De ce "nu":
1. Vara, seara, terasa, prieteni, cupluri - apari singur si pribeag, ca un inger care a ramas fara aripi in plin zbor si, ajuns pieton, constata ca s-au dus naibii si bateriile de la aureola; tot ce-ti ramane e un zambet tamp, pentru ca te bucuri sa fii acolo, cu oamenii aia, dar e trist sa nu poti sa-ti imparti bucuria cu cine vrei tu.
2. Conflict, ridicat de voce, mii de tunete, cearta nasoala cu cineva din familie, cei pe care nu ti-i poti alege - e fix momentul in care ai vrea sa te infasori in celalalt, sa te ascunzi in el ca-ntr-o scorbura fermecata, in care nu ajunge balaurul cu sapte capete pline de pitici; in lipsa bratelor tamaduitoare, cauti in disperare o gaura de sarpe, fie ea si second-hand, usor purtata si intrata la apa, dar esti silit sa accepti ca au devenit si acestea foarte rare.
3. Dimineata, sangele fierbe pe dinauntru ca vinul cand lucreaza via, orice obiect - clanta, telefonul mobil, brelocul de la chei, tocul ochelarilor - este un simbol falic: in loc sa ti se dea salutul tau preferat, 'buna dimineata', intai cu impunsaturi boante prin toate locurile, apoi de-a binelea, pe unde trebuie, si-abia apoi cu o sarutare mirosind a pasta de dinti, ramai sa porti in tine dorinte pe care ti le-ai indeplini chiar si cu pestisorul de aur, intr-un de inteles acces zoofilic, doar ca nici el nu e de gasit.
De ce "da":
1. Pentru ca nu te saturi, nu te plictisesti si te bucuri de fiecare data.
2. Pentru ca se bucura de fiecare data.
Faceti voi socotelile.
joi, 8 aprilie 2010
duminică, 28 martie 2010
olynth
Iata un nou exemplu de gandire complicata: Braille e inventat pentru orbi. Dar eu sunt o muta care-ncearca sa-ti vorbeasca pe la spate. Literalmente. Asa ca n-ai avea cum sa ma vezi facand semnele in aer. Motiv pentru care iti scriu tot ceea ce-ar trebui sa-ti spun si te las pe tine sa citesti tactil.
Toate arabescurile line pe care ti le-am desenat pe spate, cu varfurile degetelor, in spirale serpuitoare, de la mic la mare si de la mare la mic, inseamna: cand sunt langa tine, caldura ta imi deschide toti porii inimii; cand, palavragind despre diverse, vii spre mine in exact clipa in care inghit ultima lingura de inghetata, si ma saruti ca-n fantezia mea cu inghetata de vara, imi demonstrezi surprinzator ca n-ai uitat si asta ma topeste instant; cand dormim impreuna si mainile tale-si gasesc locul pe mine, de parca n-ai vrea sa-ti dispara de sub palme punctele de priza vitale pentru catarare, ma copleseste increderea ta; iar cand mainile-ti patineaza pe luciul pielii mele, simt ca scrii aceleasi lucruri, cu litere mari de tipar.
Mi-e greu sa-ti spun totul, pentru ca vorbele rostite pun o distanta insuportabila intre noi. Asa incat, ca o confirmare la caligrafia ciudata cu care-ti alint pielea, vreau sa-mi auzi cuvintele in minte, citind.
Toate arabescurile line pe care ti le-am desenat pe spate, cu varfurile degetelor, in spirale serpuitoare, de la mic la mare si de la mare la mic, inseamna: cand sunt langa tine, caldura ta imi deschide toti porii inimii; cand, palavragind despre diverse, vii spre mine in exact clipa in care inghit ultima lingura de inghetata, si ma saruti ca-n fantezia mea cu inghetata de vara, imi demonstrezi surprinzator ca n-ai uitat si asta ma topeste instant; cand dormim impreuna si mainile tale-si gasesc locul pe mine, de parca n-ai vrea sa-ti dispara de sub palme punctele de priza vitale pentru catarare, ma copleseste increderea ta; iar cand mainile-ti patineaza pe luciul pielii mele, simt ca scrii aceleasi lucruri, cu litere mari de tipar.
Mi-e greu sa-ti spun totul, pentru ca vorbele rostite pun o distanta insuportabila intre noi. Asa incat, ca o confirmare la caligrafia ciudata cu care-ti alint pielea, vreau sa-mi auzi cuvintele in minte, citind.
joi, 25 martie 2010
un deget si 4 copci
Nu stiu din ce elan gospodaresc mi-am pus in cap sa recuperez capacele metalice de pe borcanele cu inutilitati din frigider. De parca eu as pune zacusti, dulceturi si peltele in fiecare toamna si stiu pe pielea mea ca valoreaza greutatea lor in aur. Capacele alea.
In schimb, am aflat altceva pe pielea mea: nu se da aer cu cutitul. Nu cu ala proaspat ascutit. De ce? Pentru ca: lama patrunde fara zgomot, o secunda infinita nu se aude si nu se intampla nimic, dupa care totul accelereaza, punctat cu pete de sange de la chiuveta din bucatarie la cea din baie, apoi petele stationeaza in dreptul wc-ului pe care m-am asezat ca Ganditorul de la Hamangia, contemplandu-mi rana si perspectiva de a-mi pierde simtul tactil in deget. Mi s-a facut atat de mila de mine, ca mi-a venit rau. Repede, repede, alte buline rosii se aduna in fata patului, unde lesin eroic, visand indelung si obositor, pana cand redevin barbata, pun mana pe telefon si ma plang, maraind, ca m-am taiat la degeeeeeeeet.
Mi-e frica. Pen'ca-s singura. Pen'ca nu ma pot urca in masina, sa conduc pana in oras, dupa ce tocmai am lesinat, ca poate repet figura in trafic. Caut. In minte. Sun. Te rog, scuze de deranj, dar te rog vino dupa mine.
Si vine. In timp record. Fara fasoane. Cu ajutor dat mie la imbracat. Cu asteptat la Urgente si expus la ironiile nelipsite ale zeilor-doctori. Cu incurajari si cu 'lasa, ca stiu ca-ti place nana, o sa te coasa si o sa te doara un pic, dar e nana, nu?"
Descopar ca:
1. e nasol sa nu-mi mai pot folosi degetul asa cum stiu eu mai bine
2. e excelent sa stiu ca mi se acorda suficient credit pentru ca cineva sa se ridice noaptea din pat si sa vina sa ma salveze de la moarte.
Sa-i spunem 'creditul un deget'. Prietenii stiu de ce.
In schimb, am aflat altceva pe pielea mea: nu se da aer cu cutitul. Nu cu ala proaspat ascutit. De ce? Pentru ca: lama patrunde fara zgomot, o secunda infinita nu se aude si nu se intampla nimic, dupa care totul accelereaza, punctat cu pete de sange de la chiuveta din bucatarie la cea din baie, apoi petele stationeaza in dreptul wc-ului pe care m-am asezat ca Ganditorul de la Hamangia, contemplandu-mi rana si perspectiva de a-mi pierde simtul tactil in deget. Mi s-a facut atat de mila de mine, ca mi-a venit rau. Repede, repede, alte buline rosii se aduna in fata patului, unde lesin eroic, visand indelung si obositor, pana cand redevin barbata, pun mana pe telefon si ma plang, maraind, ca m-am taiat la degeeeeeeeet.
Mi-e frica. Pen'ca-s singura. Pen'ca nu ma pot urca in masina, sa conduc pana in oras, dupa ce tocmai am lesinat, ca poate repet figura in trafic. Caut. In minte. Sun. Te rog, scuze de deranj, dar te rog vino dupa mine.
Si vine. In timp record. Fara fasoane. Cu ajutor dat mie la imbracat. Cu asteptat la Urgente si expus la ironiile nelipsite ale zeilor-doctori. Cu incurajari si cu 'lasa, ca stiu ca-ti place nana, o sa te coasa si o sa te doara un pic, dar e nana, nu?"
Descopar ca:
1. e nasol sa nu-mi mai pot folosi degetul asa cum stiu eu mai bine
2. e excelent sa stiu ca mi se acorda suficient credit pentru ca cineva sa se ridice noaptea din pat si sa vina sa ma salveze de la moarte.
Sa-i spunem 'creditul un deget'. Prietenii stiu de ce.
joi, 18 februarie 2010
()
Nu stiu daca tatal tau te-a dus, dar al meu ma ducea la cursele de ogari care se tineau in parcul sportiv.
O pista ovala, cu zgura rosie, liniata cu alb. Cainii aia slabi, cu bot ascutit si vesnic tremurand pe picioare stateau nervosi in spatele liniilor albe. Se auzea foc de pistol pentru start, cainii nici nu tresareau. Atunci incepeau sa fie ei insisi, cand zvacneau in salturi lungi si rapide, cu picioarele lor subtiri si nervoase, urmarind cu trup si suflet o bucatica de blanita de iepure, trasa cu sarma pe traseu.
Mintea mea e un asemenea ogar. Reactioneaza prompt la orice provocare. Merge pana in panzele albe, uitand de orice altceva, ignorand conventii si semnalele de avertizare. Daca e undeva o situatie interpretabila, stramta si potential periculoasa... ai sa ma gasesti galopand constiincios in prima linie.
Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii in cursa.
O pista ovala, cu zgura rosie, liniata cu alb. Cainii aia slabi, cu bot ascutit si vesnic tremurand pe picioare stateau nervosi in spatele liniilor albe. Se auzea foc de pistol pentru start, cainii nici nu tresareau. Atunci incepeau sa fie ei insisi, cand zvacneau in salturi lungi si rapide, cu picioarele lor subtiri si nervoase, urmarind cu trup si suflet o bucatica de blanita de iepure, trasa cu sarma pe traseu.
Mintea mea e un asemenea ogar. Reactioneaza prompt la orice provocare. Merge pana in panzele albe, uitand de orice altceva, ignorand conventii si semnalele de avertizare. Daca e undeva o situatie interpretabila, stramta si potential periculoasa... ai sa ma gasesti galopand constiincios in prima linie.
Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii in cursa.
miercuri, 17 februarie 2010
save me
deci. am probleme. serioase. de relationare. inclusiv cu mine.
ma tot astept. sa izbucnesc. ca momentan sunt ca anesteziata. intr-un fel ciudat. vad totul, aud totul. doar ca nu am reactie. mi se intampla lucruri. reactionez rar. la cele rele. pentru mine. si mai rar, la cele bune pentru mine.
e ca si cum as fi in stop-cadru. nu ma recunosc. nu se poate sa ma schimb. chiar asa dramatic. cu 180 de grade. de unde eram biciul-fermecat combinat cu sabia-xenei-printesa-razboinica, acum sunt doar copia in ceara a unui exemplar uman nereusit. nu ma implic. sau e un nou soi de implicare, in care n-am incredere, pentru ca mi-e total necunoscut. calm. liniar. not me at all.
inainte, credeam. eram a true believer. acum, cica, mi se intampla. dar nu am incredere. in mine. ca o sa ma tina. ca o traiesc. ca sunt vie. si proprietara de vointa personala. cred ca e in vacanta, fugita cu circul, evadata intr-o alta dimensiune, vointa asta a mea. e absolut tacuta si imi tiuie urechile. astept urletul. astept pumnul in masa. si nu vine. stau cu sufletul la gura. de ceva vreme. n-o apuc in nici o directie, cu toate ca timpul ticaie la fel de sonor. poate chiar mai sonor decat pana acum. dar nu ma misc. deloc. decat atunci cand esti aici. cu caldura corpului tau. cu imbratisarile nocturne, care imi aduc dimineti calde, de filme romantice frantuzesti. supapele de absorbtie mi se inchid imediat ce nu mai esti in preajma. poate o fi un sistem de protectie. mai eficient decat mi l-as fi dorit. pentru ca ma tine departe de framantari. traiesc intens cand esti. sunt total scoasa din priza cand nu.
mi-am pierdut antenele? tentaculele? organele invibile cu care un om normal se ataseaza de un alt om? s-au ars? s-au uscat si-au cazut? nu prea cred. simt monstruos cand esti in raza mea de detectie vizuala. dar nu numai. te percep clar, fara paraziti si bruiaje, indiferent pe ce cale senzoriala ajungi la mine. in rest... liniste de inceput de lume. sau sfarsit.
de unde deduc ca am probleme de relationare. cu toata lumea. cu mine in frunte. eu... nu ma pot hotari la un sentiment unitar. ma iubesc pe mine. cea de dinauntru. iubire din aia de cativa-ani-dupa. fara pasiuni fierbinti. doar cu o oarecare intelegere, venita din atatia ani de frecare inevitabila de mine. ma dispretuiesc pe mine. cea de dinafara. dupa cum ziceam. un exemplar uman nereusit. de aceea zic. prietenii mei sunt dusmanii mei numarul unu. ciudat. stiu.
sicativare. un termen care ma bantuie de prin liceul meu la sectia chimie-biologie. e proprietatea uleiurilor de a forma o pelicula dura la suprafata. am sicativat. sunt propria mea bijuterie de chihlimbar, prinsa in rasina imobila a inertiei mele incredibile si imprevizibile. chiar si pentru mine, imprevizibila.
vreau afara. vreau sa doara iar. sa simt ca traiesc
ma tot astept. sa izbucnesc. ca momentan sunt ca anesteziata. intr-un fel ciudat. vad totul, aud totul. doar ca nu am reactie. mi se intampla lucruri. reactionez rar. la cele rele. pentru mine. si mai rar, la cele bune pentru mine.
e ca si cum as fi in stop-cadru. nu ma recunosc. nu se poate sa ma schimb. chiar asa dramatic. cu 180 de grade. de unde eram biciul-fermecat combinat cu sabia-xenei-printesa-razboinica, acum sunt doar copia in ceara a unui exemplar uman nereusit. nu ma implic. sau e un nou soi de implicare, in care n-am incredere, pentru ca mi-e total necunoscut. calm. liniar. not me at all.
inainte, credeam. eram a true believer. acum, cica, mi se intampla. dar nu am incredere. in mine. ca o sa ma tina. ca o traiesc. ca sunt vie. si proprietara de vointa personala. cred ca e in vacanta, fugita cu circul, evadata intr-o alta dimensiune, vointa asta a mea. e absolut tacuta si imi tiuie urechile. astept urletul. astept pumnul in masa. si nu vine. stau cu sufletul la gura. de ceva vreme. n-o apuc in nici o directie, cu toate ca timpul ticaie la fel de sonor. poate chiar mai sonor decat pana acum. dar nu ma misc. deloc. decat atunci cand esti aici. cu caldura corpului tau. cu imbratisarile nocturne, care imi aduc dimineti calde, de filme romantice frantuzesti. supapele de absorbtie mi se inchid imediat ce nu mai esti in preajma. poate o fi un sistem de protectie. mai eficient decat mi l-as fi dorit. pentru ca ma tine departe de framantari. traiesc intens cand esti. sunt total scoasa din priza cand nu.
mi-am pierdut antenele? tentaculele? organele invibile cu care un om normal se ataseaza de un alt om? s-au ars? s-au uscat si-au cazut? nu prea cred. simt monstruos cand esti in raza mea de detectie vizuala. dar nu numai. te percep clar, fara paraziti si bruiaje, indiferent pe ce cale senzoriala ajungi la mine. in rest... liniste de inceput de lume. sau sfarsit.
de unde deduc ca am probleme de relationare. cu toata lumea. cu mine in frunte. eu... nu ma pot hotari la un sentiment unitar. ma iubesc pe mine. cea de dinauntru. iubire din aia de cativa-ani-dupa. fara pasiuni fierbinti. doar cu o oarecare intelegere, venita din atatia ani de frecare inevitabila de mine. ma dispretuiesc pe mine. cea de dinafara. dupa cum ziceam. un exemplar uman nereusit. de aceea zic. prietenii mei sunt dusmanii mei numarul unu. ciudat. stiu.
sicativare. un termen care ma bantuie de prin liceul meu la sectia chimie-biologie. e proprietatea uleiurilor de a forma o pelicula dura la suprafata. am sicativat. sunt propria mea bijuterie de chihlimbar, prinsa in rasina imobila a inertiei mele incredibile si imprevizibile. chiar si pentru mine, imprevizibila.
vreau afara. vreau sa doara iar. sa simt ca traiesc
joi, 11 februarie 2010
mind games
ador sa fac desant aerian in mintea ta
e ca si cum as alerga printr-un labirint, doar ca nu e unul intunecos si stramt; e ca si cum as fi aruncata intr-un punct oarecare pe o harta supradimensionata, intinsa ca o panza intre marginile orizontului si ca si cum as cauta drumul spre tine bazandu-ma pe indicii pe care nici tu nu stii ca mi le dai; partea cea mai frumoasa e ca dau propria interpretare acestor indicii involuntare, asa ca imi aleg drumul dupa criterii imprevizibile
si, da: ador intersectiile
e ca si cum as alerga printr-un labirint, doar ca nu e unul intunecos si stramt; e ca si cum as fi aruncata intr-un punct oarecare pe o harta supradimensionata, intinsa ca o panza intre marginile orizontului si ca si cum as cauta drumul spre tine bazandu-ma pe indicii pe care nici tu nu stii ca mi le dai; partea cea mai frumoasa e ca dau propria interpretare acestor indicii involuntare, asa ca imi aleg drumul dupa criterii imprevizibile
si, da: ador intersectiile
prezent
Nu e deloc o absenta. Sunt si eu acolo, doar ca m-am ridicat ca sa ma pot lipi de tine de sus pana jos, obraz pe obraz, carotida pe carotida. E primul gest care imi vine in minte cand te vad - pentru ca suprafata buzelor e prea mica pentru salutul de 'bun venit'.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)