Cand mi-am dorit un robot de bucatarie multifunctional, nu stiam ca as fi fost mult mai castigata daca primeam un simplu prajitor de paine.
Dupa ce-l scoti din ambalaj, trebuie sa te inscrii neaparat la un curs de ikebana. Plus unul de arhitectura urbana in Lego. Combinate cu o tabara intensiva de rezolvat puzzle-uri, ai sanse sa vii mai rapid decat mine cu solutii de depozitare a tuturor organelor si subansamblelor robotului de bucatarie.
In prima faza, am petrecut vreun sfert de ora cocotata pe o scara, ca sa-l indes intr-un dulapior de deasupra frigiderului. Dupa ce am reusit - in sfarsit ! - sa-l folosesc prima data, am petrecut un alt sfert de ora rezolvand aceeasi problema a depozitarii. Evident ca n-am tinut minte cum l-am aranjat prima data si a trebuit s-o iau de la inceput. Dar mi-a iesit, deci toata hoarda de piese se poate indesa in dulap si in alta ordine. Trebuie doar sa se alinieze corect astrele si sa ai rabdare si inspiratie.
Prima data a fost, cum altfel?, memorabila. Mi-a adus aminte de fazele de pe National Geographic, cu cate o felina mare si fioroasa, incercand sa muste un imens ou de strut. Cu aceeasi nedumerire si neputinta turbata ma invarteam si eu in jurul sculei. Pana cand am renuntat si-am pasat problema partii masculine a familiei. Care s-a dovedit la fel de feminina ca si mine. Ma rog, poate ca n-a fost corect din partea mea sa-l pun sa manevreze instrumentarul destinat bucatariei...
Sunt vreo zece milioane de piese, normal ca n-ai nevoie decat de o parte din ele pentru o anumita operatiune. Ok, hai sa vedem ce ne trebuie noua acum. Asta si asta.... si asta ! Stecher, priza, curent. Pauza !!! Nu vrea si pace. In ciuda invartitului si apasatului de buton. In ciuda hotararii mele supreme de-al face sa zboare de la etaj. Deja eram doi care ii pregateam un destin de mini-OZN, cand am tras aer in piept intr-o ultima incercare de reconciliere. In cele din urma, am reusit sa-l montam corect. Sarbatoare !!!
Una peste alta, concluzia mea este ca voi mai folosi robotul asta multifunctional numai cand voi avea de pregatit mancare pentru cel putin 6 - 8 persoane - nu merita efortul de-al cobori din dulap, asambla, spala, fortat inapoi in dulap, intr-o ordine care nu respecta aranjamentul initial, daca nu faci vreun festin cu toate rudele, pana la gradul al IV-lea.
Deci, care vine c-un foarte frumos si alb prajitor de paine usor de folosit si depozitat?
luni, 23 iulie 2012
vineri, 6 iulie 2012
In surdina
Zici ca mi-am transformat, socialist, sabia in plug. S-a rotunjit monden ascutitul limbii. Nereusit monden. S-au dus intr-un curs de rau subteran toate gandurile pe care adoram sa le fac arteziene acide in fetele altora. Inregistrez digital tot ceea ce, inainte, era un trasat cu un seismograf agresiv si agil. Nu mai atac, nu mai provoc, nu mai harai cainii prin gard. Sunt ca un gladiator devenit paznic la biblioteca. Tac, vorbesc regulamentar. Pur si simplu m-am domesticit.
Cel putin asa pare, privit dinafara. Dinauntru - stiu ca n-am mai gasit oponentii care sa merite desfasurarea mea de forte. Pana-ntr-atat, incat nu simt nici macar nevoia sa ma explic.
Nu-s cu nimic mai integrata acum, muta, decat eram inainte, inalta si acuta.
Cel putin asa pare, privit dinafara. Dinauntru - stiu ca n-am mai gasit oponentii care sa merite desfasurarea mea de forte. Pana-ntr-atat, incat nu simt nici macar nevoia sa ma explic.
Nu-s cu nimic mai integrata acum, muta, decat eram inainte, inalta si acuta.
luni, 2 iulie 2012
Casa, dulce casa (2)
La inceput, a fost gandul. "Vreau casa mea". Dupa aceea, a fost o cutie de creta si indelungi negocieri, cuvinte plimbate intre noi doi pe traseul aburilor care ne ieseau din gura in frigul umed de februarie, intre peretii goi. Apoi, a fost o viziune convergenta. Si-a iesit asa cum ne doream.
Primul weekend acasa n-a fost, asa cum te astepti, all sex. Din contra, a fost foarte casnic - cu dat de gauri in pereti, cu spalat la nesfarsit praful omniprezent, cu gatit contra cronometru, fara un plan prealabil, incercand sa-mi dau seama cum functioneaza cuptorul electric. Pana la urma a iesit ce trebuie, dar de-acum incolo trebuie sa repet zilnic figura si nu m-am prins care e combinatia magica de butoane si temperaturi care duce la un rezultat comestibil.
Mai am sa ma imprietenesc cu masina de spalat - si asta e mai desteapta decat mine, are o multitudine de programe, cantareste singura hainele, decide eficient cata apa sa-si traga. Eu nu stiu in ce sertaras pun detergentul si in ce sertaras - balsamul de rufe. Si, dupa un ciclu de spalat, n-am stiut cum s-o opresc altfel decat scotand-o din priza. Urmeaza fierul de calcat - si el cu butonase si mai multe setari pe care nu le-am inteles, drept urmare am plecat azi dimineata sifonata, ca o mandra posesoare de calcator nou.
Cum e acasa? Daca scot din ecuatie faptul ca inca nu m-am invatat cu hota si-o tot iau in coarne de fiecare data, ca nu pricep nimic din cum functioneaza cuptorul electric, ca n-am butonat inca in cunostinta de cauza masina de spalat, ca navigam prin dormitor pe o saltea imprumutata (multumim, D&G), e extraordinar. Mai ales ca aseara, cu boxele instalate provizoriu, am transferat in realitate toata muzica pe care imi doream de atatia ani s-o aud surround.
V-asteptam la noi :)
Primul weekend acasa n-a fost, asa cum te astepti, all sex. Din contra, a fost foarte casnic - cu dat de gauri in pereti, cu spalat la nesfarsit praful omniprezent, cu gatit contra cronometru, fara un plan prealabil, incercand sa-mi dau seama cum functioneaza cuptorul electric. Pana la urma a iesit ce trebuie, dar de-acum incolo trebuie sa repet zilnic figura si nu m-am prins care e combinatia magica de butoane si temperaturi care duce la un rezultat comestibil.
Mai am sa ma imprietenesc cu masina de spalat - si asta e mai desteapta decat mine, are o multitudine de programe, cantareste singura hainele, decide eficient cata apa sa-si traga. Eu nu stiu in ce sertaras pun detergentul si in ce sertaras - balsamul de rufe. Si, dupa un ciclu de spalat, n-am stiut cum s-o opresc altfel decat scotand-o din priza. Urmeaza fierul de calcat - si el cu butonase si mai multe setari pe care nu le-am inteles, drept urmare am plecat azi dimineata sifonata, ca o mandra posesoare de calcator nou.
Cum e acasa? Daca scot din ecuatie faptul ca inca nu m-am invatat cu hota si-o tot iau in coarne de fiecare data, ca nu pricep nimic din cum functioneaza cuptorul electric, ca n-am butonat inca in cunostinta de cauza masina de spalat, ca navigam prin dormitor pe o saltea imprumutata (multumim, D&G), e extraordinar. Mai ales ca aseara, cu boxele instalate provizoriu, am transferat in realitate toata muzica pe care imi doream de atatia ani s-o aud surround.
V-asteptam la noi :)
joi, 14 iunie 2012
Casa, dulce casa
Ca sa scurtez o poveste lunga-luuuunga: in curand ne mutam. Am comandat diverse mobile, dar mai trebuie cumparate "de gata" canapeaua si masa de bucatarie, cu scaunele aferente.
Si-acum povestea se lungeste iar: rascoleste orasul in cautarea fantasmelor din mintea mea incapatanata.
Vazut masa. Frumoasa, desteapta si devreme acasa: extensibila, cu cadru metalic si... ta-daaa... cu blat de sticla. Placut la prima vedere. Indragostit iremediabil pe parcursul lungii holbaturi acordate aceleeasi mese. Flirtat cu vanzatorul sub ochii sotului, poate-poate face reducere pentru amarasteni. Implicat si sotul in flirt, in acelasi scop. Vanzatorul s-a dovedit incoruptibil. Ramas cu gandul la frumoasa masa claustrata in turnul castelului de la Ambient. Pus la cale plan - majoritar utopic - de achizitionare a mesei in prima zi in care reusim sa inchidem la urmatoarea gaura cureaua stransa.
Cutreierat magazine in cautare de canapea magica - sa fie si mare, sa fie si mica, sa fie si ieftina, si trainica si... un fel de cumul nenatural si nesanatos de calitati neintrerupte de vreun cusur. Plecat cu picioarele aproape la fel de umflate ca buzele - magazinele sunt suprapopulate cu canapele extensibile de dimensiuni dinozauresti, creionate de un designer proto-uman, cu multa sensibilitate - brate uriase, gonflate culturistic si absolut inutil; perne peste perne - probabil pentru a-ti subtia talia facand rotari de trunchi dimineata si seara, cand muti pernele din pat pe fotoliu si retur; tapiterii doar cu o generatie mai breze decat "Rapirea din serai". Unde mai pui saltelele indoielnice, care imi dau convingerea ca vor ceda nervos la prima intalnire amoroasa dintre mine si sotul meu, doi semizei subtiri si frumosi :)
Pus ochii pe niste scaune de bucatarie. Linii simple, curate. Lemn vopsit alb plus cadru metalic finut. Intors capul dupa ele prin magazin pana in pragul pericolului de a rasturna tot ce-mi sta in cale. Plecat cu un inceput promitator de torticolis si cu o nesatisfacuta curiozitate in privinta pretului. Revenit la locul faptei. Mangaiat scaunele cu tandrete, pe contururi. Apreciat finisajul. Fantazat la cum se asorteaza ele cu masa de metal si sticla si cu vesela mea complet alba, in linii geometrice. Cea care e inca la producator. Cautat nene din magazin: astea le vreau. Ghinion: nu-s de vanzare! Scaunele fac parte din expozitia Franke din cadrul magazinului. Plecat cu o impletitura frumoasa de lacrimi in barba.
Scanat tavanele si peretii multor magazine in cautare de corpuri de iluminat. Care sa arate decent si care sa chiar lumineze. Mai mult de 60 de wati. Nu..., nu...., oh, fereasca Dumnezeu..., nu..., nu..., DAA! Aceleasi linii simple, geometrice, acelasi metal argintiu ramas constat in topul dorintelor mele. Bonus: permite insurubarea a TREI becuri. Ce mai, spectacol de lumini si umbre. Ramas cu mana lipita pe eticheta cu pretul la promotie. Amortit mana in aceasta pozitie, in timp ce faceam calcule din doua in doua saptamani, cu adunari si scaderi de incasari de salarii si plati de rate, facturi, benzina si, hai, treaca de la mine, o paine si-un bax de apa.
Nu pot sa zic decat: bunica a murit (in sfarsit!) Traiasca bunica ! Si fie ca sistemul juridic sa-i faca usoara tranzitia bunurilor spre noi toti.
Si-acum povestea se lungeste iar: rascoleste orasul in cautarea fantasmelor din mintea mea incapatanata.
Vazut masa. Frumoasa, desteapta si devreme acasa: extensibila, cu cadru metalic si... ta-daaa... cu blat de sticla. Placut la prima vedere. Indragostit iremediabil pe parcursul lungii holbaturi acordate aceleeasi mese. Flirtat cu vanzatorul sub ochii sotului, poate-poate face reducere pentru amarasteni. Implicat si sotul in flirt, in acelasi scop. Vanzatorul s-a dovedit incoruptibil. Ramas cu gandul la frumoasa masa claustrata in turnul castelului de la Ambient. Pus la cale plan - majoritar utopic - de achizitionare a mesei in prima zi in care reusim sa inchidem la urmatoarea gaura cureaua stransa.
Cutreierat magazine in cautare de canapea magica - sa fie si mare, sa fie si mica, sa fie si ieftina, si trainica si... un fel de cumul nenatural si nesanatos de calitati neintrerupte de vreun cusur. Plecat cu picioarele aproape la fel de umflate ca buzele - magazinele sunt suprapopulate cu canapele extensibile de dimensiuni dinozauresti, creionate de un designer proto-uman, cu multa sensibilitate - brate uriase, gonflate culturistic si absolut inutil; perne peste perne - probabil pentru a-ti subtia talia facand rotari de trunchi dimineata si seara, cand muti pernele din pat pe fotoliu si retur; tapiterii doar cu o generatie mai breze decat "Rapirea din serai". Unde mai pui saltelele indoielnice, care imi dau convingerea ca vor ceda nervos la prima intalnire amoroasa dintre mine si sotul meu, doi semizei subtiri si frumosi :)
Pus ochii pe niste scaune de bucatarie. Linii simple, curate. Lemn vopsit alb plus cadru metalic finut. Intors capul dupa ele prin magazin pana in pragul pericolului de a rasturna tot ce-mi sta in cale. Plecat cu un inceput promitator de torticolis si cu o nesatisfacuta curiozitate in privinta pretului. Revenit la locul faptei. Mangaiat scaunele cu tandrete, pe contururi. Apreciat finisajul. Fantazat la cum se asorteaza ele cu masa de metal si sticla si cu vesela mea complet alba, in linii geometrice. Cea care e inca la producator. Cautat nene din magazin: astea le vreau. Ghinion: nu-s de vanzare! Scaunele fac parte din expozitia Franke din cadrul magazinului. Plecat cu o impletitura frumoasa de lacrimi in barba.
Scanat tavanele si peretii multor magazine in cautare de corpuri de iluminat. Care sa arate decent si care sa chiar lumineze. Mai mult de 60 de wati. Nu..., nu...., oh, fereasca Dumnezeu..., nu..., nu..., DAA! Aceleasi linii simple, geometrice, acelasi metal argintiu ramas constat in topul dorintelor mele. Bonus: permite insurubarea a TREI becuri. Ce mai, spectacol de lumini si umbre. Ramas cu mana lipita pe eticheta cu pretul la promotie. Amortit mana in aceasta pozitie, in timp ce faceam calcule din doua in doua saptamani, cu adunari si scaderi de incasari de salarii si plati de rate, facturi, benzina si, hai, treaca de la mine, o paine si-un bax de apa.
Nu pot sa zic decat: bunica a murit (in sfarsit!) Traiasca bunica ! Si fie ca sistemul juridic sa-i faca usoara tranzitia bunurilor spre noi toti.
miercuri, 25 aprilie 2012
Doi miri. Doi miri frumosi
Daca o sedinta foto de nunta este un must have, dupa indelungi rasfoiri ale imortalizarilor unor asemenea momente, pot sa spun cu certitudine care cred eu ca sunt definetly musn't have-urile.
Accesoriile. Pantofiorii imaculati - habar nu ai ce dureri de picioare te asteapta daca nu i-ai purtat inainte, doar ca sa ramana ei albi, frumosi si neatinsi pentru fotograf. Butonii - de unde credinta asta adanc intiparita ca, insurandu-se, orice barbat se ridica la rangul de diplomat? Butonii aia n-au sa mai fie purtati niciodata. Ei sau altii, ca tot veni vorba. Decat daca domnul e vreun ambasador. Sticla de parfum - mai ramane putin si in lista de servicii va aparea fotografia cu "razuiti aici" pentru amintiri olfactive veritabile.
Mireasa in asteptarea Lui. Cum sta ea cuminte la machiat si coafat, diva style, inconjurata de o armata de lucratoare care roiesc in jurul ei, mai harnice decat orice albinute. Cum iese de la coafor, calcata si apretata, in tricou cu strasuri si voalul virginal fixat deasupra cocului. Frizura aia neaparat intortocheata, cu bucle si cocuri care-i fac pe simigeri sa paleasca de invidie, pentru ca ei nu pot arcui covrigii la fel de mestesugit. Mireasa in fereastra. Cum se uita ea in zare. Cum ne uitam noi la spatele ei. Cum trena luuunga si contre jour-ul salveaza uneori privelistea cu cabluri-vazute-prin-perdelele-de-Pascani.
Mirele si suita lui. Un alai pestrit de personaje ale caror haine miros inca a tipla si a eticheta de pret proaspat taiata. Cu cate o nasa prinsa la fiecare toarta, ca unde-s multi, puterea creste. Cu lautarii in fundal, aburiti de transpiratie si cu nasturii camasilor cadrilate stand sa plezneasca de la respiratia accelerata, dupa cele cateva de etaje urcate cu cantec in bloc. Vine tinandu-se zdravan de buchetul miresei, agatat de el ca de parama ce-l tine inca pe punte, in timpul furtunii. E un pic mai putin proaspat decat florile pe care le stranguleaza cand cu stanga, cand cu dreapta. Noroc cu fotografia de mai devreme cu parfumul. E o dovada ca l-a folosit. In ciuda...
Amandoi. Mainile lor, suprapuse intr-un unghi studiat, una peste alta - ca sa se vada manichiura ei si verighetele amandurora; mainile lor, suprapuse peste buchet. Cadre de reclama pentru bijuterii si aranjamente florale, excelente in caz ca vor sa-si construiasca un portofoliu de modele pentru anumite parti ale corpului. In rest, complet inutile. Dandu-si buchetul unul altuia, jucandu-se de-a v-ati ascunselea pe dupa, pe sub si peste voal; imbratisandu-se demonstrativ, cu toata dragostea, ca sa-si aminteasca peste ani si ani ce-a fost in capul lor in ziua aceea. Ea dand bir cu fugitii, pe jumatate urcata pe scara unui vagon de tren. Plimbandu-se amandoi, de mana, cat mai firesc cu putinta, printre liniile de cale ferata, de parca ar fi plecati la cules mure dintre sine. Privind amandoi spre dreapta, din carlinga unui avion usor, pe fundal de cer albastru si campie inverzita. Cand ei n-au mai vazut niciodata un asemenea avion de aproape. Unii, n-au vazut niciodata nici un fel de avion. Decoruri industriale post-apocaliptice, interioare somptuoase de hoteluri sau teatre, grajduri de mari herghelii, tot felul de puneri in scena care, in marea majoritate a cazurilor, nu spun nimic despre trecutul, prezentul sau viitorul cuplului.
Ideea e ca nu-mi plac deloc fotografiile la care se pozeaza. Chiar daca oamenii din ele au talent de fotomodele. Cu atat mai mult cu cat nu le au. In schimb, imi plac toate acele clipe in stop-cadru in care toata lumea traieste si asta se vede pe fata, cu toate ridurile de expresie dansand de emotie, cu bratele in miscare, cu gura deschisa a ras, a declaratie, a cantec. Cadrele libere, spontane, neregizate, pentru care fotograful trebuie sa aiba rarul talent de a se face nevazut, neauzit si nesimtit fix in mijlocul atator oameni care se straduie sa arate cat mai bine pentru fotografii.
De ce-as avea pareri despre subiect? Pentru ca ma asteapta si pe mine un asemenea scandal. Si am oroare profunda sa fiu in centrul atentiei. Si sa mi se documenteze oroarea asta. Asa ca va trebui sa-mi pun in aplicare planul prin care sa ma fac si eu nevazuta: imi dau jos ochelarii. Daca eu nu ii vad, nici ei nu pot sa ma vada :)
Accesoriile. Pantofiorii imaculati - habar nu ai ce dureri de picioare te asteapta daca nu i-ai purtat inainte, doar ca sa ramana ei albi, frumosi si neatinsi pentru fotograf. Butonii - de unde credinta asta adanc intiparita ca, insurandu-se, orice barbat se ridica la rangul de diplomat? Butonii aia n-au sa mai fie purtati niciodata. Ei sau altii, ca tot veni vorba. Decat daca domnul e vreun ambasador. Sticla de parfum - mai ramane putin si in lista de servicii va aparea fotografia cu "razuiti aici" pentru amintiri olfactive veritabile.
Mireasa in asteptarea Lui. Cum sta ea cuminte la machiat si coafat, diva style, inconjurata de o armata de lucratoare care roiesc in jurul ei, mai harnice decat orice albinute. Cum iese de la coafor, calcata si apretata, in tricou cu strasuri si voalul virginal fixat deasupra cocului. Frizura aia neaparat intortocheata, cu bucle si cocuri care-i fac pe simigeri sa paleasca de invidie, pentru ca ei nu pot arcui covrigii la fel de mestesugit. Mireasa in fereastra. Cum se uita ea in zare. Cum ne uitam noi la spatele ei. Cum trena luuunga si contre jour-ul salveaza uneori privelistea cu cabluri-vazute-prin-perdelele-de-Pascani.
Mirele si suita lui. Un alai pestrit de personaje ale caror haine miros inca a tipla si a eticheta de pret proaspat taiata. Cu cate o nasa prinsa la fiecare toarta, ca unde-s multi, puterea creste. Cu lautarii in fundal, aburiti de transpiratie si cu nasturii camasilor cadrilate stand sa plezneasca de la respiratia accelerata, dupa cele cateva de etaje urcate cu cantec in bloc. Vine tinandu-se zdravan de buchetul miresei, agatat de el ca de parama ce-l tine inca pe punte, in timpul furtunii. E un pic mai putin proaspat decat florile pe care le stranguleaza cand cu stanga, cand cu dreapta. Noroc cu fotografia de mai devreme cu parfumul. E o dovada ca l-a folosit. In ciuda...
Amandoi. Mainile lor, suprapuse intr-un unghi studiat, una peste alta - ca sa se vada manichiura ei si verighetele amandurora; mainile lor, suprapuse peste buchet. Cadre de reclama pentru bijuterii si aranjamente florale, excelente in caz ca vor sa-si construiasca un portofoliu de modele pentru anumite parti ale corpului. In rest, complet inutile. Dandu-si buchetul unul altuia, jucandu-se de-a v-ati ascunselea pe dupa, pe sub si peste voal; imbratisandu-se demonstrativ, cu toata dragostea, ca sa-si aminteasca peste ani si ani ce-a fost in capul lor in ziua aceea. Ea dand bir cu fugitii, pe jumatate urcata pe scara unui vagon de tren. Plimbandu-se amandoi, de mana, cat mai firesc cu putinta, printre liniile de cale ferata, de parca ar fi plecati la cules mure dintre sine. Privind amandoi spre dreapta, din carlinga unui avion usor, pe fundal de cer albastru si campie inverzita. Cand ei n-au mai vazut niciodata un asemenea avion de aproape. Unii, n-au vazut niciodata nici un fel de avion. Decoruri industriale post-apocaliptice, interioare somptuoase de hoteluri sau teatre, grajduri de mari herghelii, tot felul de puneri in scena care, in marea majoritate a cazurilor, nu spun nimic despre trecutul, prezentul sau viitorul cuplului.
Ideea e ca nu-mi plac deloc fotografiile la care se pozeaza. Chiar daca oamenii din ele au talent de fotomodele. Cu atat mai mult cu cat nu le au. In schimb, imi plac toate acele clipe in stop-cadru in care toata lumea traieste si asta se vede pe fata, cu toate ridurile de expresie dansand de emotie, cu bratele in miscare, cu gura deschisa a ras, a declaratie, a cantec. Cadrele libere, spontane, neregizate, pentru care fotograful trebuie sa aiba rarul talent de a se face nevazut, neauzit si nesimtit fix in mijlocul atator oameni care se straduie sa arate cat mai bine pentru fotografii.
De ce-as avea pareri despre subiect? Pentru ca ma asteapta si pe mine un asemenea scandal. Si am oroare profunda sa fiu in centrul atentiei. Si sa mi se documenteze oroarea asta. Asa ca va trebui sa-mi pun in aplicare planul prin care sa ma fac si eu nevazuta: imi dau jos ochelarii. Daca eu nu ii vad, nici ei nu pot sa ma vada :)
vineri, 30 martie 2012
the good old times
Cea pe care o vezi circuland e umbra mea. Eu incerc din rasputeri sa ma agat de picioarele ei, dar s-a lasat o inserare rece si cruda, care ma face sa dispar.
Mi-e dor de mine din toti rarunchii.
Mi-e dor de mine din toti rarunchii.
joi, 15 martie 2012
revolta
Ca sa-ti fie foarte clar: iti dau mana, dar nu-ti doua degete. Unul ajunge. Cel cu verigheta. Pe celalalt inelar vreau sa raman eu stapana. Asadar, unde fugim intr-un weekend in contul inelului de logodna? :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)