"Nu e voie" e o replica-umbrela pentru cei lipsiți de răbdarea de a explica fiecare situație în parte. "Ești pedepsit" e pentru cei care aplică politica de forță a pumnului în gură până în clipa în care pumnul rămâne prea mic pentru a mai fi eficient. "Fă asta și îți dau..." e o momeală manipulatoare utilizată de cei care trag de sforile dependențelor sau ale nevoilor pentru a-si urni copiii. "E rușine!" e o vorbă de oameni ce trăiesc cu capul în nisipul convențiilor sociale, cărora oglinzile le sunt inutile, pentru ca n-au curajul să se privească în ele. Jignirile și bătăile sunt metode de disciplinare aplicate de cei care sunt părinți numai în fata biologiei.
Cărăm cu toții în viață adultă memoria neconstientizata a propriei copilării. De aceea ne este atât de greu să învățăm să le vorbim copiilor nostri o altă limbă. E atat de greu sa-l înlocuim pe restrictivul "nu" cu mai multe variante de orizonturi permise. E atât de dificil să ne coboram până la nivelul inimii din pieptul celor mici, pentru a le trăi durerea, și să îi ridicam cât de sus le permite puterea lor de înțelegere, încât e foarte tentant să ne eschivam de la acrobația asta empatica și sa le discreditam orice închipuire de emoție cu "n-ai nimic". E solicitant să ne punem mereu în papucii lor mici, în încercarea de a înțelege ce îi motivează, dar asta numai pentru ca graba și conformismul ne fac să uităm ca, de fapt, lucrurile sunt simple și limpezi - copiii sunt cei mai fericiți desculți.
Dar avem sansa să îi creștem altfel. Cu un vocabular generos și nuanțat pentru fiecare emoție - pentru ca toate trebuie trăite până la capăt, numite și înțelese. Pentru ca noi purem fi cel mai complex si interactiv dictionar, vor ști să recunoască în ei și în alții tristețea, exuberanța, melancolia, frica, condescendenta înainte de a fi învățat primele litere ale alfabetului.
Avem ocazia de a-i familiariza cu laudele pentru perseverenta de care dau dovadă, indiferent de rezultat. Tot ce trebuie să facem este să evitam scurtăturile lingvistice de genul " ești cuminte", "ești harnic". Este nevoie de timp și de implicare reala pentru a descrie și a recunoaște efortul depus de copii, dar nu este laudă mai mare decât dovada ca suntem atenți și ca înțelegem cât de important este pentru ei ceea ce fac. În locul declarativului " bravo" putem să ne bucurăm împreună cu ei printr-o demonstrație de atenție - "te-ai străduit mult și ai reușit, ai și de ce să fii mândru de tine!"
Cursul de Parenting Prin Iubire al Alexandra Dana Ilies de la Cuibul Berzelor mi-a confirmat ceea ce intuiam - ca înainte de a-i învăța orice pe copii, trebuie sa punem mâna să învățăm noi, părinții. E cea mai bună cale de a crește oameni mari.
