Oricine ma stie cat de cat a aflat deja ca, daca nu am mintea ocupata, o iau razna. Ei bine, pe vremuri asta se manifesta patologic prin faptul ca eram incordata ca un arc si rea ca un drac. 24 din 24 de ore. Mai nou, m-am temperat binisor, dar am in continuare aceeasi problema: o minte care simte nevoia imperioasa sa se dea huta prin hatisuri de idei si probleme, ca altfel...
Ca o demonstratie de suprema obraznicie si dispret spre ce crede majoritatea romanilor despre notiunea de 'munca', eu chiar vreau sa muncesc. Sa nu-mi vad capul de treaba, sa-mi sune telefoanele, sa-mi trebuiasca sase maini - pentru volan, pentru telefon, pentru tastatura, pentru apasat butonul de facut cafea; sa-mi crape sistemul de la prea multe aplicatii deschise simultan, sa fac o plimbare rapida prin cateva tari din Europa doar prin telefon, vorbind engleza, un pic de franceza, nici un pic de germana, dar reusind sa ma inteleg cu toata lumea, chiar daca nu avem inca videotelefoanele prin care putem sa vedem ce ne desenam unii altora; sa stau la birou ca un politist de la circulatie in mijlocul celei mai aglomerate intersectii si sa decid rapid care e ordinea prioritatilor la toate cererile, intrebarile, comentariile care vin din toate partile.
Imi place ca, la sfarsitul zilei, sa pot bifa in agenda o suma de lucruri facute, in proportii mai mari sau mai mici; sa planific ce-i de facut in continuare, sa folosesc o cutie mare de carioci, care i-ar face invidiosi pe scolarii din I-IV, pentru a crea o legenda cromatica pentru diversele tipuri de activitati; vreau sa vad ca, zi dupa zi, harta aventurilor mele profesionale prinde contur, devine inteligibila, capata detalii, un relief la fel de generos ca si cel cu care a fost binecuvantata tara asta batuta de soarta din multe alte puncte de vedere. Vreau sa plec spre casa dupa ce am onorat ultima comanda, nu sa ies pe usa cum suna 'de iesire', ca pe vremea cand eram la scoala. Vreau sa simt ca orele pe care le-am dedicat altora - sefi, clienti, colegi, proiecte - au fost cu folos. Ca s-a adunat ceva din mine, din efortul pe care l-am depus, din ideile care mi-au venit din cauza ca mintea mea, ca un soarece pe rotita lui, a avut harnicia si inspiratia de a tine ritmul, cu un pic mai multa ingeniozitate decat i se permite rutinatului soricel.
Ma termina psihic sa stau degeaba. Ma goleste de continut, ma submineaza si contesta ca profesionist, imi ia peste picior competentele si experienta la zeflemea. Nu cred ca poate fi un afront mai mare pentru mine decat sa stau inutil cele 8 ore regulamentare de munca.
Pentru ca viata a stiut sa-mi demonstreze ca stie mai bine decat mine ce e bine, m-a purtat prin locuri si imprejurari din care, in ciuda rezistentei pe care am opus-o uneori (deseori), am avut mult de invatat. Si-acum sunt foarte multumita de mine pentru ca am ajuns la intelepciunea fantastica de a fi mai flexibila, mai deschisa, mai permeabila la nou si la schimbare, chiar daca schimbarile acestea nu sunt imediat corespondente cu ceea ce era in mintea mea.
Hei, care aveti nevoie de un negru pe plantatie?
