small town review

In primul rand:

Traficul. Sunt cateva bulevarde sub 1 km lungime care au, pe alocuri, doua benzi pe sens. Mai sunt si semafoare. Dar parca toata lumea si-a luat permisul de conducere pentru atelaje motorizate de doi boi putere. Si unul la carma. Adica: oamenii se hotarasc ad-hoc, in cele mai nepotrivite locuri, sa vireze stanga-dreapta, de parca ar asculta orbeste de GPS-uri demente care le sugereaza, cu vocea aia de bolnav psihic, "virati brusc la dreapta". Oamenii opresc imprevizibil in intersectii - semaforizate sau nu; nu semnalizeaza - precis ca in orasul asta aerul poluat afecteaza mai tare instalatii electrice si conexiunile cerebrale, motiv pentru care nimeni nu-si declara intentiile conform prevederilor de bun simt din Codul Rutier. Dumnezeule, am o placere IMENSA sa claxonex luuuuung, cu ura, cu superioritate, cu o zdrobitoare experienta de sofer format intr-un oras care-si merita aceasta titulatura. Mi se apleaca de nenici care se tin cu ambele maini de volanul Daciei, de tantici care nu se asigura. Am cu o oglinda in minus fata de ei si cu vreo 2000 de puncte IQ in plus fata de toti locuitorii acestui pitoresc oras, legati snop.

In al doilea rand:

Accentul. Sau, nici macar accentul. Felul in care se vorbeste - in loc sa spuna, corect, "da-mi si mie", aici se poarta "da-mi si la mine". Traiasca particularitatile locale. Vocalele inmuiate promiscuu una in alta, ci-urile chinuite si sh-urile scurtate, de parca s-ar grabi undeva. Numai in trafic nu se grabeste nimeni. Decat daca sunt pietoni - aia care isi continua drumul ca-ntr-o defilare somnambulica - strada e doar a meaaaa... OMG, asta tine tot de capitolul unu, se pare ca am o rafuiala lunga, abia inceputa, cu capitolul asta.

In al treilea rand:

Orizonturile marginite de niste dealuri corect impadurite, de doar cateva sute de metri altitudine, dar de netrecut de gandurile unor oameni care au facut, totusi, studii superioare pe unde au apucat. Toti sunt fie infantili, fie limitati din fabricatie, sa nu prinda viteze de rationare mai mari decat cele cu care se circula pe banda intai, in marsarier. Mi se intampla in fiecare zi, de cateva ori pe zi, sa-i vad pe cei din jur clipind ca pestii - nu pricep nimic din ce le spun, desi vorbesc cea mai corecta limba romana.

Aseara am iesit sa-mi iau tigari. Am facut 24 km pentru asta - pentru ca am simtit nevoia imperioasa de a calca acceleratia. Muuuuult prea scurt drumul. Si faptul ca am iesit pentru o plimbare nocturna nu inseamna nicidecum ca incep sa ma imprietenesc cu acest oras. Desi asta am crezut, pentru o secunda. Inseamna foarte clar ca mi-e dor de imparatia mea, in care am domnit suveran si incontestabil in toate orele de noapte in care am desenat raze sinuoase de aproximativ 100 km in jurul Clujului.

Si cum sa ma imprietenesc cu orasul asta? Ieri un idiot de taximetrist mi-a taiat calea, doar ca sa aiba satisfactia suprema de a vedea o femeie franand. S-a gasit sa ma intrebe daca "asta e strada Zefirului". Am coborat geamul cu rabdare, pastrandu-mi o mina pocaita, si i-am raspuns "de unde pula sa stiu? e treaba mea????" Omul si-a bagat coada intre picioare cu o viteza uluitoare, a plecat maraind numai el stie ce. Plus: am intrat intr-un magazin Cosmote, sa intreb de oferta. Un pustan - cred ca are nevoie de acordul parintilor pentru a putea lucra - statea ochi in ochi cu o domnita coplesita de o pubertate exploziva in dreptul bustului. M-am fatait. Am dat o tura. M-am intors spre el: vreau oferta dumneavoastra pentru cartele. Mi-a aratat cu degetul peste tejghea si a intors ochii inapoi spre splendoarea aia care ii invada spatiul de lucru. "Chiar asa? Cu degetul? Esti cumva angajat de concurenta Cosmote?" Omuletul a ramas scurtcircuitat - nu se astepta ca cineva sa protesteze.

Oamenii nu spun "te rog" si "multumesc". Tine de cei 7 ani de-acasa. As zice ca astia au inceput cu totii scoala la 5 ani. Si au abandonat la 6.