rear view mirrors

Am desfiintat retrovizoarea de interior. Ma asigur - frecvent, corect, responsabil - in cele laterale.

Baleiez cu privirea in oglinzi: pot sa vad cum traficul imi aduce insotitori ocazionali si cum, inauntru, nu e nimeni in dreapta mea.

cand, nu daca

Continuu sa cred in dragoste - asa cum o inteleg eu - la fel cum cred in Mos Craciun. Adica - pe de plin constienta ca nu exista, dar sperand organic si subliminal ca...

Impart aerul cu tine si resimti tacerea mea ca pe o amenintare. Imi cer dovezi de buna intentie - raspunsuri, conversatie, discutii. Eu visez in fundalul acestor discutii ce frumos ar fi daca ai avea intelegerea de a ma lasa sa-mi desfasor gandurile subteran, intern, fara sa vezi in asta o tradare. O parasire temporara, un abandon. Cand o sa ma iubesti, o sa poti sa taci impreuna cu mine.

Faci dragoste cu mine si dupa aceea nu stii cum sa te comporti. Pentru ca tac. Imi dau seama ca n-are cum sa se auda pana la tine cam ce gandesc. Dar ma astept sa simti asta. Din felul in care stau cuminte si cumintita langa tine. Din felul in care imi las degetele sa pluteasca la doar o jumatate de milimetru de pielea ta, in miscari lente, cu vointa proprie. Cand o sa ma iubesti, o sa stii ca nu vorbesc pentru ca te ascult cum circuli prin mine, in milioane de exemplare. Trag cu urechea la felul in care te prelingi pe dinauntru si te invit in circuitul sangvin. Te simt cum treci granita subtire a celulelor si imi invadezi delta capilarelor, cum te insinuezi in raspar prin vene, cum alergi tumultos prin curba aortei mele si cum te-aduni, efervescent, in toate cele patru camere ale inimii. Cand o sa ma iubesti, o sa stii ca mi te urci la cap. Si ca de la inaltimea aia iti spun o poveste in care tu esti Alice, iar trupul meu - o Tara a Minunilor in care ajungi invariabil, indiferent prin ce gaura ai intra.

Incepem cate o poveste si ramai in urma. Iti spun: uite, mintea mea e o cobra. Canta-mi. Vreau sa dansez. Ajuta-ma sa ies din cosul de nuiele care-mi strange mintea si o reduce la cotidian. Trebuie sa ai incredere in agilitatea si elasticitatea mea. Si, mai ales, trebuie sa crezi orbeste ca n-am sa musc. Nu veninos, oricum. Canta-mi, provoaca-ma, da-mi replica, tine-ma in aer pana obosesc. Da-mi ocazia sa te surprind. Cand o sa ma iubesti, o sa iubesti foarte tare la mine felul in care devin previzibila: consecventa nedezmintita cu care imi confirm mereu caracterul.

Cand o sa ma iubesti, o sa-mi simti degetul care-ti mangaie spranceana atingand crestele circumvolutiunilor de sub ea, desi asta nu e anatomic posibil; vei stii ca suntem doi frati siamezi care circula independent prin lume, desi asta e o contradictie in termeni pentru oricine din afara. Cand o sa ma iubesti iti va fi clar ca nu inelul pe care ma faci sa-l port pe deget e semnul ca iti apartin, ci felul in care cainele isi vara botul, inocent impertinent, intre picioarele mele si iti descopera mereu mirosul acolo - asta e confirmarea si recunoasterea faptului ca ti-ai marcat teritoriul definitiv.

Cand o sa ma iubesti, o sa pui cadourile sub bradul de Craciun pe ascuns de mine. Semn ca Mos Craciun exista.

fashion parade

N-o sa ghicesti niciodata ce-am facut seara asta. Ceva absolut kinky. Am fost la o prezentare de moda.

Iulius Mall. Canapelele deja stiute, facute roata, in jurul scenei. Oameni care stau asezati. Oameni care stau in picioare. O ora. O intreaga ora. In nici unul din cele 60 de minute de intarziere nu-i trece nimanui prin cap sa protesteze sau sa abandoneze panda. Se asteapta placid. Dau ochii roata la oameni, in cautare de fete. Dumnezeule, unii au nesansa de a avea fizionomii... cel putin ciudate. Uite, acolo, o tipa fusta business gri, camasa romantic business alba, cureaua subinteleasa asezata la locul ei, dar... oh, ce nebunie, are o barbie inexistent de mica si ochii maaari si departati, de zici ca e rechinul-ciocan imbracat in costum de afaceri.

Neeext. 20 de ani. Hai 20 si-un pic. Breton, coada de cal, ochelari - astia nu-s de cal, o sa vezi imediat de ce animal - cercei mari, rotunzi, urechi absolut nearodinamice... un ghem de linii rotunde si comice care o transforma pe biata fata in modelul ideal pentru maimutica simpatica din urmatorul film de animatie care va lua un premiu. Ok, mai departe. Doi tipi. Unul langa altul. Pastrand foarte atent distanta fata de tipa cu care sunt - nu stiu in ce relatie, dar clar ca nu e cea mai fasta zi a relatiei lor. Ce Dumnezeu ii mana pe barbatii neconstransi de consoarte la o prezentare de moda??? Infiorator, mi se raspunde. Dar e simplu: Moniicaaaaa Cooolumbeeeaaanuuuu. Care e gazda evenimentului si imi devine brusc simpatica pentru ca are niste emotii teribile. O fi din cauza rochiei ingrozitoare in care defileaza?

Ca veni vorba de defilare... Hainute normale, de prin magazinele pitite in mall. Nimic spectaculos. Poate doar obstinatia cu care fetele inspaimantator de slabe misuna pe scena cu fizionomia aia de "n-ai cum sa-mi ajungi la nas, scarba". Atitudine not user friendly. Una singura zambeste - cred ca e cea care o sa-si ia penalizare la sfarsit. La un moment dat - copii. Faini. Dezorientati. Habauci. Fascinati de imaginea lor marita pe ecran. Aiuriti. O pustoaica rateaza curba si cade de pe scena, face down. Aaau. Apoi: lenjerie. Tot felul de ciudatenii, jartiere, fundite, harnasamente. Una dintre fetele care prezinta are implanturi. Incontestabil. Ce e aparte la ea e ca o fi gasit undeva un model de implanturi cu sfarcuri permanent erecte. Nu i se clintesc sanii in mers cum nu se clintesc nici privirile barbatilor de la ei. Punct ochit, punct lovit, se cheama ca fata a facut o investitie.

La final - punctul culminant, indelung asteptat... colectia de rochii de seara si rochii de mireasa semnate de Laura Olteanu, accesorizate de Mihai Albu. Au fost asa: paiete, strasuri, cioburi fatetate aplicate generos pe un voal extrem de subtire. Cat sa-ti faci invitatii la nunta sa-l linseze pe fotograf, pentru toate blitzurile care strapung retina, reflectate de paiete. Funde, trandafiri textili, volane, complicatii - toate din materiale si in croiuri de rochie-de-nasa-mare si de soacra mica. Plus, un glob pufos de volanase; plus, o chestie ciudata, neagra, ceva de genul "oohh, astazi ma alint... ma infasor in caniche". Pantofi cu abundenta de aplicatii, unele care imi par vag familiare, pentru ca seamana cu conurile de brad de pe coronitele de Craciun. I'll be damned. Chicotesc ca o inculta la toate aparitiile astea.

De ce ziceam experienta kinky? Pentru ca nu am masurile standard, pentru ca nu-s o mondena, pentru ca am oroare de shopping si pentru ca nu am carduri in nestire. Si pentru ca, desi n-am inteles nimic din ce s-a petrecut sub ochii mei vreme de mai bine de o ora, mi-a fost deajuns o singura secunda ca sa-mi dau seama ca grupul din parcare era o intalnire a celor de la Club BMW.

autopromo

Daca esti in cautarea unui loc public, iti pierzi timpul cu mine.

Nu sunt statia de autobuz, in care asculti radioul scurgandu-se peste capetele proletarilor din boxe atarnate precar de cablurile de curent. Nu sunt una din manastirile moldovenesti prinse intr-un circuit turistic in care te duci alaturi de intregul puhoi de oameni guresi descinsi din autocarul fara aer conditionat, intr-un concediu semi-urban, cu unicul scop de a face fotografii cu blitz in plina zi, sub picturile vechi care-si ascund, rusinate, sfintenia. Nu-s poienita cu multiple vetre de foc, in care cobori din masina, pui micii pe gratar si batai din picioare in ritmul muzicilor de periferie ce ies din difuzoarele tale si-ale tuturor celorlalti consumatori de iarba verde. Nu sunt circuitul de raliu de anduranta pe care sa te dai de mai multe ori pe regulamentarele curbe 90-60-90.

N-ai sa gasesti pe mine etichetele scrise citet, insemnele lamuritoare si intersectiile corect semaforizate care m-ar face imediat familiara. Nu-s un loc public.

Sunt spiritul vibrant si vertical al lui Excalibur ascuns in forme de zeita a fertilitatii. Sunt terenul ideal pentru practicarea de sporturi extreme; sursa neconventionala de energie nelimitata, livrata instant in cantitati uluitoare; umbra mintii tale si conturul usor decalat al trupului tau, precum si unul din cele sapte ecouri care-ti ingana sufletul. Sunt camaradul cu care stai spate in spate si simti ca poti infrunta lumea asta si inca cel putin doua din dimensiunile paralele. Sunt o tipa cu vocatie de sula-n coaste.

Aurora boreala dansand in miezul urban al continentului european. Tepusa de nadejde pe care isi sprijina Praslea fruntea, in panda lui. Licurici cu norma-ntreaga, inundand cu lucsi de buna calitate jumatatea diurna a celor 24 de ore. Carnea, muschii si oasele care alearga pe sub blana de animal exotic pe care-l vrei viu, langa tine, noaptea, ca sa te devoreze cu doua guri odata. Sunt intotdeauna un spectacol si-ntotdeauna unul exclusiv privat.

Toate astea, plus o lista destul de generoasa de dotari optionale. La pachet. Gratuit. Pentru cine stie sa vada dincolo de ambalaj.

mica moarte

Nu e Apocalipsa, dar pentru mine a venit sfarsitul lumii.

Totul se dezintegreaza. Dragostea veche. Complicitatea. Acum umblu prin lume ca un film japonez nedublat si fara subtitrare. Se inchid succesiv drumuri spre niste oameni pe care ii consider, in continuare prieteni, spre ceea ce am muncit in ultimii 7 ani, spre...

E o mica moarte. Intru in 'viata de dupa' cu spatele. Inca nu m-am intors sa vad ce ma asteapta. Mi-e groaznic de frica.

fara vorbe

Masina lipaie obedienta prin ploaie. Plafonul cenusiu de nori nedefiniti toarna o ploaie marunta, rece, interminabila. Soseaua uda isi incoarda spinarea zgribulita si se ingana cu muzica data incet, cat sa se auda tacerea. Nu-ntreb unde ma duci, inchid ochii si ma odihnesc in dreapta ta, intinzandu-mi mainile, picioarele si gandurile.

Cabana e oblonita. Curtea e plina de cerculete concentrice care se reconfigureaza rapid in balti. Intram. Lemnul geme batraneste, prelung. Trebuie aprins focul - te-apuci de treaba singur, cladind lemnele in gura neagra a sobei, fara graba, cu mintea numai tu stii unde. Flacarile incep sa se inalte, teracota se anima; acum, ca adaposteste focul, se incalzeste si capata luciu de perla purtata, cu credinta, pe piele. Caldura se aduna incet, in valuri line, invaluie camera simpla si asternuturile fosnitor de curate. E seara, intunericul a tesut un cocon susurator in jurul nostru, doar ploaia de-afara si flacarile din soba fac conversatie.

Somn. Ma iei in brate si nici pana acum nu mi-e clar daca o faci ca sa ma simt eu protejata sau pentru ca simti nevoia sa te agati de cineva viu, ca de o geamandura, ca sa nu te ineci in tacere. Iti simt respiratia cuminte in ceafa, intr-un ritm calm, cald, intors inspre sine. Intotdeauna dormi foarte cuminte, fara zgomot, doar micile miscari necontrolate ale mainilor sunt dovada ca esti, totusi, aici. Trimit gandul sa cerceteze toata lungimea barierei de piele dintre mine si tine, de la ceafa mangaiata de vantul mic al rasuflarii tale, la spatele in care simt ca mi s-a insurubat o a doua inima, ticaind masurat, cumpatat, pana la coapsele de care s-au lipit ale mele. Noaptea ne imbratiseaza strans si linistitor pe amandoi. Ne visam fiecare visele.

Te simt prin somn, cum te intorci pastrand tot timpul un punct de contact cu mine. Sarutarile adormite imi aterizeaza lin pe marul umarului, in bezna totala a camerei, in mijlocul viselor tale, care nu stiu cat de mult sunt despre mine. Dormi fara sonor si ador asta la tine. Dormi adunat - in jurul meu sau al tau - si asta ma face sa ma indragostesc la nivel celular. Dormi indelung, dimineata ma trezesc si-ti conturez cu privirea curbura arcadei, pe care s-a strans oboseala nestearsa de somnul noptii - ochii tai inchisi, intr-o linie usor amara, usor dureroasa. Ma indragostesc dinspre inauntru inspre inafara, iar ce se intampla e o tradare, o lovitura de stat in fata careia nu pot sa ma impotrivesc.

Dimineata isi urca lumina gri pe cer, o lumina difuza, care vine de pretutindeni si de nicaieri. Ploaia cade necontenit de aseara, stresinile picura antediluvian, calm, ca si cum ar avea la dispozitie tot timpul din lume. Ma strecor incet de langa tine, straduindu-ma sa-ti protejez somnul cald, si ma infasor intr-o patura groasa de lana. Afara, pe balconul de lemn ud si usor alunecos, cafeaua proaspata imi sufla in fata respiratia ei aburind aromat. Tin cana fierbinte in ambele maini si sorb incet dimineata. Scot o tigara, o asez intre buze si stau multa vreme cu ea asa, neaprinsa, cu mintea golita intr-un binecuvantat mod, dusa la vale de apa care se cerne din cer. Pe urma apari tu, complet adormit, infasurat in caldura somnului, ca sa ma iei de mana fara vreo vorba si sa ma tragi dupa tine inapoi in pat.

Te iubesc foarte tare cand dormi. Pentru ca taci.

vreau (3)

"Gandesti prea mult." Daca tot gandesc mult si prost pentru mine, cred ca cel mai bine ar fi sa-mi pun creierul in slujba cuiva care sa stie sa-l exploateze la maxim.

Asadar, caut de lucru. Ca sa ma scap de mine si sa imi tin mintea focalizata pe problemele altora. Nu doar un simplu angajat. Oh, nu. Mercenar - fara program de la 9 la 5, fara weekenduri, fara strambat din nas la deplasari, la condus noaptea, la dormit in hoteluri lipsite de pretentii.

Vreau sa mi se spuna ce am de facut si sa nu ma intreb de ce. Vreau sa mi se traseze sarcina si sa nu-mi mai aud telefonul sunand pentru verificare. Sun eu sa raportez cum s-a rezolvat. Vreau sa urc in masina si sa plec pentru cateva zile la rand. Sa cunosc tara ca pe propriul buzunar atunci cand e mai gol. Sa adun kilometri peste kilometri, pana cand ajung sa nu-mi amintesc franturi din drumul facut, semn ca oboseala se aduna, dar inca nu pune in pericol pilotul automat. Sa vad, noaptea, cum becurile de iluminat stradal devin, din puncte, niste linii tremurate care se preling pe parbriz. Sa ajung unde am de ajuns si sa-mi trebuiasca minute bune ca sa constientizez ca am oprit si sa fac exercitii de vointa din a ma ridica de pe scaun si a-mi pune picioarele in miscare. Sa ies din masina ca dintr-o ascunzatoare secreta, sa ma arunc in lume si sa-mi joc rolul pentru care iau bani.

Vreau sa castig decent si sa nu am timp sa-mi cheltui banii. Sa-mi fac cumparaturi din benzinarie, unde opresc pentru a face plinul si pentru a lua muzica. Sa fac conversatie cu omul de la pompa, cu care ma vad cam o data la doua-trei saptamani si schimbam cele cateva vorbe necesare si suficiente. Sa socializez superficial cu frumusestea care-mi serveste cafeaua - deja se stie, cafea lunga cu mult lapte. Sa zambesc si sa risipesc cateva replici comode si usor flatante chelnerului care imi expune meniul zilei in vreun local pitoresc prin prostul gust cu patina personala. Ce incantare, toate relatiile astea pe care le dezvolti cu unii oameni pentru care ajungi sa fii un fel de marinar de uscat, un nomad modern, care apare la intervale aproximativ regulate, emite zambete si vocalizeaza chestiuni care nu pun pe nimeni in dificultate. Totul e clar, simplu, aseptic, oprit la un nivel bine definit pentru toata lumea. Vocabular minim, cuvinte usoare, scurte, cu inteles pentru oricine cu mai mult de patru clase. "Buna ziua, dati-mi si mie o cafea. Da, lunga. Da, cu muuuult lapte". Scoti cuvintele astea cum ai scoate tacamurile de plastic din tipla - ordonate, curate, fara parti taioase sau serios contondente, ambalate in scopul unei unice folosinte.

Vreau sa joc cartile celui pentru care muncesc cu o inteligenta si cu o agresivitate de care n-am fost in stare muncind pentru mine. Sa vand mai convingator, sa induplec cu mai mult talent, sa fortez mana cu mai multa fermitate decat o voi stii face vreodata pentru mine, chiar si atunci cand viata mea o sa depinda de asta. Sa ma dedublez eficient si sa rezolv problemele altora. In vreme ce eu fug de ale mele. Vreau sa-mi traiesc viata printre soferi de tir, agenti de vanzari zonali, studenti care lucreaza in schimbul de noapte in benzinarii si chelnerite oxigenate. Singurul semn de intelectualitate sa fie faptul ca salut, ca spun "va rog" si "multumesc". In rest, sa-mi ascult muzica si, poate, audiobook-urile pe care le iau cu mine, ca sa-mi tina companie la drum.

Iar cand am timp liber, sa ma deghizez intr-o tipa normala, comuna. Sa accept invitatia putinilor prieteni de a merge la film, la munte sau la un gratar sedentar, undeva. Sa rad, sa beau o bere neagra, sa fiu cuminte, inteligibila, lizibila, simpla, comoda ca un pantof purtat. Sa nu agresez pe nimeni cu fata mea trista, sa ma scuz plauzibil ca e doar oboseala. Sa fiu cea mai de gasca - cea care e atenta la toata lumea, aduce beri reci, pune in pahare, in farfurii, goleste scrumiere, strange masa, spala vasele, pleaca printre ultimii, pentru ca sta sa ajute gazda la inalturat dezastrul dupa orice intrunire de oameni care petrec.

Cand ajung acasa, sa fiu singura. Pana cand dau sau primesc un telefon. Si-mi gasesc companie de noapte. Nopti ciudate, in care sunt ca o broasca testoasa apucata subit de un acces de exhibitionism - dau jos carapacea cu toate artificiile unui spectacol de striptease absolut neasteptat, in scopul declarat si unic de a face amor in toate pozitiile si prin toate orificiile anatomic posibile, repede, furios si des, pana cand raman intinsa in pat, cu muschii fumegand si cu creierul sublimat.

Iar dimineata - sa-mi beau cafeaua singura si sa pornesc din nou la drum.

martisor

Am uitat sa-ti spun "multumesc" pentru buchetul de piese pe care mi le-ai cautat si mi le-ai trimis. Pentru ca esti un domn desavarsit, ti-am prins la butoniera "Alexandra leaving" a lui Cohen. Ca sa nu zici ca numai femeile primesc daruri in perioada asta...

Marisel by day

Stii ce-am facut? N-o sa-ti vina sa crezi: am dormit.

Am dat vina pe aerul de munte si pe mancare. Dar, de fapt, imi era ingrozitor de frig. Dorul taios m-a facut sa ma strang in mine cum iti strangi degetele inghetate in pantofi. Am urcat in camera, am pus doua paturi groase pe mine si m-am ghemuit, zgribulita. Am adormit - e prima data dupa cateva luni cand imi aduc aminte ce-am visat. Si-am visat... lipsa ta.

Toate lucrurile mici: felul in care iti aprinzi tigara, ochii la fel de vii in spatele lentilelor heliomate, mainile rosii de frig, grija ta cu "ti-e frig?", insistenta ta "sigur, sigur?" la vitejia mea, felul in care privirea iti aluneca si plecai de langa mine fara sa faci, de fapt, un pas... toate astea au fost alicele cu care am fost vanata de zapada, de pantalonii de ski Fila, cu care eram pe punctul de a ma aprinde langa soba de teracota, de manusile mele negre, care miroseau iar a fum de tigara, de muntele iernatic unde am fost, de data asta, singura.

Mi-e, in continuare, nepermis de dor.