"Ce bine arati, se vede ca ti-ai tras futac !". Hm, se pare ca tintua de doliu ma avantajeaza. Am acceptat replica in virtutea unor vremuri in care ne permiteam diverse replici sub pretextul sinceritatii duse la extrem. Si-am acceptat cu zambet onest, pentru ca remarca se adauga unui sir nepremeditat de aprecieri pe care le-am primit de la persoane diferite.
Dar cand am fost intrebata, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat in cei mai bine de doi ani de cand nu ne-am vazut, "ia zii, cu ce se ocupa futacu'?", m-am bucurat ca raspunsul mi-a fost intrerupt de necesitatea curioasei de-a-si pune copilul la piept. In urmatorul minut, cand intrebarea s-a repetat cu mici variatii, in care termenul "futac" a ramas neschimbat, mi-am promis ca raspund pe masura resentimentelor, a condescendentei si a atitudinii de om pestrit la mate din intrebare. Dar am ales sa nu raspund deloc.
Desi e indiscutabil ca sunt deosebit de talentata la replici taioase, de data aceasta am ales sa dau o lectie tacuta despre ce inseamna sa ai, cu adevarat, clasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu