. Prima sticla de Jack se goleste vertiginos.

Bai, ia sa nu mor io proasta. Ia sa beau si eu whiskey for once in my life. Torn in pahar o pelicula subtire de alcool. Adulmec. Mmmmm... Un iz de ceva caramelizat. Dau pe gat. 40 de grade de alcool se dau sanie prin mine direct in stomac. Acolo, explodeaza totul instant, intr-o floare fierbinte care ma arde pana in creier. Baaa... sa va bateti whiskey-ul de cap. Vreti sa mor? Sting cu ceva pastrama de. Si continuu sa torn pelicule subtiri de alcool in paharul meu, in vreme ce ma gandesc la URA cum ar trebui sa ma duca ea acasa.

Lucian se-apuca de cantat "ozosep". Unguru' il corecteaza, indatoritor. Doi salvatori ai lui Johnny Walker casca ochii mari si fixeaza buzele super-umede ale ungurului, ca sa prinda cuvintele. Le iese, intr-un final. "Ozosep" devine imnul serii. Frate-meu are ochii rosii. De la parbrizul nenorocitului de Logan si de la bautura. Cere intr-una surubelnite si alte scule, ca sa-si alinieze ochii, care bat aiurea, ca farurile nereglate. Eu tot amenint ca ma duc sa ma culc. Unguru' sesizeaza o oportunitate si-ntreaba cu cine. Si de ce-s io atat de obosita si dormita doar de la 3 dimineata. Ii bag mintile-n cap si-i spun ca ma duc sa dorm. Nu ma culc cu nimeni. Cel putin in seara asta. Si ca-s nedormita pentru ca am fost intr-o tura prin lume, spre Zalau, stanga spre Huedin, apoi acasa. Ca ce-am cautat acolo... Am fost sa vad daca este semnal la telefon. Si? Si, n-a fost, motiv pentru care am propus sa scoatem antena. Ha ha ha. Oamenii se uita la mine. Eu derulez in cap ce-am spus. Si cum am spus. Dat peste gat maxim doua pelicule infinitezimale de Jack. E clar. M-am imbatat prin simpatie.

Sticla numarul 1 se termina. Si mai sunt de mancat inca vreo doua feluri. Se organizeaza expeditia. Cine conduce? Dracu, toata lumea e manga. Mai putin eu si cumnata, care e pe antibiotice si care constata ca e al naibii de amuzant sa mai ramai treaz din cand in cand, sa vezi spectacolul celorlalti. Se ridica barbatii. Toti trei. Toti inalti si tremuranzi ca plopii in bataia vantului. Se duc cu totii dupa whiskey. Ei sunt cei trei muschetari. Bai, sedeti blanzi, va duc eu. Hai. Da'... masina? Este. Hai ca-ti dau sa conduci Laguna. Bai, stai calm, am masina, incaltarea si haideti. A fost spectacolul lumii. Fiesta mea e in 3 usi. Am indesat in spate doua haimanale. Isi ridicau picioarele cu mana ca sa treaca peste tunelul central. Am simtit genunchi in spate, prin scaun. Tras scaun mai in fata. Reglat oglinzi - yeah, maybe in another life. Pornesc - geamuri, luneta, parbriz aburite, oglinzile inaccesibile privirii, dar frate... am galerie. Baga, calc-o, uite-o groapa plina de apa, hai sa vedem cum improasca. Frana, avarii. Unguru' trece strada. Se intoarce in 5 minute. Cu sticla de Jack si cu cea de Pepsi distribuite frumusel in cate-o mana. Trece un sens si ramane acolo. In lumina farurilor. Ca un bautor de profesie, cu cate o sticla in fiecare mana.

Back home. Fasole batuta cu alea alea. Frate-meu protesteaza la nevasta: de ce dracu ai impletit varza asta murata? Eu ma uit la ei cum mananca si-mi trimit ganduri tematoare la pipait propriile mate, expandate maxim. Ma intreb unde naiba mai baga in ei, ca eu m-am super-saturat de la prima runda de ostilitati. Lumea geme. Imbucaturile aluneca greu pe gat. Unguru' zice sa nu-l calc. Eu promit sa nu-l calc - in picioare. El zice ca numa' gura-i de mine. Ungure, stai sa vezi ce frumos stiu sa fac "iiooooiii". Diana rade si inghite bucati de paine una dupa alta, uitand sa mai bage si fasole. Mie mi se inchid ochii dar nu ma dau dusa. Salvarea de la inec a lui Johnny merge tot mai greu. Trebuie dat groapa. Doi din trei reusesc. Unguru' are acu niste ochi stralucitori, radioactivi, scaldati in lacrimi. Bai, iti sclipesc ochii. Normal, i-am spalat cu whiskey. Frate-meu se uita cand cu un ochi, cand cu altul. Nu reuseste sa-si alinieze privirile. Cred ca omuletul i se pisa in pahar, pentru ca nu se mai goleste nicicum.

Tort. Cu branza de vaci si ceva fructe racoritoare acolo. Minunat. Sabotat maxim de vrajitoarea care ne-a indopat cu tot felul, in vreme ce ne recita meniul pentru duminica. Sfinte Isuse, ai mila de noi... Toata lumea mesteca indelung, gandind cu ultimul neuron uscat unde sa ascunda ceea ce plimba prin gura. Ca pe gat in jos nu mai merge deloc. Bucatile de tort stau o vesnicie in lingurita, intre discutii de diversiune, apoi ajung in gura, unde-s intoarse pe toate partile, apoi indesate mai jos. Unguru' nu mai poate si pace. Hai, ia tu asta... Baaa, tu-mi dai asa, direct, toata frisca? Clipeste din ochi. Din aia stralucitori. Mergem acasa?, zice. La tine sau la mine?, zic. Cumnata-mea: ungureeee... ti-am zis sa nu te bagi, ca nu ti-i randul.

Am ras cat pentru urmatorii doi ani. Sau, pentru ultimii doi ani, pentru ca vreau sa retraiesc experienta. Am imbarcat ungurul, soldatul ambetat si dragastos + iubirea din dotare in Fiesta si-am pornit in cursa de taxi fara ceas. M-am intors din orasul ud si linistit zambind tot drumul spre casa.

Traiasca Johnny Walker ce nu moare inecat in Jack Daniels.