E prima intrebare pe care mi-o pun - a infinita oara - cand ajung la Trezorerie si tanti imi zice, zambind rece, ca nu pot sa ma folosesc de banii din cont pentru ca am datorii la stat. In ciuda faptului, ironic, as zice, ca soldul total > datoria totala. Abuz !!!!
Abuz si ineptie e tot ce se intampla in tara asta: de la ideea de a taxa proprietarii de centrale de apartament pentru caldura provenind de la centralele de cartier; de la strategia "daca nu nimerim din prima, o potrivim cu mana" pe care o aplica politicienii care se joaca de-a impozitarea, reducerea salariilor si cresterea TVA-ului dupa criterii mai incurcate decat 'caile Domnului'; si pana la romanii (a se nota intentionatul sens peiorativ dat termenului) care-si cara cu ei non-cultura manelistica, de-ajung scoicile litoralului mondial sa-si inlocuiasca vuietul marii cu ultima manea.
Si-atunci? De ce nu plec? Pute, pute, da'-i caldut? Sincer... da. Pute de trazneste, dar prefer sa fiu acasa, intre ai mei - chiar daca nu avem prea des motive de sarbatorit; sa muncesc la nivelul educatiei si experientei mele profesionale - chiar daca pe salariu de spalator de vase in Occident; sa-mi fac un rost aici, unde am un trecut, o istorie, niste radacini - pentru ca, dincolo, n-as avea cui sa dovedesc faptul ca am reusit.
Pe langa toate astea, ceva adanc inradacinat in mine ma face sa sper, impotriva rationalului si a evidentului, ca o sa ma pot dovedi un bun cetatean si ca voi da ceva inapoi comunitatii. In ciuda dispretului covarsitor venit din partea managerului-roman-care-le-stie-pe-toate, inca mai fac educatie, inca mai explic strategii, inca mai incerc sa impun niste criterii de evaluare valide si orientate spre calitate. Sper si visez iepureste ca tara asta va depasi stadiul de banc: "vai, Doamne, ai dat tarii munti frumosi si bogati, o mare calda cu plaje prietenoase, codri adanci si intinsi... cum se poate sa daruiesti atat de mult intr-un singur loc?", "oho... stai sa vezi ce popor ii dau !"
Nu plec din cauza ca am prea mult bun simt, prea multa buna crestere si un simt al responsabilitatii prea adanc inradacinat, care ma obliga sa lupt atat cat pot, desi in Romania "n-ai cu cine, dom'le... niste tarani".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu