joi, 15 ianuarie 2009

acasa

Vreau sa te sun de pe drum si sa-ti spun doar atat: vin. Tu sa stii ca sunt ultimele zeci de kilometri pe care ii fac inapoi spre tine. Sa-mi deschizi usa, sa-mi iei geanta si lucrurile si sa le dai drumul pe jos. Vreau sa ma tii in brate, cu obrazul si gatul lipite de ale mele, pana cand toata nebunia unei zile lungi se stinge incet sub pleoapele mele in sfarsit inchise, pana cand tot ce inseamna viteza, discutii, telefoane nesfarsite si trafic se estompeaza ca o fotografie care se releva in sens invers.

Apoi, vreau sa ma dezbraci acolo, in hol, sa lasi hainele sa cada incet si sa te simt direct pe piele. Intoarce-ma cu spatele la tine, sa-ti simt inima batand intre omoplati. Dupa ce ne sincronizam pulsul, o sa fiu atat de conectata incat, cu palmele tale calde si linistitoare puse pe ochi, n-am nevoie sa vad ca sa fac pasii care ma duc in marea noastra personala.

Nu vreau sa aud nimic. Doar apa care isi linge buzele cand intram. Doar mirosul de curat si de proaspat. Doar tu - in spatele meu, ca un scut. Tacerea asta impreuna sa ne spele de randurile de praf, de transpiratie, de nervi indesati inapoi in gat, de dorul retinut. Si prosopul urias, usor aspru de la atata spalat, neaparat alb, sa ma invaluie cand stam impreuna la cafeaua de seara.

Fa dragoste cu mine asa cum numai tu stii. Cu sarutari surprinzatoare si muscaturi electrizante. Cu mainile care ma cutreiera ca nasul atent al unui caine de vanatoare care tine o urma. Cu pielea ta, care nu se dezlipeste de mine nici o secunda. Si muzica aceea care mi-a intrat in sange si care ma parcurge in circuit inchis sa se auda in camera in care ne ascundem de lume ca sa ne bucuram unul de altul in legea noastra.

Mi-e tot timpul dor de diminetile impreuna. De clipirile telefonului care da alarma, de lumina care se furiseaza tacuta in casa. Vreau sa stii ca soarele nu rasare, de fapt, galben si rotund pe un cer senin. Pentru mine, soarele e albastru ca ochii tai si se inalta pe un cer auriu, intre gene aproape blonde. Se ridica de dupa curbura pernei si ma lumineaza toata atunci cand iti vad zambetul din privire si-ti gust primul sarut al zilei. Cel de 'buna dimineata'.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu