miercuri, 22 aprilie 2009

buna dimineata

TADAAA!!! Hehe, n-o sa fac asta niciodata. Live. Decat, poate, daca o sa am un pic de Martini la bord. Sau daca o sa fiu euforizata de proprii hormoni. Sau ceva de genul.

Oricum, ideea de baza e "tadaa". Adica, admira indelung inelul de diamant din jurul lunii, pentru ca in curand eclipsa se va sfarsi. Si-o sa var tuturor lumina-n ochi. In dulcele stil clasic.

Intai... "buna dimineata". Pe urma, o sa mai vedem. Cei care isi pastreaza retina intacta.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

dorothy desculta

"Sunt o senzoriala cerebrala", bravam candva. E o gramatica oarecum englezeasca, pentru ca accentul trebuie pus pe partea cu creierul. Cata vreme imi tin mintea ocupata, sunt bine. Am energie de risipit in proiecte serioase si in munca de voluntariat, ma concentrez excelent la mai multe subiecte in acelasi timp si reusesc sa functionez uluitor de mult si de corect. Cand nu mai am nimic care sa-mi distraga atentia, vreau sa ma ancorez fizic de ceva. Cineva. Iar eu nu mi-s suficienta.

Sunt lucruri care se spun. Cum ar fi: vreau sa te vad. Ma bucur de fiecare data cand te am in campul vizual periferic, iluminat de bordul masinii sau de luminile pe care le regizez pe unde ne intalnim. Vreau sa te aud. Vreau sa stiu ce crezi. Parerea ta personala. Argumentata. Inregistrez totul intr-un fel incredibil, uimitor chiar si pentru mine. Dar nu uit nimic, chiar daca nu inteleg intotdeauna perfect corect. Cum nu uit ca m-ai prins asa de bine in cateva cuvinte: e previzibil ca vei fi mereu surprinzatoare. Tin neaparat sa-ti spun - "in cuvinte, Dana, in cuvinte" - ca esti dragul meu partener de joaca. Ti-ai castigat dreptul fara nici un fel de lupta. Te-ai impus, prin tot ceea ce esti.

Sunt lucruri care se spun. Si lucruri care se simt. Iar pe astea nu ti le pot traduce in cuvinte, oricat de mult m-as stradui. Cum ar fi: senzatia incredibila de libertate. A mea. Cu tine. Certitudinea foarte pretioasa ca ma pricepi, ca pot vorbi liber, pentru ca poti si vrei sa ma urmaresti. Sa ma prinzi, sa ma intreci, sa ma provoci. Linistea furnicatoare pe care mi-o induci cand te-ating cu varfurile degetelor, cu interiorul buzei de jos, cu limba. Felul in care ma domesticesc urgent si fara nici un fel de comentariu cand iti simt caldura. Si vraja ciudata prin care, desi imi doresc teribil sa incremenesc timpul in acea clipa, nu intreb cat o sa tina.

Astea care se simt - sau ar trebui sa se simta... ma depasesc si pe mine. E un iures bland, o liniste cu palnie de tornada, o orbire cu priviri. Nu stiu, ti-am zis ca nu ma pricep sa explic. Ma incurc inutil in cuvinte.

Cert si simplu: o sa ne jucam mai rar. Dar - sper eu - mai intens.

duminică, 12 aprilie 2009

KO

Am luat o pauza de scris. Ceea ce nu inseamna deloc ca am luat, simultan, si una de gandit. O, Doamne, din pacate nu. Am fost doar prea cu pumnu'-n gura ca sa.

Desi n-am trait-o la propriu, stiu precis cum se simte un boxer care pierde. Prin runda a 7-a, asa. Nu moare, nu se preda. Se tot ridica de pe podea ca un Hopa-Mitica iresponsabil fata de sine, ca sa mai incaseze. Plimba limba prin gura si da numai de cioturi insangerate de dinti si de gustul sarat, metalic, al sangelui personal, in plin flux in golful gurii.

Pentru inca o vreme, o sa raman in vestiare.