Romania lor

Stii basmele alea in care eroul fara vrere trebuie sa treaca printr-o gramada de incercari pana sa devina erou de-a binelea? Ba se lupta cu zmeii, care-l trantesc de pamant de-l ingroapa succesiv pana la glezne, eject, pana la genunchi, eject din nou, pana la brau, ia de-aici o sesiune de impachetari cu noroi si maluri; ba Scorpia pe care o urmareste arunca in urma ei diverse mici obiecte de ingrijire personala, vezi piaptanul, care se transforma in obstacole gen padure seculara, neumblata de picior de om sau patruped intreg la cap, munti de netrecut nici in zbor etc etc. Le mai stii ? Te amuzau cand erai copil ? Crezi ca te-ar mai amuza acum, daca le traiesti pe propria piele ?!?

Ei bine, eu le traiesc si tare ma tem ca, de voi razbate, n-am sa fiu nici un fel de erou, doar un om cu nervii ferfenita. Si nici n-am sa primesc fata imparatului drept sotie si jumatate de imparatie, ca-s gata maritata si cu burta la gura, pe deasupra. Pentru fata proprie si din indarjirea mea de Berbec, orbecai si ma lupt mai departe prin tot felul de hatisuri birocratice, pana fie razbesc, fie pusca vreo piesa esentiala de la motoras.

Sa facem un SRL. Ce mare scofala ? Mai ales cand te ajuta un jurist. Pai, dupa ce umbli sa-ti deschizi cont, sa faci rost de extras de carte funciara, dupa ce specialistul iti cere semnaturile necesare pentru documentatia de infiintare a firmei, constati ca uita sa-ti puna un cod CAEN. Egal inca o saptamana de asteptare ca sa iasa actele.

Evident, de la Registrul Comertului iti infiinteaza SRL-ul neplatitor de TVA din oficiu. Pai de ce sa nu te mai trimita pe la alte institutii, cand te pot trimite? Du-te, cetatene, sa vizitezi functionarimea pitoreasca ! Fa alt dosar, depune-l, suna-i pe oamenii de la Finante care, pentru a te autoriza ca platitor de TVA, trebuie sa-ti vada spatiul unde-ti desfasori activitatea, ia-i cu maina ta personala si du-i / adu-i de la locul faptei. Pentru ca statul n-are bani de asa ceva. Bucura-te ca nu trebuie sa platesti nici o taxa pentru operatiunea asta si mai fa-ti si mila de cei doi functionari care, dupa 40 de km si 2 ore de stat in trafic, intra in spatiu si-ti completeaza doar numele pe formularul deja plin de celelalte date, fara sa se uite si fara sa intrebe nimic altceva despre activitate sau dotarile sediului. Nu puteam pune numele si semnatura aia economisind timpul tuturor si benzina mea ?!?

Apoi asteapta sa-ti iasa codul de platitor de TVA, du-te sa te inregistrezi in Registrul Operatorilor Intracomunitari si incearca, intre timp, printre picaturi, sa te autorizezi si la Protectia Consumatorului. Unde se uita doamna peste statut si zice ca nu-s bune codurile CAEN alese pentru activitatea mea, dar nu stie sa-mi spuna care sunt bune. Dupa ce te incurajeaza in halul asta, asuma-ti riscul de a merge mai departe cu demersul de autorizare, pentru ca ti-ai ales codurile dupa cele ale altor firme care fac ceea ce vrei si tu sa faci. Fugi sa platesti taxa de autorizare, acum ca, in principiu, restul dosarului e in regula. Goana la bancomat. Bancomatul iti scuipa-n fata: card invalid. Viteza la banca: surpriza, poprire ! In criza de timp, plateste inca o data o taxa pe care statul si-a luat-o deja din contul tau de Trezorerie. Pentru ca vrei sa rezolvi azi, faci ca vulpea prinsa-n cursa: iti rozi laba si accepti sa dai statului in avans inca 400 lei, ca sa-ti poti termina astazi dosarul de autorizare la ANPC, urmand sa-ti reglezi socotelile cu statul in urmatorul trimestru. Apoi, directia Posta Romana, unde te umilesti de trei ori, ca tot e cifra magica, pentru ca nu stii, in ciuda pregatirii cu studii superioare, sa completezi un mandat postal corect din prima, mai ales ca n-ai mai scris de foooaarte multa vreme de mana istorii intregi pe boabe de orez, drept urmare nu-ti incap denumirile kilometrice de institutii ale statului in rubricatura mandatului postal. Si cand se incheie cu bine toate astea - 400 de lei dati statului pentru ca esti strans cu usa de timp, 27 de lei comision de retragere de la casieria bancii, pentru ca e blocat cardul, 30 de lei comision la mandatul postal, 2 ore de alergat intre ghisee si nu se stie cati litri de benzina mai tarziu - constati ca e prea tarziu !!! Ca timpul ti-a expirat si trebuie sa mergi sa prestezi pe plantatia altora. Nervi cu spume !

Inaltator, nu? Si stai, ca mai urmeaza niste incercari, mai sunt doar 9 zile din luna asta si, daca ANPC face figuri - si cate motive ar putea sa-si gaseasca, nu-i asa? - nu pot depune dosarul de autorizare la Vama. In timp ce prima institutie da dovada de functionare, pana iese autorizatia in forma ei oficiala si definitiva, a doua nu cunoaste acest concept si te autorizeaza sa lucrezi legal doar incepand cu data de 1 a lunii imediat urmatoare celei in care ai depus dosarul corect !

E drept ca pana acum am avut si foarte multe mici si mari ajutoare nesperate - o aripa de albina fermecata de-aici, o ulcica de galbeni dezgropata la fix de colo, un furnizor pe care l-am bombardat cu mailuri si rugaminti pana s-a induplecat sa lucreze cu mine si care, dupa doua luni deja, are inca rabdare si gratia extraordinara de-a ma face sa ma simt cel mai important client al lui, in conditiile in care nu i-am dat inca nici o comanda... Dar, totusi !! Chiar trebuie sa trec prin toate aceste incercari initiatice pentru a avea dreptul de a munci in branci pentru mica imparatie pe care vreau s-o construiesc cinstit pentru familia mea ?!

Mici tepe date de mari afaceristi

Felicitari, "domnule"! Ai reusit o noua teapa! Si, da, recunosc: e greseala mea.

Greseala mea e ca, la varsta asta, inca sunt destul de naiva incat sa cred ca am avut cu totii aceeasi educatie pe care am primit-o eu in cei nici macar 7 ani "de-acasa". Ca maduva principiilor pe care palmasii mei parinti mi le-au inscris in gene - sa dau "buna ziua", sa spun "te rog" si "multumesc" - raman valabile si la maturitate, chiar si cand e vorba de business. Si e greseala mea ca nu mai am intrasingenta aceea in valoare absoluta din tinerete, cand executam fara somatie pe oricine circula cu doua seturi de principii - cele publice si cele "intre patru ochi".

Sunt convinsa ca te-ai fi folosit la fel de munca mea si daca aveam un contract - nu simt nici o satisfactie in a fi ingropata cu el pe piept, la fel de inutil cu toate semnaturile si stampilele lui inramate. Asadar, fara contract si strict la nivel de orgoliu personal: nu-mi mai trebuie banii pe care mi-i datorezi. Sunt acum perfect incredintata ca iti sunt mult mai necesari decat mie. Drept urmare, ti-i fac cadou! Ca sugestie, de suma aia poti sa cumperi un Dictionar Explicativ al Limbii Romane - dupa ce-i tai cu lama si-i arzi paginile unde sunt descrise notiunile complet necunoscute tie, cele de "morala", "etica" si "principii" - o editie imbracata in piele va zambi foarte convingator din biblioteca ta. De maruntis, cauta un spa bun si ia un pachet de cateva sedinte de exfoliere faciala viguroasa, ca sa-ti catifeleze nitel obrazul excesiv de gros.

Mult succes si sa-ti iasa in cale doar parteneri de afaceri pe calapodul tau !

Si, cum e?

E cam asa: ia un pepene galben de maxim 2 kg, leaga-ti-l de mijloc cu o esarfa, pozitionat ca un fel de buric hipertrofiat, crescut sub buricul tau de toate zilele, strange bine esarfa, si incearca sa te apleci. Si sa te insiretezi pe indelete la ambele picioare. Da, e voie sa improvizezi: ingenunchezi pe rand, desfaci picioarele, vezi tu, te descurci. Cum adica nu poti s-o faci fara schemele astea dizgratioase ?!

Cu acelasi pepenas adorabil imediat sub abdomen, incearca sa alergi usor. Daca mai poti inca sa respiri dupa ce ai strans esarfa, inseamna ca se mai poate misca putintel. Suficient cat sa fie cu o jumatate de secunda in urma miscarii tale si sa te loveasca inertial in toate organele limitrofe. Nu-i asa ca senzatia aceea de balon plin cu apa, care e usor desincronizat fata de tine, e cuceritoare?

Da, bebe se misca pe dinauntru. Ceea ce e absolut senzational - semn ca e activ, ca isi exerseaza reflexele, ca i se formeaza diafragma, ca... Prima data cand te ciocaneste pe dinauntru, ca un pui dintr-un ou, e o senzatie extraordinara: iti confirma chiar el ca e adevarat, viu. Dupa aceea, nu mai e asa interesant. Pentru tine. Se pare ca pentru bebe devine tot mai interesant sa ia interiorul tau drept saltea de rebound si sa-ti salte ritmic, in acelasi loc, cam cat tine o sesiune sanatoasa de antrenament cardio. Dac-ai fi clopot, ai rasuna suficient de mult incat sa convingi omenirea ca a venit clipa Judecatii. Mi s-a zis ca, mai incolo, ajungi sa empatizezi cu cuva masinii de spalat: se-ntoarce mica vietate pe dinauntru de zici ca se-antreneaza sa devina pilot de supersonice.

Si mai e asa: tu pui mana pe burta sa-ti mangai copilul. Altii te vad mangaindu-ti burta. Cum sa le explici ca nu esti intr-o stranie si fulgeratoare poveste de dragoste cu stratul adipos pe care l-ai da pe mana liposuctiei la prima sedinta gratuita?

Ce si cum s-a schimbat

Ce se da: faptul ca sunt insarcinata.
Ce se cere: niste explicatii la iuresul de schimbari !

Am amanat cat am putut facutul copilului. In mare parte, m-a ajutat viata - a durat ceva pana sa gasesc omul care sa ma convinga ca-s in stare si de grozavia asta. In rest, am gasit eu tot felul de pretexte, ba ca nu-s bani, ba ca una, ba alta. Fara sa o stiu inainte, traiam cu convingerea ca treaba asta cu facutul copilului - ceea ce se intampla din momentul conceptiei incolo - presupune un efort de concentrare, o nevoie extraordinara de control, o disciplina fenomenala ca sa tii toate pe directia cea buna. Prostii ! Eu - cea care prefer sa muncesc cat zece pentru ca nu stiu si nici nu-s multumita de ce iese atunci cand deleg - am primit suprema demonstratie: copilul stie sa se faca singur. Preia controlul asupra corpului tau si negociaza direct, fara sa fie ca tu sa clintesti un deget. Iata cum cea mai minunata treaba e ca treaba asta minunata se intampla oarecum fara mine !

Si daca tot vine vorba de corp... Mda, am ajuns s-o spun si pe asta: stie el mai bine decat mine. Si de-acum are voce mai hotarata - il auzeam si inainte, cand mancam pana la refuz si cand ma injura din oglinda. Dar de-acum nu mai are chef de prostiile mele. Asa ca a avut grija sa-mi taie pofta de mancare, s-o ajuteze la un nivel normal. Si a avut grija sa comande imperios "somn" sau "usor cu urcatul scarilor" sau "fructe! acum!!". Bine, pe langa asta, ti se mai intampla o gramada de lucruri neinsemnate si mici, dar care te fac sa nu te prea recunosti: simtul mirosului se accentueaza - as putea sa inlocuiesc cu succes cainii care depisteaza droguri, gustul e complet dereglat de cocktailul de hormoni si-ajungi la despartiri dramatice de mancarurile cu care ai fost in amor pasional o viata-ntreaga, vezica e intr-o perioada metaforica si hiperbolizanta din viata ei - te trimite la baie urrrgent, chiar acum!, de parca urmeaza sa cresti cotele apelor Dunarii cu cel putin 5 cm la Zimnicea, dar reusesti sa scoti din tine doi stropi molateci, care nici nu fac zgomot macar.

Nu-s cu nimic mai frumoasa, fizic, decat inainte. Dar ma plac infinit mai mult - felul in care arat acum, ca incep sa ma rotunjesc localizat, mi se pare o foarte frumoasa, matura si relaxata asumare a unui statut de femeie in toata puterea cuvantului. Cu siguranta ca la starea asta de bine - care de la cap incepe - contribuie decisiv modificarile hormonale. Oh, daca-i pe-asa, draga mea steluta, cred c-ai sa fi cea mai mare dintr-un sir de cinci copii!

Toate schimbarile care s-au produs sunt in bine. Toate cele care conteaza cu adevarat. Singurul lucru care ma deranjeaza - semn ca inca nu m-am transformat intr-un simplu uter ambulant, lipsit de creier - e atitudinea unora din jurul meu, care, constransi de contextul celor 8 ore pe zi pe care le impartim la munca, s-au activat brusc si-mi deschid discutii strict legate de sarcina. Persoane cu care n-am schimbat mai mult de 2-3 vorbe in oricum rarele reprize de conversatii pe care le-am avut vin acum sa-si dovedeasca - doar lor insele ! - ca pot simula preocuparea si empatia. Valea !

Bine, adevarul adevarat e ca nu-i totul exclusiv roz. Sforai, si ma frustreaza foarte tare treaba asta, pe care o consider semn de... lipsa de rafinament, ca sa fiu eufemistica. Mor de somn la niste ore la care si gainile-s in plin spirit de party hard. Imi sare inima din piept dupa cateva scari urcate si ficatul sta sa fuga din mine in locuri mai generoase. Saracul, in urmatoarele luni va fi insotit in tendinta de evadare de toata sleahta organelor interne. Ma dor soldurile ca pe o artritica la menopauza de atata dormit doar pe o parte sau cealalta - pozitia cu burta-n jos e interzisa, iar cea pe spate ma face sa ma simt de parca as incerca sa dorm c-un pepene in poala. Visez mult si deseori ma trezesc plangand, ceea ce nu-i amuzant pentru nimeni. Incep deja sa-mi fac strategii despre cum sa ajung la unghiile de la picioare si aman cat pot momentul, in speranta ca o sa vina cat mai repede vremea de pantofi inchisi si-am sa-mi pot toci unghiile de interiorul pantofilor, ca sa nu mai fiu nevoita sa le tai. Mi-e frica de mersul cu masina, in dreapta, mai ales ca fac febra musculara la toate grupele principale, de la atatea frane si agatari de manere si strans din ochi si muscat limba. Iar cand sunt sofer, sunt prudenta de parca as fi ultima speranta de procreere a omenirii. Am o memorie milimetrica, nu pot procesa doua comenzi succesive venite la intervale prea scurte si o pun in practica doar pe ultima, daca n-o uit cumva si pe ea.

Una peste alta, trebuie sa recunosc ca traiesc o cu totul alta definitie a fericirii decat mi-as fi inchipuit vreodata, dar sunt fericita. Asta da schimbare !

Draga mea steluta (2)

DRAGA MEA, se pare ca trebuie sa strig la tine ca sa ma auzi ! Asta din cauza ca toata agoniseala mea de-o viata e depozitata pe burta, sub forma unei grasimi atat de dense, ca nici ultrasunetele n-o parcurg cu prea multa usurinta.

Asa ca, pe cand ai sa iesi la lumina, n-ai sa ma prea poti recunoaste dupa voce. Nu te teme, ai sa ma recunosti oricum la sigur: mama ta este cea mai rotunda persoana din incapere.

Sarcina si sexul

Ce mi-au facut, mai nou, hormonii de sarcina? Cam ce face un chiptuning serios aplicat unui motor oricum decent.

Inainte, eram ca un diesel: porneam incetut, imi trebuia un timp ca sa ma incalzesc, dar apoi... La turatia potrivita scoteai din mine forta, viteza si anduranta pana la ultima picatura de combustibil din rezervor. De cele mai multe ori, in cursa asta in doi, primul rezervor gol nu era al meu :) As zice ca dieselurile au fost inventate de ardeleni: se urnesc greu, dar si cand se urnesc...

Apoi, in primele trei luni de sarcina, n-am vrut nimic decat somn. Patul ma atragea irezistibil in scopuri de inchis ochii si plonjat in somn ca-ntr-o mare adanca si intunecata, fara vise, cu toate energiile concentrate pe dat caier de tors stelutei care incepea sa prinda contur pe dinauntru. Sex? Nu, mersi, mi-a ajuns odata, am prestat de ziua mea si am sa culeg roadele in iarna. La mine nu va veni barza, tare ma tem ca bebe o sa vina cu Mos Craciun :)

Ei bine, dupa ce-am depasit faza aia absolut jenanta in care ma simteam privita de dinauntru in timp ce, s-au intors poftele. Nu cele alimentare - din alea am avut continuu toata viata, acum sunt intr-o scurta pauza competitionala. Celelalte. Alea care ma fac sa visez toata noaptea niste obscenitati care-mi par absolut firesti, care ma fac sa intind o mana de stapana spre jumatatea cealalta a patului si sa pretind actiune de cum se crapa de ziua. Cele care-mi invart in mintea treaza niste fantezii de-a dreptul pornografice si socante prin lipsa de decenta pentru starea in care ma aflu.

Faptul ca vreau nu este satisfacator prin sine. Mi-a mai ramas inca un dram de responsabilitate, si-atunci totul se desfasoara potolit si amortizat, cu precautii si cu limba mea spurcata muscata ca sa nu scoata toate strigatele de lupta care-mi bantuie prin gand. Stilul asta masurat nu face altceva decat sa ma tina la relanti la nesfarsit, pentru ca nu obtin satisfactia suprema decat rar si greu si altfel decat stiam noi ca se face.

Mi s-a spus ca hormonii au sa ma faca instabila, c-am sa plang din nimic, c-au sa-mi dispara creierii pe razoare, topaind in spinarile unori iepuri roz uriasi, spre a nu se mai intoarce la mine decat dupa multiplele furtuni si tornade hormonale ale sarcinii, ale perioadei imediat urmatoare nasterii si ale alaptarii. Pana acum nu pot decat sa raportez o stare psihica si o atitudine pe care, de le-as fi avut intotdeauna pana acum, as fi ajuns muuult mai departe in viata, plus un zambet instapanit permanent pe fata, ceea ce, stii bine, nu-i deloc genul meu.

A, plus faptul ca am un mic tub NOS montat pe motorul ala despre care spuneam mai sus. Te bagi deseara la o liniuta? :)

Draga mea steluta (1)

Cand te-am vazut prima data, mi-a stat inima in loc. Nu ma asteptam ca o schita de om sa aiba o inima atat de harnica si de mare.

De-atunci, n-a trecut chiar atat de multa vreme pe cat mi se pare mie. Dar s-au intamplat asa de multe pe dinauntru - in mintea ta si, sunt sigura, si-n lumea ta calda si intunecata - ca par sa fi trecut cateva vieti.

Parca-parca nu ma mai speriu de tine chiar asa de tare. Of, de fapt nu tu ma sperii. Ci nepriceperea mea in ceea ce te priveste. Ca n-am sa stiu cum sa te tin, cum sa te alin, cum sa pricep ce vrei de la mine si cum sa ma pricep sa-ti dau tot ce-mi sta in putere. Ca n-am sa stiu sa trag o linie hotarata intre tot consumul inevitabil de nervi pe la consultatii, doctori, asistente si toata linistea de care trebuie sa fiu in stare pentru tine. Ca am sa trag o linie prea hotarata intre concentrarea pe tine si tot restul lumii. Pai daca si cand gatesc mi se spune ca sunt prea serioasa si absorbita, cum voi putea face instantaneu calatoria intergalactica intre tine si ceilalti care-mi sunt dragi?

Ma tot gandesc la tine - cum aratai ca o steluta argintie pe un cer complet negru. Si cum iti torci lumina si-o faci tot mai mare cu fiecare zi. Si mi se pare miraculos ca asta se intampla oarecum fara mine. Pentru ca e munca ta, puterea ta, perseverenta ta cea care face din ghemul inimii tale unul tot mai mare. Asa cum eu am intins catre tine coarda de siguranta a sangelui care te ajuta sa cresti, intinde si tu un fir argintiu care sa ne lege inimile, ca sa-mi dai un strop din curajul tau.

Si te mai rog ceva: numai pentru ca te alint 'steluta mea' nu trebuie sa te simti datoare ca, odata rasarita de-adevaratelea, sa ma tii treaza nopti intregi, ca sa-ti admir stralucirea.

Saptamana 9

Pentru ca-s uituca de profesie, poate n-ar strica sa pun negru pe alb niste informatii despre cum decurg lucrurile, in caz ca...

Vestea rea: n-am reusit inca sa-mi fac nici un fel de analize. Romania pitoreasca si grija ei pentru viitorul propriu... Nu sunt fonduri, astepti. Ca toate analizele costa destul de multicel si e extrem de frustrant sa faci totul pe bani din buzunar, dupa atatia ani de contributii la stat.

Vestea buna: ma simt bine. Cu exceptia unei pubertati manifestate ad-hoc pe jumatatea stanga a fetei mele (?!) si a gustului neplacut pe care il am permanent in gura, nu ma pot plange de absolut nimic. Nu sunt nici excesiv de somnoroasa, asa ca nici nu s-ar zice ca am (inca) un secret.

Vestea... controversata: trebuie sa invatam amandoi un alt fel de-a face dragoste. Pentru ca cel putin eu sunt super-constienta de viata de dinauntru si am senzatia aiuritoare ca parca ne priveste cineva de-acolo, de ma simt mai jenata decat atunci cand ne faceam de cap in casele parintilor nostri. In plus, trebuie modificat dramatic ritmul, intensitatea si tot ceea ce insemna in mintea mea o partida reusita. Nu pentru ca mi s-ar fi indicat in mod special asa, nu pentru ca as avea dureri, ci pentru ca asa simt ca trebuie sa fie. Mai responsabil, ca nu mai suntem doar noi doi.

Pofte n-am, ba dimpotriva. Mananc putin, numai ce consider ca mi-ar placea, ceea ce nu e cea mai fericita combinatie de nutrienti. Dar incep sa cred ca organismul are mecanismele lui reglatoare si intelepciunea lui si ca stie el ce face. Deocamdata, fructe la greu - e prima masa a zilei, pentru ca nu ma atrage nimic altceva, pe motiv ca nu e suficient de usoara si de curata mancarea. In rest, ma atrag carbohidratii - paine prajita, biscuiti. Dar sunt foarte departe de orgiile pe care eram in stare sa le fac impreuna cu prietenii mei carbohidrati, deci as zice ca intr-adevar cele doua inimi si-au gasit o intelepciune comuna.

Apa nu beau aproape deloc, adica foarte-foarte putina, pentru ca are un gust rau. Mai combin cu sirop, dar nu e cea mai fericita idee, pentru ca siropurile alea au zahar. Oricum, pofta de dulce s-a evaporat fara drept de apel, ceea ce nu poate decat sa ma incante maxim. Primul simptom: cand nu m-am putut convinge sa bag in gura o lingurita dintr-un tort facut de mine, dupa o reteta la care am visat o saptamana pana sa am timp s-o fac si care, zice-se, a fost chiar mai bun decat tortul de nunta. Pur si simplu nu ma puteam convinge sa deschid gura ca s-o mestec si inghit.

Una peste alta, toate-s bune. Momentan, si spiritul e pozitiv. Nu stiu daca de la hormoni sau de la faptul ca incep sa ma obisnuiesc cu gandul ca urmeaza niste schimbari serioase in viata mea. Dar am acceptat ideea - chiar daca nu stiu in detaliu ce vor insemna schimbarile astea - si se pare ca incep sa ma pregatesc pentru a face fata cu brio.

Si-am marele noroc sa am alaturi un barbat care, prin tot ceea ce este, m-a convins sa accept ideea de a avea copil.

Ce poate fi mai frumos de-atat?

Doua liniute

Ca sa scurtez lunga poveste: dupa ce-au aparut doua liniute groase si hotarate pe testul de sarcina, mi-am ros unghiile de nerabdare vreo doua saptamani pana am ajuns la ecograf. Acolo mi s-a confirmat ca-mi creste pe dinauntru un mic mormoloc, care inca n-are decat muguri de maini si picioare, dar e tot numai o inima pulsand cu harnicie.

Daca pana atunci a fost asa, o chestie teoretica si indepartata, pe care n-aveam cum s-o simt realmente, din clipa in care i-am vazut profilul si inima... ehei, s-au schimbat un pic lucrurile. Am inceput sa ma simt responsabila.

Bine, adevarul adevarat e ca sunt, inca, responsabila in primul rand de mine. Cu un egoism de zile mari, imi plang de mila inca de pe acum pentru durerile nasterii, pentru refacere, pentru ragadele pe care le voi face, pentru toate calamitatile care se vor abate negresit peste mine, ca o pedeapsa divina pentru ca n-am fost niciodata genul care sa spele obrajii copiilor din vecini sau din autobuz cu tocaituri de maternitate prost plasata. Si, dupa ce-am vizionat pe youtube cateva filmulete cu nasteri naturale, nu-mi mai trebuie sex, imi doresc fierbinte sa mi se astupe gaura pe care ar trebui sa iasa copilul si berzele din desenele animate sa-si faca pomana si sa-mi aduca bebelusul in zbor lin, direct in patutul lui imaculat.

In al doilea rand - ceva imi spune ca, in ciuda faptului ca intotdeauna am fost mai mare amatoare de caini, decat de copii, prioritatile se vor schimba rapid - sunt responsabila pentru puiul de om. Am anuntat doar familia de noul meu statut si deja ma zburlesc la multitudinea de pareri avizate, de femei care au crescut cel putin un copil, care mi-au trasat deja programul si lista de reguli de neincalcat.

Iar reactia mea - pe care mi-o permit mai abitir acum sub scuza 'tulburarilor hormonale' - e sa-mi ascut si mai bine limba si sa le retez initiativele nesolicitate. Mama - oare e chiar mama mea? oare chiar in casa ei am crescut asa deschisa la minte si invatata sa-mi sustin parerile? - imi transmite scurt sa renunt la lantisorul de la gat. De ce ??? Ca sa nu se nasca pruncul cu cordonul ombilical in jurul gatului ! Dumnezeule, cine esti tu si ce ai facut cu mama mea?!? Cumnata mea imi spune sa inrolez copilul in armata inca de pe cand sta doar in pozitia culcat si nu vede bine si sa-i fac program de masa si de somn, ca sa mai am si eu viata pe langa el. De-acord, dar n-am de gand sa-i dau sucuri de fructe la 3 luni, daca o sa am norocul sa am lapte. Iar soacra ma felicita si-mi spune ca abia asteapta sa vada copii lui P.. Alooo, surpriza, nu-s doar ai lui !

In toate discutiile noastre despre maternitate, i-am sarit sotului la jugulara, maraind, cand il auzeam cu povestile despre instinctul matern. Mi se parea ca, nici mai mult, nici mai putin, e scuza lui pentru a lasa totul in seama mea - toate grijile, toate indoielile, toata nestiinta de om netrecut prin asa ceva, dar obligat, prin prisma glandelor mamare si a canalului de nastere incorporat, sa faca fata intregului vartej. Baiete, instinctul matern nu e ca o aplicatie soft pe care o downloadezi in travaliu si o ai gata instalata din clipa in care bebelusul iese din tine ca dopul din sticla de sampanie. Instinctul ala n-o sa-mi spuna cum se monteaza un scutec si nici cum sa diferentiez din prima tipurile de plans. Instinctul ala este, cred eu, o chestiune atavica, peste care suprapui experienta personala, cu toate neajunsurile datului cu capul de grinda de sus.

Ramane de vazut, suntem inca la inceput de drum. Am totusi certitudinea ca, instinctual sau cerebral, am sa pun suficient suflet pentru ambele inimi.

Despre oameni si alti demoni

Se stie din batrani: singurul si unicul lucru de care ai nevoie ca sa poti muta lumea din loc e un punct de sprijin. Iar pentru a-ti schimba parerea despre tine - surprinzator, in bine ! - iti trebuie doar termenul de comparatie potrivit.

Eu l-am gasit. Exista pe lumea asta cineva care sufera cam pe toate instrumentele de tortura sociala pe care mi-am facut si eu antrenamentul. Si care si-o ia peste bot pentru incongruenta, minte sloboda, ironii inteligente la purtator si, in general, decibeli bine temperati cu argumente. Deci serveste experimentului ca dovada vie ca nu sunt ultimul dinozaur care asteapta un schimb de replici destepte cu mai multa fervoare decat un caine cu multiple premii la concursurile de frisbee inter-specii. E confirmarea in carne si oase ca nu detin recordul de nedoborat la intrebari de Gica Contra, ca nu sunt singura care isi asuma cu cea mai mare placere rolul de avocat al diavolului, ca mai sunt si alti dementi pe care temperamentul si caracterul ii conditioneaza sa ramana saraci in prieteni si complet lipsiti de popularitate in anturaje eterogene.

Dupa ce mi-am consumat anii de haiducie, in care saream pe neasteptate in carca oricaror trecatori bogati in barfe si trivialitati, m-am mai domolit. Si-am zis sa fiu mai iertatoare, mai toleranta. Sa extind pe termen nedefinit sezonul de Tuborg Christmas Brew in care sa fiu mai buna, mai calda, mai deschisa, mai zen. Numai ca asta m-a transformat intr-o aratare indecisa si m-a lasat cu senzatia continua ca-s un fel de balaur cu restul capetelor bagate adanc intre umeri si ascunse sub gulere de camasi conforme. Ca circul in public intr-un claustrofob costum de cauciuc sub care toti solzii, toate ghearele si toti fulgii mei de animal preistoric se zburlesc de la atatea incercari de domesticire. Ma chinui permanent sa var in buzunare si sub falduri de uniforme regulamentare toate armele cu care, daca m-as fi nascut in vremurile si intre oamenii potriviti, as fi facut o cariera stralucita in dueluri si turniruri de onoare.

Faptul ca li se intampla si altora nu face decat sa demonstreze ca aceasta parada cu deghizare nu pacaleste pe nimeni altcineva decat pe cel deghizat. Asa incat... toti aricii, incomprehensibilii, neatarnatii si donchihotii adunarea la mine! Pe cine numesc plicticosii astia menajerie?

Gesturi pe care nu le inteleg

Sa astepti sa intri in sala de aerobic, stand pe o banca, in colanti si picior peste picior. Ca si cum te-ai pregati de scufundari sudand cateva tigari inainte.

Sa lansezi o invitatie publica "la un suc", sperand in secret sa nu raspunda anumite persoane, si sa le intorci spatele cand stau la masa cu tine. Ca si cum te-ar fi obligat cineva sa faci invitatia aia chiar atat de publica din capul locului.

Sa mangai o gravida pe burta. De parca rotunjimea aceea temporala iti da dreptul de-a-i invada spatiul personal si de-a o atinge, chiar si sub pretextul de a mangaia progenitura in devenire. Si sa te duci cu flori la maternitate a doua zi dupa nastere, de parca fix de intruziunile tale demagogice are femeia aceea nevoie.

Sa te anturezi cu femei mai tinere ca tine si sa contribui la discutiile de grup cu povesti despre fiul tau. In conditiile in care nu numai ca esti singura maritata, ci si singura mama din gasca.

Sa iei ceva imprumut si sa uiti intr-atat sa returnezi flecustetul ala, incat posesorul de drept ajunge sa fie jenat sa ti-l mai ceara. Dar nu te uita.

Sa tii in tine lucruri pe care le ai de spus si sa te uiti urat la ceilalti, fara sa le acorzi macar sansa unei discutii edificatoare. De parca frustrarile pot iesi numai prin cuvinte, nu si prin priviri incarcate.

Sa pretinzi celorlalti sa nu te caute numai cand au nevoie de tine. Ca si cum ai mai crede in Mos Craciun. Faptul ca tu suni si fara vreun motiv anume nu demonstreaza nimic altceva decat ca incerci sa le dai o lectie de clasa.

Despre cum necazurile nu vin niciodata singure si parca bucuriile nu vin niciodata. Deloc

Daca n-am avut luneta sparta, a fost o bataie inter-specii sub capota celeilalte masini din familie, ce s-a lasat cu furtune de frana roase de pisici si gheare de caine innebunit care a incercat sa scormoneasca dupa felina prin metalul (aluminiul ?) capotei. Daca n-a fost o luna cu 5 aniversari, a fost una cu doua asigurari RCA de facut. Daca n-au fost Finantele cu pistolul de hartie la capul meu, a fost o banca ce-mi cere bani pentru un cont pe care m-au obligat sa-l deschid cand am solicitat un credit la care am renuntat inainte sa mi-l aprobe.

Cele mai recente aventuri m-au facut sa ma gandesc serios ca zana buna si consortul ei au dreptate, un picut, asa, cand se gandesc sa-si lase joburile de 10 ani, casa din preerie si viata de aici pentru a se muta ici colea, dupa coltul globului, pe un continent unde oportunitatile sunt, in marea lor majoritate, oportunitati, nu calamitati.

Una din aventuri e din ciclul cat de mult te costa ca sa demonstrezi un principiu. Mai exact: am retras bani de la un bancomat, cu un card emis de alta banca decat cea de care apartine bancomatul. Cer 150 lei, mi se inregistreaza pe extrasul de cont -150 lei, dar imi elibereaza doar 110 lei. Dupa o serie de telefoane - la banca lor, la banca mea - ajung sa aflu ca procedura de refuz la plata ma costa 10 euro. Adica aproximativ cu 5 lei mai mult decat suma pe care trebuie sa o recuperez. In prima faza, ridic din umeri si renunt - prea mult timp, prea multa energie, prea multa benzina de cheltuit pentru pierderea asta financiara. Apoi, dupa insistente venite din jur, ma aburc pe Rosinanta cu sigla Ford si fac pe Don Quijote, gata sa demonstrez ca, atata vreme cat: 1) nu e vina mea; 2) banca mea are doar vreo 3 bancomate in Cluj, ergo sunt silita la posibile viitoare incidente cu alte bancomate, mai abundente; si 3) ei imi solicita o taxa care ma scoate pe minus chiar in cazul in care se recupereaza suma, nu platesc, fratilor, nici o taxa. Pentru ca sunt banii mei, munciti. Si un leu e tot al meu si nu ar trebui sa fiu dispusa la generozitati fortate de imprejurari.

Cea de-a doua aventura - accident rutier cu fuga faptasului. Vine un dobitoc intr-o curba, nu se poate tine pe banda lui - alcool?, cowboy?, inconstient ? - si izbeste Loganul pe toata partea lui stanga. Nici macar nu clipeste. Nici macar nu opreste sa vada daca se taraste cineva afara din masina noastra, semn ca inca nu ne-am dat ultima suflare. Si dus a fost - nici macar nu l-am mai zarit la orizont cand am incercat sa-l prindem din urma. La Politie: ati vazut numarul de inmatriculare? Da, bineninteles, daca ma hipnotizezi il scoti precis din mintea mea, ca l-am vazut clar in fata ochilor, putea fi ultima imagine inregistrata pe lumea asta. Dar n-a oprit? Deloc? Deloc, ca n-am mai fi aici, eram pe drum spre casa, cu polita lui RCA, impacati ca asta a fost, dar bine ca am dat peste un om responsabil, cu asigurare valida la el si cu cateva variante de exprimare a regretului in repertoriu. Evident, camerele video din capatul acela de lume nu functioneaza cam de la ultimul seceris, deci... traisca asigurarea CASCO! Ce casco, banii aia s-au impotmolit undeva in sistem, n-au ajung la asigurator, desi sumele au fost platite in fiecare luna inainte sau fix la scadenta. Alte drumuri, alti nervi !

Mi-e si greu sa scriu suculent si carnos despre astea, pentru ca, desi s-au intamplat abia de o saptamana, sunt o romanca atat de neaosa, incat deja mi-a trecut indignarea datorata lor si sunt perfect pregatita pentru urmatoarele motive de furie, stupefactie si sufocare in propria dreptate facuta posta.

Ah, inca ceva: dupa ce tata merge la doctor si ala il scoate afara - "daca ai deja reteta, de ce mai vii la mine?", mama da de o doctorita care-i pune diagnostic ochiometric de cancer de piele si-i mai amana operatia cu o saptamana, ca sa aiba tot timpul sa chiar faca boala aia, de stres si suparare.

Si, sa nu uitam, fratele meu nu stie care e numele meu dupa casatorie, desi a trecut deja un an.

Rahaturile astea vin atat de des si-atat de hotarate, incat fac din pansamentul bucuriilor hartie igienica. 

n-o saruta pe gura

Daca ti se face vreodata pofta de al trup, n-o saruta pe gura.

Daca nu se poate si nu se poate, poti s-o absorbi. Asa cum faci si cu mine, cand iti transformi limba intr-un fel de deget cercetator, care amusina peste tot, ca un nas umed de caine cuprins de frenezia vanatorii. Ca atunci cand ni se impletesc limbile, un fel de yin si yang de carne, un fel de cele doua parti ale velcroului, cu papile gustative sub forma de mici carlige, care se lipesc de sarutul meu vatuit.

Sa pastrezi numai pentru mine ceea ce-mi lipseste cel mai tare cand nu esti langa mine. Momentele miraculoase cand sufletului tau ii cresc doua buze elastice, care ma invaluie, tandre si calde. Cele in care simt cum fiecare pliu microscopic al buzelor tale se pliaza perfect pe ale mele, intr-o priza atat de stransa si de sigura, de parca am fi doi acrobati in plin salt, fara alta plasa de siguranta decat increderea ca ne vom prinde unul pe altul la timp.

Amprenta sinuoasa a buzelor tale imi face in tacere cea mai sonora declaratie de dragoste.

12 voturi pentru '12 plante'

Daca numele tau nu e Ileana Cosanzeana - neprihanita culegatoare de plante medicinale pe racoarea diminetii - sau Fat-Frumos - viteaz recoltator de salata din Gradina Ursului, inseamna ca esti ca mine. Cu viata covarsitor urbana, majoritar petrecuta in scaunul cu rotile de la birou si cu fantezii despre un trai cat mai sanatos, aducator de soare pe geamul dintre blocuri, ca sa nu intre doctorul pe usa. Asa ca, pe langa painea de casa, kefirul cultivat in propria bucatarie si ghivecele cu plante aromatice de pe pervaz, ai nevoie de doze aditionale de sanatate. Sub forma de hapuri, din economie de timp.

"12 plante" e un supliment alimentar pe care-l votez de 12 ori pentru ca:

1. e natural - combina intr-un cocktail maiestrit superputerile celor 12 plante: salcia, migdalul, mesteacanul pufos, teiul argintiu, cocazul negru, magnolia, ghimbirul, socul, urzica, orzul verde, stejarul si gingko biloba; adica cei 12 apostoli ai sanatatii care vine din interior
2. e sanatos - concentreaza intr-o capsula toate vrajile bune care curata sistemul circulator, incurajeaza digestia si antreneaza imunitatea
3. e complet - e un fel de SPA multifunctional de uz intern, care te alina si te trateaza din cap pana in picioare, la propriu vorbind
4. e universal - capabil sa protejeze cartilajele de crestere ale copilariei si sa aline durerile reumatice ale maturitatii coapte, cele 12 plante invaluie in binefaceri toata familia
5. e indispensabil - daca ai nevoie de 48 de ore-lumina in 24 de ore, 3 perechi de maini pentru tastatura/telefon/aspirator si un creier cu minim 4 emisfere, trebuie sa le scrii celor de la '12 plante' inca de la prima comanda ca vrei reducere pentru comenzi consecvente pe termen lung
6. e mobil - mixul de plante e dozat in capsule prietenoase, care se pot inghiti discret oriunde ai fi, udate cu o cana de apa sau o ceasca de ceai, asa ca ai intotdeauna energie 'la purtator'
7. e romanesc - e creat de o echipa care a rodit cu intelepciune pe niste radacini extrem de adanci ale cunoasterii plantelor, dovedind ca romanii sunt buni prieteni nu numai cu 'codrul, ramul', ci si cu intreaga flora autohtona
8. e eclectic: dupa o copilarie cu buze colorate de coacaze si de tricouri infoiate de preaplinul florilor de tei, plantele specific romanesti din cocktail vor stii sa vorbeasca pe limba corpului tau si sa te convinga de beneficiile esentelor aduse de peste mari si tari
9. e on-line - nu trebuie sa te trezesti odata cu roua si sa cutreieri poienite de basm, nu trebuie nici macar sa cobori pana la farmacia din colt - vine singur la tine acasa, comandat pe internet si livrat prin curier
10. e accesibil - are un pret suficient de mare pentru a te asigura ca nu consumi bilute fabricate in masina de tuns iarba, dar suficient de mic pentru a-ti dezamorsa definitiv planurile pentru o vizita pe cont propriu in Gradina cu merele de aur
11. e cool - cu fiecare capsula, tii in palma intregul univers al simbolisticii lui '12', pe care il extragi elegant dintr-un ambalaj pe care o sa vrei sa-l tii la vedere, pentru ca se asorteaza perfect cu spiritul tau de 'corporatistus sanus'
12. e recomandat de Carmen Bruma - sa speram ca efectul placebo pozitiv aduce silueta mai aproape de a ei; cu siguranta ca, daca ar fi fost sustinut de de Oana Roman, marimea la rochie ar creste cu viteza luminii, dintr-o solidaritate prost inteleasa

Hai, gurita mare pentru '12 plante'! Sau vrei o tava de jaratic?

Oamenii din preajma

Cred ca un avort efectuat cu carligul umerasului ar mai simplu decat asteptarea asta, pasiva si indelung rabdatoare, sa vad ca unii scot din ei, for a change, si fata lor umana.

 

Imbufnari, incruntaturi, priviri otravite puse pe repeat, intr-o spirala stramta si sufocanta. Obositoare tocmai prin lipsa de resurse, prin liniaritate, prin lipsa de variatiuni pe tema data. Oamenii astia accepta - ma-ntreb cat de constient - sa-si dea personalitatea in schimbul unei aceleeasi fete care afiseaza un mix saracacios de dispret suveran si refuz ca un tipat de carne. Ochi otelit si buze stranse. In fiecare zi. Zi dupa zi. Ca un carnaval monocrom, intr-o bucla temporala.

 

O sa zici ca iar ma dedau la DEX-isme. Ca iar m-apuca sa epatez, sa scot la inaintare cuvintele neuzuale, asa cum altii isi afiseaza etichetele hainelor 'de firma'. Numai ca nu e asa. Am vorbit deunazi la telefon cu o prietena de demult - nu mai stiu cum consider acum prietenia noastra, dar stiu foarte clar ca m-au lovit ca niste explozii luminoase trei cuvinte ce s-au succedat in doar doua propozitii. Si-am fost frapata de cat timp a trecut de cand le-am auzit din gura cuiva. Nu vorbeam de fisiunea atomica sau alte savantlacuri, doar despre cat de vivace poate fi un copil si cu cata voracitate iti consuma timpul, iar tu, ca mama, nu poti decat sa plonjezi cu ochii inchisi si toata increderea inainte in aceasta stare de asediu asumat. Prietena asta a mea rostea "vorace" in telefon cu gura plina - in timp ce vorbea, isi lua masa conspirativ si clandestin, pana nu incepea omuletul sa pretinda exclusivitate. Iar cuvintele alea stralucitoare au iesit firesc din gura ei de multifunctionala si-au rezonat supradimensionat in urechile mele - firescul ei a fost o adevarata aventura sonora pentru mine.

 

Nu mai am demult in preajma oameni care, daca te injura, s-o faca in cuvinte laminate si calite special pentru asta, cu taisul treaz al vorbelor netocite de multime. Mi-e cumplit de dor de prietenii - si de dusmanii, deopotriva - articulate, cu subiect si predicat, cu adjective care sa descrie chirugical nuanta exacta si cu adverbe de comparatie care sa insemne precis pe grafic cam unde cred ei ca te situezi pe scara lor de valori. Si nici nu trebuie ca relatiile sa fie atat de departe de punctul zero al neutralitatii. Imi lipsesc in egala masura anturajele impuse de context in care expresia atitudinilor celorlalti sa nu-mi provoace doar o costernare pavloviana muta.

 

Ma tot acuz singura ca m-am domesticit excesiv, ca mi s-a tocit agresivitatea aceea proaspata si exuberanta, ca nu mai dau replica. De fapt, cred ca nu m-am domesticit. Deloc. Imi dau seama ca, in lipsa prietenilor care stiau sa ma invete sa iau altitudine si a adversarilor care aveau suficienta consistenta pentru a-mi impune respect, nu fac decat sa ma infasor cat mai strans in mine, ca sa nu ma ude apa asta calduta si statuta, in care misuna amfibieni oscilanti intre 'dispari din fata mea' si 'azi iti fac onoarea deosebita de a-ti da buna ziua din varful buzelor'.