lumea - de jos in sus

Zici ca supravietuiesc unei lungi ierni nucleare: parca totul a incremenit intr-un praf gros care ecraneaza soarele si care matuieste oglinzile, caroseriile masinilor si sclipirile de inteligenta din ochii celor din jur - pe astea din urma mi le amintesc ca pe o emisiune Teleenciclopedia vazuta intr-o alta viata. Sunt un fel de ostatica blazata intr-o lume dezorganizata, cu orizonturi stramte la gura, o lume de colcaiala intriganta pe la colturi si de desteptaciuni neafirmate, care asteapta sa fie descoperite, pentru a-si revarsa suveran intelepciunea peste tot.


Nu ma-ntreba ce m-apuca, n-as putea sa-ti spun precis. Doar ca am facut sa-mi ricoseze intre cele doua urechi simetric asezate de-a dreapta si de-a stanga capului meu tot felul de muzici de oameni care au intre cele doua urechi ale lor mai mult decat un spatiu generos, pentru ecouri, cum e intr-al meu. Am ascultat Norzeatic (Feelin' the Vinyl) - sa cauti, chiar daca esti dintr-o recolta nitzel mai recenta decat mine, sunt sigura ca stii ce-i ala un pick-up si cred c-ai tai parinti ti-au pus discuri cu povesti, asa ca rezonezi cu subiectul stii pricepi de ce ruleaza asa de cool povestea moderna despre povestile pe care le-ascultam cand eram deja demodati. Apoi a intrat in scena Ada Milea - o urata ingrozitoare care-ajunge foarte rapid sa-ti para cea mai frumoasa si radianta ingerita cu aripile ascunse discret si modest sub pulovere care-ar face si second hand-urile sa pufneasca a dispret.

Oamenii astia traiesc! Oamenii astia simt, si cred, si se lasa dusi inainte chiar daca asta inseamna ca se pomenesc impotriva curentului. Aveam in mine un sambure din ceea ce-i face pe oamenii astia niste sequoia milenari, insa am intrat intr-o hibernare pe termen nedeterminat, si-acum nu mai pot decat sa pricep ce se intampla - frumos ! - cu ei. Sunt ca un pinguin latit pe burta, uitandu-se la zborul albatrosilor.

in amor cu Mos Ene

Vremurile in care incalecam bicicleta statica la 06:00 am au apus. Nu de mult, de vreo saptamana - am considerat ca, totusi, nu e nici un concurs, nu fac neaparat atac de cord daca nu fac miscare o saptamana, o luna sau asa ceva. Si oricum n-am rezolvat nimic din ce mi-am propus cu ora mea de antrenament: dupa o tura pe bicicleta medicinala, mancam toata ziua ca dupa ce-as fi castigat Turul Frantei.

Acum au venit alte vremuri. Foooaarte ciudate ! In care mi-e somn de pe la 8 la 10 - adica fix cand ar trebui sa fiu mai vioaie.Si seara, cum se intuneca foarte repede, stau cu ochii pe ceas si astept sa se faca o ora decenta si sa se indrepte spre cuibar primele gaini, ca sa pot si eu s-o-ntind in pat. Unde ajung, adorm in timp ce ma asez si ma sperii cand mi se sopteste la ureche "noapte buna". Sunt prinsa in somnul ala ca-ntr-o plasa elastica - aud, inteleg, dar nici ca-mi pasa si nu ma pot desprinde, pentru ca e atat de bine sa dormi.

A nu se intelege ca pot s-o fac la nivelul la care cred eu, seara, ca pot. Pentru ca diminetile ma trezesc de la sine cel tarziu la 8. Dupa care trebuie sa duc munca de convingere cu mine si sa abuzez de draperiile proaspat instalate in dormitor ca sa mai rup o bucata de somn. Diminetile de weekend n-am somn.

Frumoasa Adormita se trezea cu un sarut. Pe mine cred ca ma mai trezeste doar o bataie buna !