M-am grabit. Recunosc. M-am grabit atunci cand am dat "respingeti comentariu" si-acu n-am cum sa refac setarile. Asa incat... copy paste pe cometariul Mauriciei:
"Chimie, fizica si anatomie intr-un efort de explicare a armoniei. Iubire ar fi totusi tot aia cu... catalizarea? Catalizarea inseamna acceleraea reactiei. Unde te grabesti? Si numai pentru a declansa acele reverberatii? Pai, poate pentru asta sunt si catalizatori artificiali, eficienti, docili... Mai ales daca se intampla sa mai vrei! Inca si inca si inca... "
Si dupa copy paste... cut.
Chimia, fizica, anatomia si - sa nu uitam, dovada suprema de cultura vizuala pe care o reprezinta aruncarea ostentativ-discreta a numelui lui Escher in discutie - nu-s deloc incercari de explicare a armoniei. Pentru ca nu e nici o armonie. Si pentru ca nu am de ce da explicatii altcuiva decat mie. Blogul asta e o manifestare nici macar patologica - de-ar fi, as fi mult mai consecventa - a unei apucaturi irepresibile de exhibitionista inhibata.
Stiu ce e acela catalizator - in intelesul pe care il da chimia acestei notiuni, ca sa nu intram in discutii legate de sectorul auto, ca poate-ar fi cu totul nedreapta intrecerea din capul locului; stiu pentru ca am facut 4 ani de chimie in liceu, intensiv, si-am ramas cu suficiente deprinderi din scoala incat sa stiu sa caut atunci cand nu am cunostinte suficiente despre ceva. Unde ma grabesc????!? Oriunde altundeva decat spre locul stramt in care trebuie sa dau explicatii. Vezi mai sus.
Cand vrei sa contribui - valabil pentru toata lumea - asigura-te ca o faci constructiv si calitativ. Catalizarea nu se invoca din motive hormonale - ai citit degeaba toate metaforele mele care dau o tura rapida prin cateva stiinte, mai exact prin suprafata lor. Catalizarea aia se petrece direct in cap, in celulele impalpabile a ceea ce ma face sa fiu "eu" in toata splendoarea. Hormonii pot fi aboliti pe vecie, proscrisi din cartile de medicina, din corp, si trimisi in spatiu cu ultima racheta construita de ultimii doi androizi - euforizarea de care ziceam se intampla intr-un cu totul alt univers decat cel al umorilor.
Nu ma intelege gresit: nu sunt rea de dragul exhibarii de care pomeneam. Sunt doar intoleranta fata de vocalizele/tastarile care nu au nici un fel de baza, nici un fel de continut. Prefer - iar, valabil pentru toata lumea care se osteneste sa posteze un comentariu - sa mi se dea peste nas pentru lipsa de informare, sa mi se demonstreze rapid greselile de ortografie si/sau punctuatie, sa fiu pusa la punct pentru exagerari care tin de domeniul obiectivului - de altfel, atat de rar tratat de mine in ceea ce scriu.
Spune-mi ca scriu bine sau ca scriu prost. Dar, atata vreme cat nu suntem prieteni sau dusmani reciproc recunoscuti, nu tasta compatimiri sau sfaturi, sunt complet inutile si deplasate.
Sper ca vei recunoaste vehementei mele calitatea sinceritatii.
Ma simt stighera. Am crezut ca e o usa deschisa dialogului si am aruncat cateva impresii introductive. Am fost neghioaba? Ma retrag tiptil si nu mai vin neinvitata. Daca vrei sinceritate, retine: de scris, scrii fffffff proooost!
RăspundețiȘtergere