Nu stiu daca tatal tau te-a dus, dar al meu ma ducea la cursele de ogari care se tineau in parcul sportiv.
O pista ovala, cu zgura rosie, liniata cu alb. Cainii aia slabi, cu bot ascutit si vesnic tremurand pe picioare stateau nervosi in spatele liniilor albe. Se auzea foc de pistol pentru start, cainii nici nu tresareau. Atunci incepeau sa fie ei insisi, cand zvacneau in salturi lungi si rapide, cu picioarele lor subtiri si nervoase, urmarind cu trup si suflet o bucatica de blanita de iepure, trasa cu sarma pe traseu.
Mintea mea e un asemenea ogar. Reactioneaza prompt la orice provocare. Merge pana in panzele albe, uitand de orice altceva, ignorand conventii si semnalele de avertizare. Daca e undeva o situatie interpretabila, stramta si potential periculoasa... ai sa ma gasesti galopand constiincios in prima linie.
Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii in cursa.
joi, 18 februarie 2010
miercuri, 17 februarie 2010
save me
deci. am probleme. serioase. de relationare. inclusiv cu mine.
ma tot astept. sa izbucnesc. ca momentan sunt ca anesteziata. intr-un fel ciudat. vad totul, aud totul. doar ca nu am reactie. mi se intampla lucruri. reactionez rar. la cele rele. pentru mine. si mai rar, la cele bune pentru mine.
e ca si cum as fi in stop-cadru. nu ma recunosc. nu se poate sa ma schimb. chiar asa dramatic. cu 180 de grade. de unde eram biciul-fermecat combinat cu sabia-xenei-printesa-razboinica, acum sunt doar copia in ceara a unui exemplar uman nereusit. nu ma implic. sau e un nou soi de implicare, in care n-am incredere, pentru ca mi-e total necunoscut. calm. liniar. not me at all.
inainte, credeam. eram a true believer. acum, cica, mi se intampla. dar nu am incredere. in mine. ca o sa ma tina. ca o traiesc. ca sunt vie. si proprietara de vointa personala. cred ca e in vacanta, fugita cu circul, evadata intr-o alta dimensiune, vointa asta a mea. e absolut tacuta si imi tiuie urechile. astept urletul. astept pumnul in masa. si nu vine. stau cu sufletul la gura. de ceva vreme. n-o apuc in nici o directie, cu toate ca timpul ticaie la fel de sonor. poate chiar mai sonor decat pana acum. dar nu ma misc. deloc. decat atunci cand esti aici. cu caldura corpului tau. cu imbratisarile nocturne, care imi aduc dimineti calde, de filme romantice frantuzesti. supapele de absorbtie mi se inchid imediat ce nu mai esti in preajma. poate o fi un sistem de protectie. mai eficient decat mi l-as fi dorit. pentru ca ma tine departe de framantari. traiesc intens cand esti. sunt total scoasa din priza cand nu.
mi-am pierdut antenele? tentaculele? organele invibile cu care un om normal se ataseaza de un alt om? s-au ars? s-au uscat si-au cazut? nu prea cred. simt monstruos cand esti in raza mea de detectie vizuala. dar nu numai. te percep clar, fara paraziti si bruiaje, indiferent pe ce cale senzoriala ajungi la mine. in rest... liniste de inceput de lume. sau sfarsit.
de unde deduc ca am probleme de relationare. cu toata lumea. cu mine in frunte. eu... nu ma pot hotari la un sentiment unitar. ma iubesc pe mine. cea de dinauntru. iubire din aia de cativa-ani-dupa. fara pasiuni fierbinti. doar cu o oarecare intelegere, venita din atatia ani de frecare inevitabila de mine. ma dispretuiesc pe mine. cea de dinafara. dupa cum ziceam. un exemplar uman nereusit. de aceea zic. prietenii mei sunt dusmanii mei numarul unu. ciudat. stiu.
sicativare. un termen care ma bantuie de prin liceul meu la sectia chimie-biologie. e proprietatea uleiurilor de a forma o pelicula dura la suprafata. am sicativat. sunt propria mea bijuterie de chihlimbar, prinsa in rasina imobila a inertiei mele incredibile si imprevizibile. chiar si pentru mine, imprevizibila.
vreau afara. vreau sa doara iar. sa simt ca traiesc
ma tot astept. sa izbucnesc. ca momentan sunt ca anesteziata. intr-un fel ciudat. vad totul, aud totul. doar ca nu am reactie. mi se intampla lucruri. reactionez rar. la cele rele. pentru mine. si mai rar, la cele bune pentru mine.
e ca si cum as fi in stop-cadru. nu ma recunosc. nu se poate sa ma schimb. chiar asa dramatic. cu 180 de grade. de unde eram biciul-fermecat combinat cu sabia-xenei-printesa-razboinica, acum sunt doar copia in ceara a unui exemplar uman nereusit. nu ma implic. sau e un nou soi de implicare, in care n-am incredere, pentru ca mi-e total necunoscut. calm. liniar. not me at all.
inainte, credeam. eram a true believer. acum, cica, mi se intampla. dar nu am incredere. in mine. ca o sa ma tina. ca o traiesc. ca sunt vie. si proprietara de vointa personala. cred ca e in vacanta, fugita cu circul, evadata intr-o alta dimensiune, vointa asta a mea. e absolut tacuta si imi tiuie urechile. astept urletul. astept pumnul in masa. si nu vine. stau cu sufletul la gura. de ceva vreme. n-o apuc in nici o directie, cu toate ca timpul ticaie la fel de sonor. poate chiar mai sonor decat pana acum. dar nu ma misc. deloc. decat atunci cand esti aici. cu caldura corpului tau. cu imbratisarile nocturne, care imi aduc dimineti calde, de filme romantice frantuzesti. supapele de absorbtie mi se inchid imediat ce nu mai esti in preajma. poate o fi un sistem de protectie. mai eficient decat mi l-as fi dorit. pentru ca ma tine departe de framantari. traiesc intens cand esti. sunt total scoasa din priza cand nu.
mi-am pierdut antenele? tentaculele? organele invibile cu care un om normal se ataseaza de un alt om? s-au ars? s-au uscat si-au cazut? nu prea cred. simt monstruos cand esti in raza mea de detectie vizuala. dar nu numai. te percep clar, fara paraziti si bruiaje, indiferent pe ce cale senzoriala ajungi la mine. in rest... liniste de inceput de lume. sau sfarsit.
de unde deduc ca am probleme de relationare. cu toata lumea. cu mine in frunte. eu... nu ma pot hotari la un sentiment unitar. ma iubesc pe mine. cea de dinauntru. iubire din aia de cativa-ani-dupa. fara pasiuni fierbinti. doar cu o oarecare intelegere, venita din atatia ani de frecare inevitabila de mine. ma dispretuiesc pe mine. cea de dinafara. dupa cum ziceam. un exemplar uman nereusit. de aceea zic. prietenii mei sunt dusmanii mei numarul unu. ciudat. stiu.
sicativare. un termen care ma bantuie de prin liceul meu la sectia chimie-biologie. e proprietatea uleiurilor de a forma o pelicula dura la suprafata. am sicativat. sunt propria mea bijuterie de chihlimbar, prinsa in rasina imobila a inertiei mele incredibile si imprevizibile. chiar si pentru mine, imprevizibila.
vreau afara. vreau sa doara iar. sa simt ca traiesc
joi, 11 februarie 2010
mind games
ador sa fac desant aerian in mintea ta
e ca si cum as alerga printr-un labirint, doar ca nu e unul intunecos si stramt; e ca si cum as fi aruncata intr-un punct oarecare pe o harta supradimensionata, intinsa ca o panza intre marginile orizontului si ca si cum as cauta drumul spre tine bazandu-ma pe indicii pe care nici tu nu stii ca mi le dai; partea cea mai frumoasa e ca dau propria interpretare acestor indicii involuntare, asa ca imi aleg drumul dupa criterii imprevizibile
si, da: ador intersectiile
e ca si cum as alerga printr-un labirint, doar ca nu e unul intunecos si stramt; e ca si cum as fi aruncata intr-un punct oarecare pe o harta supradimensionata, intinsa ca o panza intre marginile orizontului si ca si cum as cauta drumul spre tine bazandu-ma pe indicii pe care nici tu nu stii ca mi le dai; partea cea mai frumoasa e ca dau propria interpretare acestor indicii involuntare, asa ca imi aleg drumul dupa criterii imprevizibile
si, da: ador intersectiile
prezent
Nu e deloc o absenta. Sunt si eu acolo, doar ca m-am ridicat ca sa ma pot lipi de tine de sus pana jos, obraz pe obraz, carotida pe carotida. E primul gest care imi vine in minte cand te vad - pentru ca suprafata buzelor e prea mica pentru salutul de 'bun venit'.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)