Don't

M-am grabit. Recunosc. M-am grabit atunci cand am dat "respingeti comentariu" si-acu n-am cum sa refac setarile. Asa incat... copy paste pe cometariul Mauriciei:

"Chimie, fizica si anatomie intr-un efort de explicare a armoniei. Iubire ar fi totusi tot aia cu... catalizarea? Catalizarea inseamna acceleraea reactiei. Unde te grabesti? Si numai pentru a declansa acele reverberatii? Pai, poate pentru asta sunt si catalizatori artificiali, eficienti, docili... Mai ales daca se intampla sa mai vrei! Inca si inca si inca... "

Si dupa copy paste... cut.

Chimia, fizica, anatomia si - sa nu uitam, dovada suprema de cultura vizuala pe care o reprezinta aruncarea ostentativ-discreta a numelui lui Escher in discutie - nu-s deloc incercari de explicare a armoniei. Pentru ca nu e nici o armonie. Si pentru ca nu am de ce da explicatii altcuiva decat mie. Blogul asta e o manifestare nici macar patologica - de-ar fi, as fi mult mai consecventa - a unei apucaturi irepresibile de exhibitionista inhibata.

Stiu ce e acela catalizator - in intelesul pe care il da chimia acestei notiuni, ca sa nu intram in discutii legate de sectorul auto, ca poate-ar fi cu totul nedreapta intrecerea din capul locului; stiu pentru ca am facut 4 ani de chimie in liceu, intensiv, si-am ramas cu suficiente deprinderi din scoala incat sa stiu sa caut atunci cand nu am cunostinte suficiente despre ceva. Unde ma grabesc????!? Oriunde altundeva decat spre locul stramt in care trebuie sa dau explicatii. Vezi mai sus.

Cand vrei sa contribui - valabil pentru toata lumea - asigura-te ca o faci constructiv si calitativ. Catalizarea nu se invoca din motive hormonale - ai citit degeaba toate metaforele mele care dau o tura rapida prin cateva stiinte, mai exact prin suprafata lor. Catalizarea aia se petrece direct in cap, in celulele impalpabile a ceea ce ma face sa fiu "eu" in toata splendoarea. Hormonii pot fi aboliti pe vecie, proscrisi din cartile de medicina, din corp, si trimisi in spatiu cu ultima racheta construita de ultimii doi androizi - euforizarea de care ziceam se intampla intr-un cu totul alt univers decat cel al umorilor.

Nu ma intelege gresit: nu sunt rea de dragul exhibarii de care pomeneam. Sunt doar intoleranta fata de vocalizele/tastarile care nu au nici un fel de baza, nici un fel de continut. Prefer - iar, valabil pentru toata lumea care se osteneste sa posteze un comentariu - sa mi se dea peste nas pentru lipsa de informare, sa mi se demonstreze rapid greselile de ortografie si/sau punctuatie, sa fiu pusa la punct pentru exagerari care tin de domeniul obiectivului - de altfel, atat de rar tratat de mine in ceea ce scriu.

Spune-mi ca scriu bine sau ca scriu prost. Dar, atata vreme cat nu suntem prieteni sau dusmani reciproc recunoscuti, nu tasta compatimiri sau sfaturi, sunt complet inutile si deplasate.

Sper ca vei recunoaste vehementei mele calitatea sinceritatii.

mai vreau

vreau sa stiu cum se face ca, de fiecare data, trebuie sa te imblanzesc ca pe un animal sperios, apropiindu-ma de tine milimetric si piezis, ca sa-ti castig increderea; vreau sa inteleg cum decizi cand e momentul sa ma urci la trapez si sa ma faci sa baletez fara plasa pe sarma, inepuizabila si mereu reinventata, avand brusc revelatia intregii acrobatii doar in clipa extraordinara in care ma opresc sa trag aer in piept pentru urmatoarea sarja de discutii; vreau sa stiu cum functionezi, vreau sa ma starnesti de fiecare data cu toate culorile tale amestecate de cub Rubitz care mi se ofera, sfidator si cumplit de alunecos; vreau sa stii ca, stand pe scaunul tau, la o distanta mai mare decat o lungime de brat de tine, reusesti sa fii o scara a lui Echer, care ma poarta intr-o calatorie fantastica pe trepte de cuvinte, fara sa stiu clar unde am ajuns, dar cu certitudinea ca am avut parte de o calatorie fantastica

vreau sa stiu care e combinatia chimica de compusi instabili care te face sa vii sa-mi faci noptile fosforescente, in care pui bucatele din tine in carlig si ma vanezi subacvatic cu linistea extraterestra a unei pisici de mare mecanice; cum reusesti sa ma scoti din mine atat de total, incat a nu realizez ca ma stimulez maxim cu propriile euforizante, izvorate organic si prompt din mintea mea de felina pornita la atac, dar oprita, atat de frumos impotriva vointei ei, ca sa toarca fiecare scanteie care-i aprinde scurt blana, sub mangaierile tale ciudate

vreau foarte tare sa stiu ce e in mintea ta: atunci cand stai la doi metri de mine si imi incord erectorii spinali, ca sa nu accelerez brusc spre granita pielii tale, intr-un accident care-ar arunca sentimente, ganduri si carne de-a valma, peste bord; atunci cand, in sfarsit imblanzit, ma iei in brate si eu ma simt invaluita de chiar punctul de sprijini necesar pentru a clinti lumea din loc; atunci cand, abia atingandu-mi spatele cu varful degetelor, stii foarte bine ca ma treci succesiv prin lumi de imponderabilitate si acceleratii gravitationale ireale; si cred ca cel mai mult vreau sa stiu ce gandesti atunci cand, dupa ce reverberatiile dorintei din gatul meu te fac sa termini, te lipesti de mine atat de calm si de cald, aorta pe aorta, cu amprentele degetelor netezite pentru o suprafata de contact cat mai mare

da, cred ca ai dreptate, iubirea e doar o reactie chimica ce are loc la nivelul creierului; tot ce ti-am zis pana aici nu e nicidecum o declaratie de dragoste, e doar recunoasterea onesta a faptului ca vreau sa fii catalizatorul meu