Esti un soricel speriat, care latra la pisica.
De la o distanta sigura, aveai un ritm interesant. Rupt. Zimtat, sincopat, ca o linie de cocaina trasata cu o mana nesigura. Perfect, mi-am zis. Abolita fie conversatia conventionala. Aceea in care te lansezi intr-o idee, o lasi sa curga, pana cand centrul ei de greutate ajunge pe cel mai de jos punct al curbei si-apoi incepe sa urce, spre cealalta, ca un fel de parcurs jungla din liana in liana, in slow motion.
De aproape... "De ce esti asa de nervoasa?" Urmeaza binecunoscuta teorie a limbajului nonverbal, a picioarelor si mainilor incrucisate in chip de bariera. Stiu foarte bine teoria asta. Ceea ce nu stii tu e ca te-nseli in privinta mea. Nu foarte tare. Doar atat cat sa te simti bine. Faptul ca te urmaresc usor ezitant nu-i din cauza ca sunt nervoasa. Intr-un acces de bunavointa, ghearele mele retractile sunt maxim ascunse, motiv pentru care pasesc nitel caraghios. Norocul tau - tu te-ai inscris la o intalnire in care sa impresionezi, nicidecum la o vivisectie care sa-ti faca osul sa luceasca brusc in lumina.
"Nu-mi plac hainele tale. Mai precis - culoarea lor". Cromoterapie, semnificatia culorilor, tot restul. Ajungem la orange, care simbolizeaza sexualitatea. Sunt in portocaliu tot a doua zi. Nu pot in fiecare zi, pentru ca nu ma tine garderoba. Dar as putea sa-ti arat cateva smecherii dupa care te-ai ruga frumos de mine sa-ti cos pleoapele una de alta, ca sa poti sa te bucuri de tot ce-ti ofera buzele, limba, mirosul, degetele si pielea. Desigur, as face asta pentru ca esti tanar, pentru ca esti proaspat ras si pentru ca ai dinti frumosi si asta te ajuta cand zambesti. Doar ca esti daltonist - nu esti capabil sa vezi rosul pasional pe care tocmai mi-l descrii. Si-n plus, de fiecare data cand deschizi gura lucrurile o iau razna.
"Care sunt punctele tale slabe?" Lansezi intrebarea si taci, cu ochii tinta intr-ai mei. Abia astepti sa exulti. Sa savurezi panica, balbaiala, rosul in obraji. Eu imi ridic tricoul, iti desenez un cerc aproximativ imediat sub sani si pun un X imaginar in centrul lui. Aici e plexul meu solar. Mi-am descoperit vulnerabilitatea in fata ta. Si-ti spun ca punctul meu slab e faptul ca n-am incredere in mine. Adica - dar e deja o poveste complicata - n-am incredere ca voi reusi vreodata sa ma fac inteleasa pe limba voastra, a celorlalti; ca voi reusi sa fac cumva pace, ca sa nu mai existe discrepanta intre ceea ce stiu ca sunt si ceea ce credeti voi despre mine. "Discrepanta". Nu cunosti cuvantul. Ok, n-are importanta, important este ca sustii ca simti nevoia de provocari intelectuale si ca te simti mult deasupra acestei lumi.
Mai arunci pe masa, ca bila la ruleta, cateva teme. Diplomele de doctorat si masterat. Care trebuie adjudecate no matter what. Chiar daca sunt inutile, chiar daca n-o sa ma intrebe nimeni niciodata ceva de ele, atata timp cat am deja atata experienta in munca incat orice proaspat masterand trebuie sa ramana cu trei pasi piosi in urma mea. Prima impresie. La care ar fi trebuit sa lucrez vreo jumatate de ora inainte sa ma intalnesc cu tine, pentru a pune strat peste strat de fard masca publica, liniile si contururile acceptabile social. Prietenii care la nevoie se cunosc. Provocare: "daca as avea pana si te-as suna in creierii noptii, ai veni sa-mi aduci cricul?" Test: "nu lasa bacsis chelnerului". Asta in timp ce eu las si bacsisul tau. E un semn de civilizatie, totusi. Tot felul de obstacole. Ma simt ca-ntr-un basm modern, pornita intr-un drum initiatic, supusa la incercari in care sa-mi dovedesc vrednicia, caracterul. Rabdarea.
Rabdarea mea are o limita. Ma-ntreb sincer ce s-ar intampla daca ti-as lua brusc toate armele astea de opereta cu care ma harai prin gard. Ai cadea gramada, ca scos prea repede din atele? Sau te-ai stradui sa emiti pareri proprii, for a change? Dar te las sa-ti faci numarul pentru ca esti tanar, zambesti frumos si nu mirosi prea tare a after shave, desi mi-ai declarat ca abia ce te-ai ras. Nu-ntelegi nimic din ce se intampla. Din faptul ca nu-ti sar la beregata, desi meriti dupa toate aberatiile astea, din faptul ca nu-mi simti rasuflarea in ceafa, desi ar trebui sa te alerg un pic, cu salturi mari si elastice, ca sa-nveti ce inseamna cu adevarat frica. Din faptul ca nu te pun jos dintr-o lovitura, ca sa te lupti sa te ridici in picioare si sa te maturizezi.
Grow up. Nu se merge la pescuit cu pesti drept momeala. Esti doar un soricel speriat, care latra la pisica and you just got caughed out.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu