system failure

"Buna dimineata". "Mneata". La prima ora a zilei toata lumea macane pe coridoare formule de salut aruncate printre dinti si - in unele cazuri - printre pleoapele intredeschise, inca neconvinse ca e timpul sa stea regulamentar, pliate maxim, ochi beliti, de om alert si voi, gata sa intre in productie. In pauza de masa, o gramada de ochi se atintesc spre usa; altii se lasa, incapatanati, in farfuria cu fasole batuta, in care troneaza trei mici. Mici cu fasole?!? Dumnezeule, e infiorator. Te-asezi, duci furculita la gura, vine unu' care tranteste "pofta buna", opresti furculita in parapetul dintilor, bagi marsarier, stomacul urla disperat, raspunzi "multumesc", reiei manevrele cu furculita si ajungi cu imbucatura pe limba, o plimbi rapid pe-acolo ca sa-ti eliberezi caile aeriene in vederea formularii urmatoarei replici ca la carte, cand alt istet zice "sa-ti fie de bine", iar tu raspunzi "si tie". In gandul meu spumeg un "si io pe tine, fraiere". Inghiti alternativ din mancarea fragmentata si din vociferarile inutile ale unor oameni care pretind ca au maniere, dar nu te lasa sa mananci firesc. Plec ochii in farfurie sau ii atintesc pe nodurile de cravata ale costumelor din preajma mea si ma distrez amar de felul in care nodurile alea calaresc nemilos merele lui Adam din gaturile unor barbati-ghiocei. Adresezi mailuri cu 'stimati colegi' cand scrii al n-spelea mail din acea zi acelorasi persoane, te gandesti intens la felul in care formulezi, la destinatari, la ordinea in care ii treci in email la To and CC, eziti indelung inainte de-a da Send, presat de nevoia de a te incadra in timp si aceea de-a evita sa ti-o iei in freza pentru ca ai scris cui nu trebuie si ca n-ai scris cui trebuia. Inchei mailurile cu "multumesc" chiar si atunci cand nu ai nici un motiv sa multumesti, doar pentru ca sunt la mare moda aparentele si manierele de pension, intr-un mediu in care 90% din oameni nici macar n-au auzit de aceasta notiune si de toata simbolistica ei. Incerc o satisfactie deosebita cand arunc replici naucitoare si neconforme cu sistemul - de genul 'oh, ce-mi tremura mainile... iar am baut azi-noapte'; perechi de ochi cascati la maxim - pentru ca acuzarea expulzata din pupilele lor sa fie cat mai evidenta - se intorc spre mine, iar eu zambesc, mai frumos si mai exemplar ca niciodata. Sunt o inocenta vicioasa, iar voi - o adunatura de omuleti constipati. Pofta buna s-aveti. Asta e sistemul. E doar o parte din ce se intampla, pentru ca, bag de seama, blogul asta mi-a scapat de sub control si nu stiu cine citeste. La un moment dat o sa fie mai clar de ce zic 'system failure'.

luna

A fost luna - semiluna ei rasarind printre semnele de "curba periculoasa", dar indicand o cu totul alta directie. Atunci mi-am dat seama ca-i ea. Si ca e peste tot cu mine.

Cum se insereaza mai repede, noaptea m-a prins pe drum, iar coltul ascutit al lunii in crestere a scobit in mintea mea si-a transformat parbrizul intunecat in ecran de drive in cinema.

Ochii tai prin intuneric. Ma urmaresc scuturand din picior ca pisicile, pentru ca pe jos e apa scursa de la dus. Si se dilata atunci cand, lipindu-ma aprig de tine, ma desprind ca sa-ti spun "stii, n-am mai dormit niciodata in paturi lacustre". Ador sa-ti surprind explozia pupilelor, efortul vizibil pe care sangele il face, constrans brusc sa faca 180 de grade inapoi spre creier.

Noaptea. Cea in care ne-am intalnit dupa prima mea bucla in zona crepusculara in care ma aflu acum. Cea in care ne-am asezat fiecare in patul lui, eu am inceput sa vorbesc si-apoi sa te-ascult, iar vocea ta cuminte si calma m-a linistit. Evident ca mana mi-a luat-o inainte, a trecut peste golul dintre paturile noastre, a luat urma mainii tale si-a inceput sa traseze linii fine pe pielea ta. "Tu si care armata?" Eu si mana mea cu soldati hotarati sa te cucereasca numai pentru a-ti spune ca dupa ea vine o intreaga armata care se preda.

Semiluna din seara asta si-a-fipt coltii in mine. Cand va fi luna plina, vreau sa-mi las urmele dintilor in umarul tau.

inghetata de vara

Vreau sa ma suni intr-o seara de marti si sa-mi spui ca iesim. Unde? In oras. In oras? Da. Si stai sa vezi: fara masini. Pe jos.

Vreau sa ne plimbam pe strazile dogorind dupa soarele verii, sa tropaim agale pe trotuare si sa ne uitam la stopurile masinilor de la semafoare, sa respiram seara care se lasa peste oras, cu miros de praf udat de masinile salubritatii si cu iz de iarba taiata sonor si scurt.

Vreau sa ne oprim undeva sa ne luam cate o inghetata la cornet. Sa mergem unul langa altul in liniste, cu foarte putine cuvinte, fiecare cu o mana ocupata cu inghetata, cealalta petrecuta linistitor prin gaica jeansilor celuilalt. Sa mergem asa, umar langa umar, sold langa sold, cuminti. Sa-mi zici 'hai sa traversam' si sa vorbesti peltic. Sa radem amandoi si sa avem fiecare certitudinea ca putem sa ne dezghetam limba cautand caldura in gura celuilalt. Chiar atunci, pe loc. Si sa ne gasim gurile vanilate si caramelizate, cu buzele fierbinti pe dinafara, reci pe dinauntru si sa ne sarutam pana cand ni se face pofta de inghetata numarul doi.

ritual de imperechere

Stii tu: penajul de sarbatoare, coada de paun, coarnele ramificate de cerb potent, boncaluitul, muscaturile leonine de ceafa, urletele infioratoare ale matzelor care-si fac de cap sub balcoanele cartierelor proletare. Tot tacamul de exagerari vizuale si fonice care tin fix pana cand ambele sexe isi epuizeaza hormonii stransi presant in diverse extremitati cu vointa proprie.

Ei bine, la oameni se pare ca toata povestea asta are un pic alte manifestari. Iar modificarile anatomico-neurologice au loc la nivel de ochi. Adica, majoritatea muritorilor de rand - respectiv o majoritate covarsitoare si debusolanta a populatiei planetei - sufera niste modificari care fac aura celuilalt vizibila pe durata sezonului de imperechere. Si-atat. Dupa deversarea fluidelor in cauza, aura se stinge ca un neon de bar dintr-o zona rau famata, afectat si el de recesiune.

Ma vezi - intreaga, in toata splendoarea-mi - doar pana la prima acuplare. Hai si-a doua. Poate si-a treia. Dupa care, golit de energia coitala, iti pierzi capacitatea de perceptie. Ti se pare ca totul s-a micsorat, si-a pierdut din intensitate, din imperiozitate, din grandoare. Totul trebuie sa reintre in normal - doar se stie prea bine ca orice minune tine doar trei zile. Din a patra se pleaca in cautarea unei alte minuni cu termen de valabilitate.

Da-mi voie sa-ti spun ca te-nseli. Tu pe tine. La faza asta. Eu tin mai mult de-atat. Si am darul enervant de a continua sa te vad in (aproape) aceeasi lumina si acum, dupa atata vreme.

Se pare ca la mine sezonul de imperechere e continuu.