miercuri, 1 decembrie 2010

pisi wannabe

Fantezia mea ascunsa, una din cele mai fierbinti: sa fiu pisi pentru o zi. Traiesc cu convingerea ca pisi-urile reusesc - cu un decolteu intrezarit prin transparente sau etalat fatis in push-up-uri - reusesc sa demoleze dintr-o clipire de gene si-un unduit de bust cel putin 25% din obstacolele care stau in calea ne-pisi-urilor.

Asadar, fantezia mea e despre putere. Despre manipulare. Despre a obtine ce vrei. Rapid, fara efort, fara sa trebuiasca sa deschizi gura si sa ceri. Doar unduind si torcand. Cam asta imi inchipui eu ca e viata de pisi.

Ce urmaresc pisi? Nu, sexul nu e primul in topul prioritatilor. E cam pe locul doi. Aspiratia lor esentiala este stabilitatea financiara. Si bunastarea, simultan. Ca doar nu se munceste atat de mult la si cu trupul de felina bipeda doar pentru a fi stabila in saracie, nu? Asadar, bunastare, care sa continue cercul vicios - la propriu - al intretinerii optime a trupului cu care se ajunge la asemenea rezultate financiare.

Acuma, sincer, eu imi doresc sa fiu pisi doar pentru o zi. Ca sa gust pe pielea mea senzatia aceea de putere. Nu urmaresc aspectul pecuniar pentru ca, oricat de mult as lucra la sala, as refuza cu vointa de ascet si as cheltui pe haine trendy, mentalitatea nu mi-o pot scapa. Si n-as putea sa ajung niciodata o pisi on the leash.

Si mai vreau sa-mi demonstrez ca, daca am suficienta vointa, iubitului meu o sa i se intample minunea prin care, sarutandu-ma plin de credinta, sa transforme broscuta cea urata intr-o pisica aristocrata. Rrrr...!!!


sâmbătă, 27 noiembrie 2010

globuri... patrate :)




Care e diferenta intre un bunic si un nepot? Sunt exact pe aceeasi minte, doar ca bunicul are sculele de a pune in practica temele scolare ale nepotului.

Ultima a fost... ornamente de Craciun. Si uite-asa s-a nascut atelierul lui Mos Tata, cu baba de maica-mea alaturi si cu mine pe post de 'director artistic' pentru proiectul nepotului nostru, al tuturor. Si daca tot ne-au iesit bine 'globuletele', si daca tot am prins gustul pentru activitati care umplu prea multul timp liber al pensionarilor, ne-am gandit sa extindem productia si sa se bucure si altii de jucariile noastre.

Ornamentele pentru bradul de Craciun sunt cuburi cu latura de 5 cm, lucrate manual - cu toata unicitatea si dragalasa imperfectiune care decurge in consecinta; sunt la fel de usoare ca globurile de sticla din vremurile bune - sau ca plasticurile din vremurile noastre. Se imbraca in culorile traditionale pentru sarbatorile de iarna - hartie craft rosie, verde, aurie si argintie si se alinta cu fundite textile satinate in cele mai diverse culori - care pot fi cele traditionale sau altele, la cerere.

Disponibile si altora care cauta ceva personal, jucaus si naiv de pus in brad sau de folosit ca ornamente pe masa de Craciun, globurile noastre patrate sunt ale voastre pentru o nimica toata de 1.5 lei bucata.

miercuri, 3 noiembrie 2010

friends and foes

Esti prieten cu cineva pana cand altcineva, mai important, situat in varful triunghiului sentimental, decide s-o rupa cu 'cineva'. Si-atunci o rupi si tu. Ce spune asta despre tine? Ca-ti lipseste cu desavarsire capacitatea de a-ti forma o parere proprie si/sau curajul de a o sustine.

O rupi cu mine dupa modelul de mai sus. Cu toate astea, nu reusesc sa ma conving sa te sterg de pe lista mea interna de prieteni. Si mi se pare ca pierderea cea mai mare nu e aceea ca te pretezi sa-mi devii inamic pe la spate. Cea mai mare dezamagire e ca eu continui sa cred in tine. Ce spune asta despre mine?

joi, 21 octombrie 2010

donez tzara

A fost odata ca-ntotdeauna si, daca este, degeaba se povesteste, pentru ca nu se schimba nimic, din cauza ca aia de-ar putea sa puna stampila de vot in mod constient si cugetat n-au, dom'le, unde s-o puna. Decat in alta tara. Dar asta e o alta poveste.

A trebuit sa ajung la Trezorerie - o stii, institutia aia cu functionari negri la fata, de respira greu. Atata doar ca institutia e fix in buricul targului, intr-un loc unde iti trebuie cel putin 15 minute pentru a te orienta pentru o parcare. Ei bine, eu nu m-am orientat corect. In parte, pentru ca-s femeie - hei, bine ca nu-s si blonda; in parte pentru ca ultima izbanda investitionala a autoritatilor publice din Cluj - parcarea-care-stie-sa-numere-locurile-libere, situata in Piata Unirii - a decis subit ca-si ia pauza de masa, merge la o barfca cu o colega la alt ghiseu sau isi suna sotul, sa faca planuri pentru dupa-masa, sa moara de oftica toti amarastenii care asuda, imbracati in haine de strada, in fata blindajelor de jaluzele care asigura intimitatea functionarilor. Evident, a fost "doar" o eroare electronica. Dar pun pariu ca, daca parcarea respectiva ar juca jocul "daca as fi om, as fi...", ar alege cu ochii-nchisi sa fie... functionar public.

Asa ca n-am ajuns la Trezorerie, unde doamna de la ghiseu sa-mi ghiceasca-n cont daca am bani, daca ma lasa sa ma ating de ei, daca am adus hartiile in numarul, forma si inscrisurile necesare ca sa-si faca ea vrajile si sa ordonez niste plati. Am ajuns, in schimb, la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara. Unde fusesem cu doua zile inainte nu pentru a-mi rezolva mie o problema, ci pentru a face munca doamnei de la Caserie, care trebuie ca-i foarte surprinsa in fiecare zi, cand trebuie sa dea rest omuletilor ce fac coada-n fata ei. De data asta, a trebuit sa stau de trei ori la doua randuri, pentru ca nu se putea hotari la ce ghisee dau ce fel de documente.

In mod interesant, in toate institutiile publice sunt anunturi dictatoriale care interzic utilizarea telefonului mobil in birouri. Ca sa nu iti faci iluzii ca e vorba de impartialitate aici, chestiunea se adreseaza doar vizitatorilor. Din bun simt, inchid in nasul celor care ma suna in lungile momente petrecute pe la Trezorerie, Finante, ITM, Registrul Comertului, cu gandul ca si oamenii care lucreaza acolo au nevoie de liniste ca sa se concentreze. Cu gandul ca respect, astfel, munca lor. Si cu gandul ca si-o fac responsabil si competent. Hai sictir! Doar nu ma astept sa mi se elibere o dovada de spatiu cu adresa corecta, in conditiile in care insotesc cererea cu extras CF si contract de inchiriere cu adresa completa, nu?

Si doar nu am tupeul nemarginit sa ma astept ca Primaria sa-mi elibereze un document standard in mai mult de 1 exemplar, nu-i asa? E de la sine inteles ca, daca am nevoie de mai multe, ies din Primarie cu spatele, cu fruntea plecata pana la pamant in fata marinimiei acestei institutii, si reiau ciclul "cautare parcare - ratare parcare - trei turse pe sensuri unice - parcare - 5 minute de mers pe jos pana la parcometru" ca sa pot ajunge la un notar public care sa-mi legalizez documentul in cate exemplare vreau, contra unei taxe, intr-un interval de timp intotdeauna mai mare decat cel pe care il am la dispozitie.

La inceputul crizei se soptea pe la colturi ca Romania trebuie adusa in faliment ca s-o cumpere cineva pe bani de nimic. La ce popor de indolenti, incompetenti si miserupisti suntem, cred cu tarie ca n-o ia nimeni nici de pomana.

marți, 24 august 2010

unde sa NU mergi in vacanta

Daca jobul ar presupune recenzarea prin contact direct a locurilor "unde sa NU mergi in vacanta", ar trebui sa fiu extrem de bine platita. Cum jobul meu e altul, am dat chiar eu banii pentru o asemenea experienta.

Marea Neagra e o draga si-o scumpa. N-are ea, saraca, nici o vina ca trebuie sa linga zilnic plajele romanesti, pe care bunul simt si cosurile de gunoi sunt doua specii extrem de rare. Cum nici hotelurile din statiuni n-au nici un merit ca-s pe malul marii.

Hotelul rezervat de mine telefonic are, pe site-ul propriu, doar fotografii din camerele renovate. Am primit o camera din aripa nerenovata: baie cu capac de WC din editie de colectie, dus cu furtunul rupt, robinete care raman iremediabil deschise pe apa calda, ca sa-ti mareasca suplimentar temperatura si umiditatea si asa insuportabile din incaperea fara aerisire. Camera afiseaza doua paturi relativ noi, din Pal, precum si mizeria ramasa de la cei care au ocupat-o anterior, pe carpetele de langa pat si in tot balconul urias, presarat cu coji de seminte, pete de ulei si furnici. Asternuturile n-au fost schimbate - in ciuda temperaturilor care te faceau sa te simti ca o bucata de carne pusa la marinat in suc propriu, chiar si la cea mai racoroasa ora a noptii sau diminetii; hartia igienica a fost in numar de 1 sul pentru intreg sejurul si gunoiul s-a adunat in baie vreme de 3 zile, pentru un plus de aroma.

E dezolant. Hotelurile, care au vazut si vremuri mai bune - imediat dupa ce au fost construite si exploatate in timpul mult hulitului comunism -, sunt institutii de jaf si batjocura la drumul mare. Managerii unitatilor de turism nu investesc in igienizarea si modernizarea lor - ceea ce nu e de mirare, dar nu dau nici macar cei 2 lei necesari cumpararii a cate doua randuri de sfoara de rufe, sa aiba cetateanul cu piele rosie de la soare unde sa-si intinda prosopul si echipamentul de captat tot bronzul din lume in 3 zile. Statiunea crapa, plezneste si se descompune, exfoliindu-si pavajele, orbecaind in intunericul falezelor neiluminate si mustind sub aglomerarea de carpe, kitsch-uri si gradini de vara cu muzica live unde e resuscitata Madalina Manole si invocati Banica si alte nume sonore ale slagarelor romanesti.

Si spun ca-i jaf nu pentru ca nu mi-am permis sa platesc mai mult pentru un hotel cu aer conditionat, ci pentru ca am innoptat in pensiuni care, la acelasi tarif ca si hotelul de la mare, ofera conditii incomparabil mai bune. Deci, se poate.

Una peste alta, vacanta asta mi-a dat ocazia sa fac cunostinta cu marea, sa parcurg, din dreapta, Transfagarasanul si sa-mi pun creierul ozonat si aerosolizat in miscare, pentru a alcatui un plan pentru o pensiune cum nu s-a mai vazut (ramaneti pe receptie, posibil ca proiectul asta sa devina unul public si va fi nevoie de parerile voastre).

Judecand dupa calitatea serviciilor, am avut un sejur la mare de 2 bani; tinand cont de compania exceptionala pe care am avut-o, concediul meu s-a dovedit a fi nepretuit.

miercuri, 4 august 2010

stop cadru

Suntem, cu totii, calatori prin propriile vieti. Cei care nu sufera de binecuvantarea de a fi saraci cu duhul sunt ca turistii asiatici: cu memoriile pline de imagini.

Ne grabim atat de mult sa traim, ca apucam sa ne zarim viata doar o secunda, prin lentila aparatului de fotografiat. Ceea ce inseamna ca apucam, cu adevarat, sa o vedem doar la sfarsit, cand avem timp sa scoatem albumul si sa retraim ce-am incapsulat in fiecare cadru.

Suntem tradati, impresionati sau uimiti de o situatie. Reactionam. Avem o reactie strict determinata de rama limitata a imaginii. Livram rapid feedbackul si mergem mai departe. Picture0014089.jpg se arhiveaza undeva in neuroni. Si doar prea multul timp ramas la dispozitie, paradoxal, fix la batranete, scoate la lumina fotografiile vietilor personale. Odata cu asta, capatam si-o perspectiva mai larga asupra intamplarii, pentru ca rememorarea ne permite sa iesim din cadru, sa evaluam totul 4D.

Si daca viata e facuta ca s-o traim ca sa avem ce ne-aminti la batranete, cred ca fiecare isi datoreaza siesi efortul de a acumula experiente care sa devina amintiri bogate. Nu neaparat placute, dar cat mai pline de semnificatii.

Subsemnata, dupa aceasta cugetare filosofica de lungime medie, ma angajez sa ma stradui cat imi sta in puteri sa-mi umplu albumele cu zambete. Si daca cei care calatoresc prin viata mea nu vor avea mereu resursele necesare s-o faca, ma voi stradui sa-i fac eu sa zambeasca.

miercuri, 28 iulie 2010

de ce nu plec din tara

E prima intrebare pe care mi-o pun - a infinita oara - cand ajung la Trezorerie si tanti imi zice, zambind rece, ca nu pot sa ma folosesc de banii din cont pentru ca am datorii la stat. In ciuda faptului, ironic, as zice, ca soldul total > datoria totala. Abuz !!!!

Abuz si ineptie e tot ce se intampla in tara asta: de la ideea de a taxa proprietarii de centrale de apartament pentru caldura provenind de la centralele de cartier; de la strategia "daca nu nimerim din prima, o potrivim cu mana" pe care o aplica politicienii care se joaca de-a impozitarea, reducerea salariilor si cresterea TVA-ului dupa criterii mai incurcate decat 'caile Domnului'; si pana la romanii (a se nota intentionatul sens peiorativ dat termenului) care-si cara cu ei non-cultura manelistica, de-ajung scoicile litoralului mondial sa-si inlocuiasca vuietul marii cu ultima manea.

Si-atunci? De ce nu plec? Pute, pute, da'-i caldut? Sincer... da. Pute de trazneste, dar prefer sa fiu acasa, intre ai mei - chiar daca nu avem prea des motive de sarbatorit; sa muncesc la nivelul educatiei si experientei mele profesionale - chiar daca pe salariu de spalator de vase in Occident; sa-mi fac un rost aici, unde am un trecut, o istorie, niste radacini - pentru ca, dincolo, n-as avea cui sa dovedesc faptul ca am reusit.

Pe langa toate astea, ceva adanc inradacinat in mine ma face sa sper, impotriva rationalului si a evidentului, ca o sa ma pot dovedi un bun cetatean si ca voi da ceva inapoi comunitatii. In ciuda dispretului covarsitor venit din partea managerului-roman-care-le-stie-pe-toate, inca mai fac educatie, inca mai explic strategii, inca mai incerc sa impun niste criterii de evaluare valide si orientate spre calitate. Sper si visez iepureste ca tara asta va depasi stadiul de banc: "vai, Doamne, ai dat tarii munti frumosi si bogati, o mare calda cu plaje prietenoase, codri adanci si intinsi... cum se poate sa daruiesti atat de mult intr-un singur loc?", "oho... stai sa vezi ce popor ii dau !"

Nu plec din cauza ca am prea mult bun simt, prea multa buna crestere si un simt al responsabilitatii prea adanc inradacinat, care ma obliga sa lupt atat cat pot, desi in Romania "n-ai cu cine, dom'le... niste tarani".

marți, 27 iulie 2010

status report

Mi-am inchipuit intotdeauna ca fericirea, intelepciunea si descoperirea adevaratului sens al vietii trebuie neaparat sa fie... nu stiu... ceva asa, ca o rupere de nori concentrata pe un singur metru patrat, descarcata printr-un unic si memorabil traznet care-ti confirma ca esti fericiti si/sau intelept.

Cred ca nu e tocmai asa. A nu se intelege ca m-am pricopsit subit cu fericire si intelepciune. Dar am ajuns sa constat ca, printr-o magie atat de subtila incat nici nu mi-am dat seama de la inceput ce mi se intampla, sunt mai putin pesimista. Si scot mai des la purtat cel mai scump costum pe care-l am: zambetul.

Incep sa inteleg si sa apreciez lectiile pe care le-am primit, cele care n-au fost administrate cu bota. Cum magnetul de frigider, primit de la cineva drag mie, dar a carei orientare religioasa imi repugna - magnetul care zice "e mai bine sa dai decat sa primesti" - are perfecta dreptate. Si nu, nu in interpretarea in care "a da" egal "a cara pumni in moaca". Ci a da de la tine, a te transforma ad-hoc in felii, feliute si bucatele de daruri. Fiindca toate-toate vin, negresit, inapoi. Sederea mea in Baia Mare - gazda pe care am avut-o, oamenii pe care i-am cunoscut, foarte putinii care m-au asteptat si m-au primit inapoi - toate astea m-au convins ca binele se intoarce. Trebuie doar sa ai incredere si sa fii deschis sa-l vezi, atunci cand iti trece pragul.

Am incredere ca, pana la urma, va fi bine. Evident, n-am suficienta rabdare, vreau totul repede, chiar acum. Ceea ce-nseamna ca, in ciuda schimbarilor, sunt tot eu.

miercuri, 16 iunie 2010

de ce ar trebui barbatii sa vada filme pentru femei

Ca sa vezi - am luat o portie mare de realitate vazand ceva absolut nerealist: Sex and the City 2.

Mi-a placut intotdeauna cum fiecare episod din serial a avut un inceput, un parcurs circular si o concluzie inteligenta, relaxata si acceptabil pedagogica. Filmul asta e cu, despre si pentru femei, dar poate fi privit ca un fel de "cum-sa-cucerim-si-recucerim-de-fiecare-data-aceeasi-femeie".

Cum? Invatand sa casti ochii la ea - cand apare in cadrul usii, imbracata la patru ace, pregatita pentru o seara in oras - iar primul gand sa fie "who's the stranger?", iar urmatorul gand, neaparat - "e a mea". Invatand sa lasi timp si spatiu intre tine si dragostea vietii, tocmai pentru ca sa redescoperi, cu aceeasi convingere ca si la inceput, ba inca si cu ceva in plus - confirmarile pe care le-ati avut impreuna - ca tot pe ea o alegi. Dintr-o mie legate snop. Stiind sa flirtezi cu ea - pentru ca nimic nu se leaga mai frumos si mai implinit decat dansul dorintei cu partenera de joaca ce a invatat ritmul. Nu uita sa surprinzi, aminteste-ti sa-i aduci aminte ca e speciala si altfel pentru tine, ai grija sa sa-i vorbesti in feluri noi despre lucrurile vechi care va leaga.

Pare complicat, dar chiar nu e, pentru ca toate astea nu fac decat sa o vrea sa fie mereu dorita si iubita. De tine, cel care inveti cateva trucuri din filmele pentru femei si alte cateva lucruri extrem de adevarate. Din dragoste.

Asa ca, in ciuda faptului ca filmele pentru femei sunt pline de chitaieli de damoazele, de volanase de fashion addict - poti sa afli cum sa ajungi pe drumuri nebatute spre iubita ta.

Si, la un moment dat o sa-ti faca nesfarsita surpriza de a urmari, impreuna cu tine, filme pentru barbati. Crede-ma pe cuvant: si eu o fac.

duminică, 13 iunie 2010

anotimpurile pielii

La inceput, am dat vina pe frig, dar acum imi dau seama ca iarna n-a avut nici o legatura cu asta. Corpurile ni se incalzeau fluctuant, niciodata pe de-a-ntregul, aveam mereu umerii, talpile sau traheea cotropite de racoare. Toata caldura ni se concentra intr-un singur loc, in punctul de contact, si se plimba pe sub piele dupa cum ne miscam, ca bula de aer dintr-un boloboc, indicand cu precizie ca ne gaseam echilibrul perfect asa, sprijiniti unul de altul.

Acum, pielea e in vacanta de vara. Calda, moale-crocanta, aurie neuniform. Cu pete albe care incep imediat in spatele unei linii clare de bronz. Cu zone albe care se cer acoperite cu palmele, cu obrazul, cu buzele. Abia astept sa te simt, fierbinte, langa mine si sa nu ma retrag din calea dogorii pentru ca stiu ca ceea ce emani e mai mult decat simpla caldura a celor 36 de grade ale tale.

miercuri, 9 iunie 2010

pozitia regulamentara

Ma duc la Trezorerie, sediul de pe str. Regele Ferdinand. Stau cuminte dupa linia verde. Avansez temator. Ma aplec. "Ooooh, nuuu... la noi nu se fac incasari de numerar, doar operatiuni bancare. Si pentru asta e nevoie de formulare. Da, cele cu cod de bare. Neaparat cu cod de bare. Chiar daca nu vi le scaneaza nici dracu'."

Ma duc la Trezorerie - sediul din P-ta Avram Iancu. Iau bon. De la aparatul care scuipa o hartiuta ce ne fereste (teoretic) de la a ne scuipa intre noi, cand intram unii in fata altora. Vreau sa depun niste bani si, impreuna cu suma care se afla deja in cont, vreau sa fac o plata catre Stat. Ca-s datoare si nu pot dormi noaptea din cauza asta. "Ooooh, nuuu... io nu pot decat sa va incasez banii numerar. Pe baza de document cu cod de bare. Nu stiu cati bani aveti in cont, ca nu am acces la baza de date. Pentru operatiuni cu banii aia, mergeti inapoi de unde ati venit." Auzi, tanti... eu nu m-am legat de mama lu' matale. Inca.

Indiferent de institutia publica la care te-a batut Dumnezeu sa ai treaba, se aplica aceeasi regula umilitoare - te apleci, cu spatele incovoiat, slugarnic, cu fundul indreptat spre sala sau spre luuuunga coada de oameni care au nervii prastie inca dinainte de a ajunge la ghiseu. Adopti pozitia regulamentara si te pregatesti sa-ti fie frecati creierii, pe la spate. Asta ca sa ai parte de senzatii complete pentru 'si-futut-in-cur-si-cu-banii-luati".

Nu stiu de ce, dar am impresia ca reducerea salariilor bugetarilor o sa ne ofere - noua, tuturor - senzatii cu 25% mai intense.

miercuri, 2 iunie 2010

Zilele ClubFord 2010



Am asteptat sa vina inca de pe cand rulam cu o viteza uluitoare cu Fiesta mea, inapoi spre Cluj, in coloana de Forduri care se intorcea din Targu Mures, dupa intalnirea nationala din 2009.

Bine, recunosc ca-s putin fanatica. Sau usor exagerata in reactii si sentimente. Dar, uitandu-ma la parcarea plina de 207 Forduri aliniate, mi se parea ca le aud cum isi spun povesti, ca si copiii adunati in tabara, in vacanta mare. Plus ca ma uitam la masini cu o privire mamoasa, de parca le-as fi fabricat manual pe fiecare in parte si imi zambeam in barba cand treceau pe langa mine oameni purtand polarele mele, si le recunosteam numele celor cu care am vorbit la telefon, stabilind marimea si modul de livrare. Pe mine nu m-a recunoscut nici unul - dar m-am simtit ca un fel de binefacator altruist - la modul cel mai egoist cu putinta.


Mai am un dram de realism in mine - marea Defilare a fost o mare Aiureala. Ne-am pierdut unii de altii, s-a dat blana prin oras, la un moment dat era un bulevard cu 6 benzi de sens unic, pe care alergau de nebune Forduri cu stegulete fluturande, cu o predictibilitate ca a masinutelor electrice din parcurile de distractii. Ne-am tinut de coloana care cum ne-am priceput, ne-am intalnit triumfal intr-o intersectie, brasovenii se uitau la noi ca la un circ motorizat, dar a fost o senzatie faina, pana la urma.


Ooo daaa... si-am luat si premii. Doua, nu asa... Surpriza surprizelor e ca am fost premiata ca Reprezentant Zonal al anului - o pozitie voluntara, pentru care mi-am auzit destul de multe, si nu intotdeauna de bine, atat de la fordistii din Cluj, cat si de la altii care fac ochii mari si intreaba din varful buzelor "si tie ce-ti iese din toata agitatia asta??" Ce-mi iese? Pe langa faptul ca am cunoscut niste oameni faini, ca am initiat si finalizat niste proiecte in care cea mai importanta dimensiune a fost increderea si ca am facut cu placere totul... nu-mi iese altceva decat premiul asta, care inseamna o sampanie - maritata rapid, un trofeu - pe care ma gandeam serios sa mi-l lipesc cel putin pe bordul masinii, daca nu chiar in frunte, si 4 l de ulei - in conditiile in care URA ingurgiteaza 4.35 litri la fiecare schimb.


Al doilea premiu - mi-am aparat titlul de castigatoare a liniutei 4+1 de anul trecut. Totul se datoreaza echipei - 4 oameni din 4 zari, nici unul din Cluj, precum si tupeului de care nu stiu cum de am fost in stare, sa ma duc sa ma inscriu dupa ce s-a anuntat deja o lista de participanti. Si m-am ales cu un set complet de consumabile drept premiu, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca sunt singura fata din cate cunosc care se poate lauda ca a primit gume de vara de 8 martie si filtru de aer, habitaclu, ulei si combustibil la un eveniment la care a participat :)


Am condus, ne-am oprit, am baut, am ciugulit si am rabdat foame impreuna cu o mana de oameni cu care mi-a facut o deosebita placere sa impart cele doua zile ale evenimentului - si asta e castigul cel mai mare din toata distractia.




marți, 18 mai 2010

intelepti in viata

Ai zice ca un intelept e un barbat batran, cu barba, cu port anacronic, cu privire semi-cataractica, dar cu atat mai patrunzatoare in profunzimile celor ce conteaza cu adevarat. Dar e un stereotip, si-aici nu suntem la lectia de definire demografica a grupului-tinta.

Inteleptii iau, uneori, forma unei domnite cu ochi verzi si cu zambetul care dezvaluie o potcoava impecabila de dinti albi, cu rotunjimi pe unde trebuie (si chiar si pe unde nu trebuie, daca e sa-l intrebi pe sotul ei). Ea m-a invatat - si, Doamne, cum am mai dat ochii peste cap, a suprasaturare si a nu-cred-o-boaba-din-ce-spui - ca, cineva, undeva, tine o contabilitate aparte. Care ne face bine - chiar daca nu chiar atunci cand vrem noi. Dar, in cele din urma, lucrurile se aseaza si, daca ai mai mult de un neuron atrofiat in haul cutiei craniene, poti sa-ti dai seama ca ai fost binecuvantat.

Stiu, stiu, stiu. Suna asa de siropos, incat as fi prima care sa dea din cap si sa ranjeasca dispretuitor, daca... Daca n-as simti toata povestea pe propria mea piele. Dar mi se intampla, si mi se pare ca singura cale valabila pentru a multumi eficient si indeajuns pentru ceea ce mi se da este sa nu incetez sa respect ce primesc si sa intorc totul, la fel de sincer si de generos, inapoi.

Inteleapta domnita mi-a talmacit ce mi se intampla: nu e obligatoriu sa-mi rup mereu pielea subtire de pe rani, ca sa ma simt vie si ca tot ce trebuie sa fac pentru a fi fericita e sa ma iubesc prin cel de langa mine.

luni, 10 mai 2010

musca-ma

N-aveai de unde sa stii - in furia ta incolacita pe scaunul din dreapta al propriei tale masini - dar am dat muzica mai tare pentru ca I've come full circle, pentru ca am facut un ocol urias, de aproape un an de zile, ca sa ma intalnesc cu melodia asta.

Acum un an, Brian Adams canta despre nopti de neuitat pe cand, intr-o seara de duminica de vara, intram in orasul in care mi-am dat seama cat de multe am lasat in urma, acasa. Era cald, soarele atarna jos pe orizont, rotund si cald si copt, propunerile cantecului ar fi continuat frumos incandescenta in noapte, daca as fi avut de cine sa-mi frec fosforul capetelor de chibrituri din mintea mea.

Stateai in dreapta iar eu zambeam. Desi te stiam suparat. Desi te simteam furios. Mi-am lasat mana pe coapsa ta, o clipa, si-ai iesit la suprafata. N-avea sens sa-ti spun atunci, dar sa stii ca piesa pentru care am mesterit la volum era o dedicatie speciala pentru tine. "I've never touched somebody /Like the way I touch your body / Now I never want to let your body go"...

Si-a fost inca o noapte memorabila, un spectacol fierbinte, cu piele, cu dinti, cu gura uscata, cu "musca-ma" si cu exploziile succesive care-mi amortesc mainile, de parca sangele s-ar opri in loc, minunandu-se de ce se intampla si uitand sa mai circule.

Musca-ma si ramai cu mine, sub piele, usor dureros, memorabil.

joi, 8 aprilie 2010

the pros and cons of long distance relationships

De ce "nu":

1. Vara, seara, terasa, prieteni, cupluri - apari singur si pribeag, ca un inger care a ramas fara aripi in plin zbor si, ajuns pieton, constata ca s-au dus naibii si bateriile de la aureola; tot ce-ti ramane e un zambet tamp, pentru ca te bucuri sa fii acolo, cu oamenii aia, dar e trist sa nu poti sa-ti imparti bucuria cu cine vrei tu.

2. Conflict, ridicat de voce, mii de tunete, cearta nasoala cu cineva din familie, cei pe care nu ti-i poti alege - e fix momentul in care ai vrea sa te infasori in celalalt, sa te ascunzi in el ca-ntr-o scorbura fermecata, in care nu ajunge balaurul cu sapte capete pline de pitici; in lipsa bratelor tamaduitoare, cauti in disperare o gaura de sarpe, fie ea si second-hand, usor purtata si intrata la apa, dar esti silit sa accepti ca au devenit si acestea foarte rare.

3. Dimineata, sangele fierbe pe dinauntru ca vinul cand lucreaza via, orice obiect - clanta, telefonul mobil, brelocul de la chei, tocul ochelarilor - este un simbol falic: in loc sa ti se dea salutul tau preferat, 'buna dimineata', intai cu impunsaturi boante prin toate locurile, apoi de-a binelea, pe unde trebuie, si-abia apoi cu o sarutare mirosind a pasta de dinti, ramai sa porti in tine dorinte pe care ti le-ai indeplini chiar si cu pestisorul de aur, intr-un de inteles acces zoofilic, doar ca nici el nu e de gasit.

De ce "da":
1. Pentru ca nu te saturi, nu te plictisesti si te bucuri de fiecare data.
2. Pentru ca se bucura de fiecare data.

Faceti voi socotelile.

duminică, 28 martie 2010

olynth

Iata un nou exemplu de gandire complicata: Braille e inventat pentru orbi. Dar eu sunt o muta care-ncearca sa-ti vorbeasca pe la spate. Literalmente. Asa ca n-ai avea cum sa ma vezi facand semnele in aer. Motiv pentru care iti scriu tot ceea ce-ar trebui sa-ti spun si te las pe tine sa citesti tactil.

Toate arabescurile line pe care ti le-am desenat pe spate, cu varfurile degetelor, in spirale serpuitoare, de la mic la mare si de la mare la mic, inseamna: cand sunt langa tine, caldura ta imi deschide toti porii inimii; cand, palavragind despre diverse, vii spre mine in exact clipa in care inghit ultima lingura de inghetata, si ma saruti ca-n fantezia mea cu inghetata de vara, imi demonstrezi surprinzator ca n-ai uitat si asta ma topeste instant; cand dormim impreuna si mainile tale-si gasesc locul pe mine, de parca n-ai vrea sa-ti dispara de sub palme punctele de priza vitale pentru catarare, ma copleseste increderea ta; iar cand mainile-ti patineaza pe luciul pielii mele, simt ca scrii aceleasi lucruri, cu litere mari de tipar.

Mi-e greu sa-ti spun totul, pentru ca vorbele rostite pun o distanta insuportabila intre noi. Asa incat, ca o confirmare la caligrafia ciudata cu care-ti alint pielea, vreau sa-mi auzi cuvintele in minte, citind.

joi, 25 martie 2010

un deget si 4 copci

Nu stiu din ce elan gospodaresc mi-am pus in cap sa recuperez capacele metalice de pe borcanele cu inutilitati din frigider. De parca eu as pune zacusti, dulceturi si peltele in fiecare toamna si stiu pe pielea mea ca valoreaza greutatea lor in aur. Capacele alea.

In schimb, am aflat altceva pe pielea mea: nu se da aer cu cutitul. Nu cu ala proaspat ascutit. De ce? Pentru ca: lama patrunde fara zgomot, o secunda infinita nu se aude si nu se intampla nimic, dupa care totul accelereaza, punctat cu pete de sange de la chiuveta din bucatarie la cea din baie, apoi petele stationeaza in dreptul wc-ului pe care m-am asezat ca Ganditorul de la Hamangia, contemplandu-mi rana si perspectiva de a-mi pierde simtul tactil in deget. Mi s-a facut atat de mila de mine, ca mi-a venit rau. Repede, repede, alte buline rosii se aduna in fata patului, unde lesin eroic, visand indelung si obositor, pana cand redevin barbata, pun mana pe telefon si ma plang, maraind, ca m-am taiat la degeeeeeeeet.

Mi-e frica. Pen'ca-s singura. Pen'ca nu ma pot urca in masina, sa conduc pana in oras, dupa ce tocmai am lesinat, ca poate repet figura in trafic. Caut. In minte. Sun. Te rog, scuze de deranj, dar te rog vino dupa mine.

Si vine. In timp record. Fara fasoane. Cu ajutor dat mie la imbracat. Cu asteptat la Urgente si expus la ironiile nelipsite ale zeilor-doctori. Cu incurajari si cu 'lasa, ca stiu ca-ti place nana, o sa te coasa si o sa te doara un pic, dar e nana, nu?"

Descopar ca:
1. e nasol sa nu-mi mai pot folosi degetul asa cum stiu eu mai bine
2. e excelent sa stiu ca mi se acorda suficient credit pentru ca cineva sa se ridice noaptea din pat si sa vina sa ma salveze de la moarte.

Sa-i spunem 'creditul un deget'. Prietenii stiu de ce.

joi, 18 februarie 2010

()

Nu stiu daca tatal tau te-a dus, dar al meu ma ducea la cursele de ogari care se tineau in parcul sportiv.

O pista ovala, cu zgura rosie, liniata cu alb. Cainii aia slabi, cu bot ascutit si vesnic tremurand pe picioare stateau nervosi in spatele liniilor albe. Se auzea foc de pistol pentru start, cainii nici nu tresareau. Atunci incepeau sa fie ei insisi, cand zvacneau in salturi lungi si rapide, cu picioarele lor subtiri si nervoase, urmarind cu trup si suflet o bucatica de blanita de iepure, trasa cu sarma pe traseu.

Mintea mea e un asemenea ogar. Reactioneaza prompt la orice provocare. Merge pana in panzele albe, uitand de orice altceva, ignorand conventii si semnalele de avertizare. Daca e undeva o situatie interpretabila, stramta si potential periculoasa... ai sa ma gasesti galopand constiincios in prima linie.

Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii in cursa.

miercuri, 17 februarie 2010

save me

deci. am probleme. serioase. de relationare. inclusiv cu mine.

ma tot astept. sa izbucnesc. ca momentan sunt ca anesteziata. intr-un fel ciudat. vad totul, aud totul. doar ca nu am reactie. mi se intampla lucruri. reactionez rar. la cele rele. pentru mine. si mai rar, la cele bune pentru mine.

e ca si cum as fi in stop-cadru. nu ma recunosc. nu se poate sa ma schimb. chiar asa dramatic. cu 180 de grade. de unde eram biciul-fermecat combinat cu sabia-xenei-printesa-razboinica, acum sunt doar copia in ceara a unui exemplar uman nereusit. nu ma implic. sau e un nou soi de implicare, in care n-am incredere, pentru ca mi-e total necunoscut. calm. liniar. not me at all.

inainte, credeam. eram a true believer. acum, cica, mi se intampla. dar nu am incredere. in mine. ca o sa ma tina. ca o traiesc. ca sunt vie. si proprietara de vointa personala. cred ca e in vacanta, fugita cu circul, evadata intr-o alta dimensiune, vointa asta a mea. e absolut tacuta si imi tiuie urechile. astept urletul. astept pumnul in masa. si nu vine. stau cu sufletul la gura. de ceva vreme. n-o apuc in nici o directie, cu toate ca timpul ticaie la fel de sonor. poate chiar mai sonor decat pana acum. dar nu ma misc. deloc. decat atunci cand esti aici. cu caldura corpului tau. cu imbratisarile nocturne, care imi aduc dimineti calde, de filme romantice frantuzesti. supapele de absorbtie mi se inchid imediat ce nu mai esti in preajma. poate o fi un sistem de protectie. mai eficient decat mi l-as fi dorit. pentru ca ma tine departe de framantari. traiesc intens cand esti. sunt total scoasa din priza cand nu.

mi-am pierdut antenele? tentaculele? organele invibile cu care un om normal se ataseaza de un alt om? s-au ars? s-au uscat si-au cazut? nu prea cred. simt monstruos cand esti in raza mea de detectie vizuala. dar nu numai. te percep clar, fara paraziti si bruiaje, indiferent pe ce cale senzoriala ajungi la mine. in rest... liniste de inceput de lume. sau sfarsit.

de unde deduc ca am probleme de relationare. cu toata lumea. cu mine in frunte. eu... nu ma pot hotari la un sentiment unitar. ma iubesc pe mine. cea de dinauntru. iubire din aia de cativa-ani-dupa. fara pasiuni fierbinti. doar cu o oarecare intelegere, venita din atatia ani de frecare inevitabila de mine. ma dispretuiesc pe mine. cea de dinafara. dupa cum ziceam. un exemplar uman nereusit. de aceea zic. prietenii mei sunt dusmanii mei numarul unu. ciudat. stiu.

sicativare. un termen care ma bantuie de prin liceul meu la sectia chimie-biologie. e proprietatea uleiurilor de a forma o pelicula dura la suprafata. am sicativat. sunt propria mea bijuterie de chihlimbar, prinsa in rasina imobila a inertiei mele incredibile si imprevizibile. chiar si pentru mine, imprevizibila.

vreau afara. vreau sa doara iar. sa simt ca traiesc

joi, 11 februarie 2010

mind games

ador sa fac desant aerian in mintea ta

e ca si cum as alerga printr-un labirint, doar ca nu e unul intunecos si stramt; e ca si cum as fi aruncata intr-un punct oarecare pe o harta supradimensionata, intinsa ca o panza intre marginile orizontului si ca si cum as cauta drumul spre tine bazandu-ma pe indicii pe care nici tu nu stii ca mi le dai; partea cea mai frumoasa e ca dau propria interpretare acestor indicii involuntare, asa ca imi aleg drumul dupa criterii imprevizibile

si, da: ador intersectiile

prezent


Nu e deloc o absenta. Sunt si eu acolo, doar ca m-am ridicat ca sa ma pot lipi de tine de sus pana jos, obraz pe obraz, carotida pe carotida. E primul gest care imi vine in minte cand te vad - pentru ca suprafata buzelor e prea mica pentru salutul de 'bun venit'.