Stimati producatori de articole pentru copii

Alo, sunteți Fabrica de Hăinuțe pentru Bebeluși? Buna ziua, vreau si eu sa stiu daca aveți in colecția de anul asta salopete cu telecomanda si body-uri cu comanda vocala. Cum adică îmi arde de glume? Mie? Dar pantalonasii aia cu elastic îngust si strâmt in dușmănie pe care ii vindeți ce-s? Va zic eu: o gluma sinistra! Posibil sa nu fi aflat inca, dar bebelușii sunt așa, ca niste sarmale rasucite, dar neimpachetate la capete. Nu le trebuie decat o mica apasare pe burtica si-si revărsa conținutul pe ambele parti. Si voi visați elastice pentru talie?! Si gulerasele… Of, Dumnezeule, prichindeii ăștia au gatul la fel de lung ca un om de zapada, ce le trebuie lor gulerașe? Bagati-va, dom’le, mintile-n cap si dati-mi hăinuțe comode si practice, cu capse pe unde trebuie si fara etichete, ca oricum le tai cum ajung acasă.

Alo? Va rog să-mi faceți legătura la Departamentul de Design pentru Scaunele de Masa pentru Copii! Ah, sunt in pauza de masa… Nu-i nimic, aștept, sigur nu durează mult. Ce mare lucru, mănâncă si gata. Probabil așa se gândesc ca se întâmpla si cu omuleții care cred ca mâncarea e material didactic pentru orele de lucru manual. Pentru ca asta fac piticotii – framanta si îndeasă pireuri si fructe storcite prin toate cutele si crăpăturile posibile. Va spun drept, de când am scaunul asta de masa mi-am perfectionat abilitățile de prestidigitator. Ei na, ce cuvant! Sunt mama, nu retardata! Adevărul e ca, după ce am desfăcut atâtea curelușe, catarame, huse si tăvițe, pot evada cu ochii închiși din orice prinsoare. Dar cred ca va trebui sa scap din cămașă de forță, ca m-ați innebunit cu tot harnașamentul scaunului de la voi. Aflati de la mine: vrem suprafețe plane, unghiuri drepte, materiale lavabile sub jet de apa si cat mai puține complicații, ca faceți scaune de masa, nu șantiere arheologice!.. Poftim? Ce-i ala harnașament? 

Buna, as vrea sa comand un pătuț la dumneavoastră si va rog să-mi spuneți la ce greutate rezista salteaua pătuțului. Da, ma rog, salteaua si suportul ei. Cum adică la ce avem de gând să-l folosim? Pai acuma, sincer, daca tot sunteți deschis la interpretări… Eu si soțul meu suntem contorsionisti, adoram sa ne iubim in locuri strâmte si incomode si n-am vrea sa ne accidentam, ca nu ne mai primesc ăștia la circ. Alo? Aloooo!… Na, c-a-nchis. Lăsa, o sa alăptez in patul matrimonial, n-am nevoie de pat pentru bebe.Desi ce fain ne-am fi jucat dimineata, eu si mogâldeața, de-a “cine a dormit in pătuțul meu?’

Jucării inghitibile si contondente, cărucioare cu centuri prea scurte, hăinuțe mulate, cărți cu povesti ingrozitoare – toate par proiectate de o gasca exclusiv masculina de celibatari convinși, care n-au avut nici frați mai mici si, probabil, nici o copilărie prea senina. Daca ar fi sa va rupeți din timpul vostru prețios de mame, ce le-ați recomanda producătorilor de articole pentru copii?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/09/stimati-producatori-de-articole-pentru-copii/

Minte de femeie, trup de mama

Care a fost primul lucru pe care am vrut sa-l vad imediat dupa cele doua liniute roz de pe testul de sarcina? O nastere. Hai, doua-trei… Vaginale, evident. Pentru ca, desi stiam de multa vreme ca bebelusii nu vin cu barza, tot nu ma puteam convinge ca pot iesi, rumeni si frumos copti, tot pe-acolo pe unde au intrat, in urma cu noua luni. In prima faza a documentarii mele voyeuristice, am cascat ochii maaaari, aproximativ la fel de mari ca gaurile pe unde apareau niste capete mici de omuleti. Apoi am strans tare-tare din genunchi, atat de tare ca, in acele momente, nu mi s-ar mai fi putut strecura printre ei nici macar o singura celula cu codita. Dar era prea tarziu pentru asemenea precautii.

Care au fost urmatoarele chestii pe care le-am vazut? Pai, un sezon lung de noua luni din ‘Transformers’ proiectat zilnic in oglinda. Pe langa burta tot mai evidenta, au fost o multime de mici transformari mai mult sau mai putin anticipate: preferinta subita pentru mese sanatoase atat ca si alegere a alimentelor, cat si din punct de vedere cantitativ; ten curat, fara urma de cosuri; podoaba capilara ce s-a hotarat brusc sa nu ma mai paraseasca, probabil de curioasa sa afle ce se intampla in ultimul episod; o gramada de apa cuprinsa de aceeasi curiozitate. 

Dincolo de modificarile previzibile aduse de sarcina si nastere, e un intreg univers de schimbari despre care credeam ca sunt doar folclor. Asta pana cand mi s-au intamplat cateva si mie. Nu pricepeam ce legatura are burta cu talpa piciorului si de ce atatea femei sustineau cu convingere ca nu le mai incap vechii pantofi nici la doi ani de la nastere. Nu pricep nici acum legatura, cert e ca nici eu nu-mi mai pot purta vechile incaltari. 

Maternitatea mi-a lasat creierul gol si sufletul plin, un trup pe alocuri de eterna virgina si o circulatie periferica atat de eficienta, de nu mi-am mai simtit picioarele reci de vreun an jumatate.

Pe langa faptul ca v-a marit inimile, pe voi cum v-a modelat maternitatea? Care sunt modificarile pe care le purtati ca pe niste decoratii si spre ce ati indrepta bagheta magica a schimbarii?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/09/minte-de-femeie-trup-de-mama/

Ca de la mama la femeie

Draga mea prietena zeropara, din clipa in care te hotarasti c-ai vrea sa faci si tu un copil ar fi cazul sa incepi sa faci planuri. Lasa gandurile legate de patut, perdele cu ursuleti si carucioare 3 in 1, ca oricum s-ar putea ca puiul tau sa aiba cu totul alte pareri despre ele. Si sa-ti bage mintile-n cap. Prioritatea ta numarul unu este planul despre cum sa-ti petreci sfarsitul vietii, asa cum este ea pana in clipa in care auzi primul scancet al odraslei tale.

Presupunand ca o sa faci copilul cu barbatul pe care il iubesti, ar fi bine sa incepeti sa puneti pe voi straturi-straturi de amintiri frumoase, cam cum se pregatesc ursii pentru iarna. Pentru ca vine bebe si nu mai e chip de trait decat din rezerve. Nu mult, cateva luni. Cam vreo duzina peste 24.

Faceti dragoste! Des, cu patima, cu nerv, cu recuzita si cu coloana sonora. Pana va ia febra musculara si carceii de la contorsionisme si rupt lenjerie intima de dantela. Pana strabateti dus-intors Kama Sutra si veniti cu cateva idei noi, de publicat in editia ei urmatoare. Si, mai ales, pe indelete. Cu preludiu adevarat, in care sa cascati amandoi ochii tuturor simturilor si sa va intipariti in memorie toate senzatiile. Nu de alta, dar o sa va prinda bine sa aveti ce derula mental in vremurile in care tu o sa crezi ca pozitia misionarului e perversiunea suprema pentru ca, ia te uita, dupa atatea luni de sarcina si alaptat, poti sa stai pe spate fara sa mai fie vreun pericol pentru burta sau sani, dupa un preludiu verbal de genul “a adormit, fug la dus”.

Petreceti timp impreuna! Realmente impreuna – activi si atenti unul la celalalt. Discutii inteligente la un pahar de vin, cine romantice cu lumanari si senzualitate calda, plimbari mana in mana prin capitale europene – bifati cel putin o data toate cliseele posibile. O sa le rasfoiti ca pe o colectie pretioasa de vederi dintr-o alta lume, intr-o discutie condensata, cand intri peste el in baie pentru ca numai atunci apuci si tu sa te piepteni pentru prima data in saptamana in curs si ideea de-a pastra misterul celuilalt in timp ce raspunde chemarii naturii ti se pare o pretiozitate absurda, de oameni cu timp liber in exces.

Au sa-ti mai lipseasca si ale tale – cititul pana dimineata, iesitul doar cu fetele, mersul la sala, coaforul. Dar asta o sa-ti lipseasca cel mai mult: sa fiti voi. Voi doi.

Oricat de blanda ar fi nasterea de care o sa ai parte, crede-ma pe cuvant ca e o explozie care face tandari viata pe care ati stiut-o. Vine pe lume o farama de om care va-ntoarce pe dos ca pe o manusa, va scutura de tot ce stiati si coboara peste voi din pod o armata de nu va mai vedeti din atatea plansete ascutite, colici, scutece curate si murdare peste tot, foame, sete si privare severa de somn. Si-o sa va duceti dorul unul altuia din camere perete in perete, si-o sa va pupati fugitiv peste cap de copil atasat la san, si-o sa comunicati majoritar prin sms-uri si mesaje pe facebook – fa-mi un ceai de lactatie, adu-mi un sandvis, cand vii acasa sa scoti copilul la aer ca ma urc pe pereti!!!

O sa-ti fie dor de viata ta o vreme, si de aceea e bine sa ai din ce trai pana inveti sa te hranesti cu o alta sursa de energie. Pentru ca, incet-incet, o sa te cucereasca un pui de om care se agata de tine cu toata puterea vocii si a manutelor sale; care iti adoarme la san, cu un oftat prin care declara ca ti se incredinteaza pana in panzele albe; care rade cu pofta cand sughiti si faci mutre, care mai ca-ti sparge nasul cand se repede sa-ti dea primul pupic inapoi.

Vei avea nevoie de grasimea amintirilor acumulate in viata de ‘doar femeie’ pana cand trece iarna adaptarii. Cand accepti ca esti mama, cu tot ce presupune asta, incepe cea mai frumoasa si lunga primavara din viata voastra. Traiti-o din plin, e cel mai bun plan!

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/08/ca-de-la-mama-la-femeie/

Ce vrei sa te faci cand creste mare?

Asadar, ai facut si tu un copil. Sau – inca unul, dupa caz. Mare branza ! Cam cum iti inchipui c-am ajuns sa fim vreo 6 miliarde de tinatori de umbra pamantului?

N-are-a face cat de deasa e umbra omenirii, in universul tau personal conteaza doar inima ta din afara coastelor. Cea care-ti face nervii prastie de miliarde de ori pe zi si care te vrajeste cum doarme ca inocenta condensata intr-un trup de bebelus, cu nasul afundat in sanul tau si cu parul ud de transpiratie de la atata pasiune pentru lapte. Conteaza doar micul omulet care-ti demonstreaza intr-o maniera aparte teoria relativitatii, conform careia zilele trec greu, dar timpul zboara, te pomenesti dintr-o data ca e mare, iti intoarce spatele ca sa-si priveasca in fata propria viata si tu ramai in urma, singura si pustie, ca puiul de prepelita al lui Bratescu-Voinesti.

Ce-i de facut? Pentru ca, daca gandul de-a te intoarce la munca iti zbarleste parul pe spate si-ti rascoala toata impotrivirea de care esti in stare inca de pe acum, cand e inca la scutec numarul doi, e orbitor ca lumina zilei ca trebuie sa faci ceva. Dar ce? Ce poti sa faci ca sa nu fii obligata sa revii in campul muncii ca intorcator de brazda, minim 8 ore pe zi, neabatut, 5 zile pe saptamana? Ce poti sa faci ca sa castigi si bani, si timp pentru tine si puiul tau?

Orice! Te apuci de crosetat botosei, de facut paine cu maia, de impletit coliere din bile de lemn si pene, de copt deserturi fara gluten si fara zahar, de rasadit rosii si dovlecei ca-n mosi stramosi. Iti descoperi aptitudini si aplecari spre niste chestii pe care nu le-ai vazut ani de zile din cauza tabliei lucioase a biroului si-a monitorului la fel de plat ca abdomenul tau “de dinainte”. Iti sufleci manecile si-ti iei viata in maini la propriu, pentru ca traiesti din ceea ce manufacturezi noaptea si vinzi pe internet sau prin reteaua ‘Radio Shantz’ in timpul somnurilor de zi ale odraslei.

Sau incerci altceva. O mica afacere. Visul umed al vesnicului aspirant la adevarata clasa de mijloc. Un business mic, de familie, care produce suficient ca sa intretina decent doi adulti, unul sau mai multi copii, minim un concediu pe an si nenumaratele hobbyuri ale celor mici. Deschizi un magazin de dulciuri fistichii, ori un atelier de croit sisteme de purtare, ori un shop online cu bijuterii, ori… Frumusetea antreprenoriatului matern consta in faptul ca poti vinde online si imbracata in pijamaua de alaptare, poti zambi la telefon fara grija ca n-ai o respiratie periata mentolat si poti vinde la tejghea si-n timp ce piciul sta pe olita in incaperea alaturata.

In fine, gasesti tu ceva care sa puna pe masa o felie de paine de secara unsa cu pateu de linte bio ori cu crema de caju. Pentru ca tocmai pentru asta alegi sa faci ceva pe cont propriu: ca sa fii mai prezenta, mai aproape de copilul tau cand creste. Pentru ca sa fii tu cea care-i pune in farfurie, care il adoarme la amiaza, care ii pregateste masa de modelaj in plastelina, care il duce la antrenamentul de dans sportiv.

Alegerea de-a munci altfel pentru copilul tau te poate costa intr-un fel neinchipuit. Poate ca, lucrand de acasa, o sa alegi mereu coada de cal si-o pereche de blugi uzati. Poate ca, vanzand online, o sa uiti la ce foloseste un fier de calcat. Si poate te trezesti intr-o zi teribila ca deja preadolescentul tau copil, caruia i-ai dedicat atat de mult din timpul tau incat i se pare perfect firesc s-o fi facut, e putin rusinat de o mama ca tine, vazand-o pe mama din vecini cum coboara, misterioasa si cu o oboseala princiara pe chip, dintr-o masina lucioasa, cu pantofi cu toc cui si dresuri impecabil intinse pe gambe dupa o zi de alergat prin toate salile de sedinte.

Ce alegi? Te-ntorci la birou si astepti pensia ca sa poti savura alaturi de nepoti toate momentele pe care le-ai ratat in viata copiilor tai? Ramai sa lucrezi de acasa si iti asumi faptul ca tinerii crescuti in casa ta te vor privi ca pe o domestica ratacita intr-o copilarie prost inteleasa? Pentru ca trebuie sa alegi acum, cand copilul tau e inca mic. Ce vrei sa te faci cand creste mare?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/07/ce-vrei-sa-te-faci-cand-creste-mare/

Diversificarea la adulti

Mancarea e o placere de om sarac. Daca nu-ti permiti sa-ti umpli timpul calatorind in lumea mare, faci frumos o plimbare pana la magazinul din colt si te intorci cu diverse chestii cu care sa-ti umpli gura. Si uite-asa iti inghiti singur caciula pacalindu-te c-ai facut o calatorie culinara. Sau cel putin asa cred eu despre mine in momentele – prea multe – in care imi cumpar evadari in ambalaj.

Dar lucrurile trebuie sa se schimbe. Si daca oglinda n-a reusit sa ma convinga la o consecventa mai sanatoasa pana acum, sper din tot sufletul ca o va face mititica mea de doar 6 luni, care ia primul contact cu mancarea solida. Pentru ca vreau sa-i creez o relatie constructiva cu hrana si asta se poate – cu sinceritate si pentru totdeauna – doar prin puterea exemplului.

Cu sau fara problemele de respect de sine cauzate de legaturile primejdioase cu mancarea, acelasi lucru si-l doresc mai toate mamele pentru copiii lor. Si-asa incepe batalia.

Incep intrebarile – cu ce, cand, cat si din ce sursa iti hranesti copilul. Incepe vanatoarea de alimente bio, eco, naturale, nemodificate genetic, netratate chimic si din soiuri traditionale, alimente care se gasesc la fel usor ca salata din Gradina Ursului si apa vie din basme. Incepe matematica nutritiei, cu combinatii si permutari de alimente care se asorteaza si care nu, un fel de telenovela incurcata in care carbohidratii complecsi se aliaza cu zaharurile intr-o mafie mortala, vitaminele sunt inrudite cu mineralele, lipidele curteaza sistemul nervos in plina formare si inca o serie intreaga de rasturnari de situatii, bine ca suntem femei si-avem creierul configurat din fabricatie pentru a retine sumedenia de detalii.

Din grija de-a face totul cat mai bine, ne trezim dezvoltand retele neoficiale de distributie de oua de prepelita, carne de iepure crescut cu iarba si peste pescuit de pensionari cu timp liber in surplus. Adunam in casa un intreg ierbar de pseudocereale cu nume greu de pronuntat, din care n-a gustat neam de neamul nostru de mancatori de mamaliga stramoseasca si de paine cinstita de grau. Cutreieram pietele in cautare de mere cu viermi si recoltam din supermarketuri fructe exotice despre care nu stim clar cum se consuma, noroc ca internetul e mare si stufos, sigur gasim undeva o discutie in contradictoriu despre achizitia noastra, semn ca suntem pe cale sa facem o descoperire mareata, ce pune in umbra caisele si perele umile ale copilariei noastre.

Da, e clar, suntem responsabile de formarea si educarea gusturilor copiilor nostri. Dar daca ne dorim sa continue sa se hraneasca asa cum ii invatam in primii ani si dupa ce incep sa aiba acces la alternative, e cazul sa invatam si noi aceleasi lectii. Si desigur ca si noua, ca adulti, ne prinde grozav de bine o alimentatie curata si sanatoasa, dar o putem adopta si intretine la modul sustenabil pe termen nelimitat? Da, un an-doi dictam in exclusivitate ce mananca odrasla, dar vom putea face din mancarea de hrisca si din ciorba de leurda un obicei de familie, in conditiile in care sotul nu acorda nici o sansa ciorbei de salata? Vom putea accepta aspectul neimpresionant al tartei cu fructe uscate si fulgi de ovaz dupa ce, ani in sir, noi insene am mangaiat cu sutele de degete ale papilelor gustative penajul de fazan al pandispanurilor aurii troienite cu frisca?

Am face bine sa ne conformam. Din grija pentru arterele noastre usor colmatate si din dorinta de a apuca sa ne vedem copiii crescand si facandu-ne nepoti. Am face bine sa incepem de azi sa ne umplem farfuriile cu ceea ce vrem sa manance copiii nostri si peste ani de zile, cand vor putea decide singuri ce aleg. Am face bine sa schimbam felul in care mancam, chiar daca asta inseamna sa ne dezicem de unele obiceiuri ale mamelor noastre si, implicit, inca un mod de a ne pune capat copilariei.

Broccoli la aburi nu ne pare acum la fel de gustos ca o tocana de ficat cu ceapa prajita. Un baton de cereale integrale si fructe uscate nu arata nici pe departe la fel de savuros ca o prajitura cu ciocolata. Dar pentru copiii nostri, care le vor manca ani la randul impreuna cu noi, la mesele in familie, tot ceea ce ne este noua atat de ciudat va fi gustul copilariei. Mai ramane doar sa asezonam fiecare intalnire in jurul mesei cu dragoste, pentru ca totul sa aiba cu adevarat si pentru totdeauna aroma inconfundabila a mancarii ca la mama acasa. Memoria gustului si relatia sanatoasa cu hrana ii vor face cu adevarat bogati.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/07/diversificarea-la-adulti/

Bratele inaripate

Daca ar fi sa stai de vorba cu o barza batrana, o veterana din aceea cu pliscul usor curbat de la greutatea atator suflete aduse pe lume, si ai intreba-o daca exista vreo diferenta intre puii de om si puii de ingeri, ceva ma face sa cred ca ar ridica scurt din umeri si ti-ar raspunde “niciuna”.

Probabil o prima dovada in acest sens este ca nici micutii nu fac vreo deosebire. La fel ca bobocii proaspat iesiti din ou, urmeaza fara urma de indoiala prima pereche de picioare care le iese in fata, divine sau nu. Nu stiu cum decurg pe mai departe lucrurile in lumea ingerilor, dar aici, printre muritorii de rand, increderea trebuie intretinuta cu dragoste.

Daca se simte iubit, un bebelus se uita tinta in ochii tai cu ceva mult mai mare decat increderea – cu credinta. Aduna in privire o nesfarsita pofta de viata, o netematoare dorinta de a invata, o imbatabila certitudine ca, atata vreme cat esti acolo cu si pentru el, totul va fi bine. Ochii lui impletesc entuziasmul, mirarea, bucuria, exuberanta si vitalitatea ca pe cele 7 culori ale curcubeului facut arc de lumina inspre ochii tai. Privirea unui pui de om care crede e ceva cu totul special. Nu mai faci cu nimeni un asemenea schimb de priviri, nici macar cu dragostea vietii tale. Adultii au un fel de a treia pleoapa, in spatele careia isi ascund gandurile. Pentru ca, desi puii vin din acelasi loc, cei care ne sunt repartizati cresc si devin oameni. Cu toate bunele si relele.

Pentru ca bebe sa se simta iubit nu e nevoie de pene. In afara c-ar face epilatul infinit mai dureros, nu ti-ar ajuta la nimic. Dar ai nevoie de rabdare – multa. De o minte flexibila, ca sa poti vedea lucrurile si din botosei si de o inima permeabila, gata sa invete sa se bucure mai mult prin empatie decat prin sine. Ai nevoie de respect pentru viata intreaga condensata in faptura minuscula din bratele tale. Si de brate trainice.

N-or fi ele aripi, dar puii de om stiu ca de-acolo izvoraste curajul de a descoperi lumea. In brate e somnul mai lin, laptele mai dulce, orizontul mai larg. Bratele alina, protejeaza, ghideaza, mangaie, sustin, se joaca, imbratiseaza. Ele sunt turn de observatie, rampa de lansare, confesional, arac, scut si leagan. In brate e acasa oriunde in lumea asta mare.

Asta e, suntem oameni si trebuie sa muncim pentru tot. Inclusiv pentru dragostea copiilor nostri. Dar daca avem credinta ca ne-au fost dati nu pentru ca sa avem pe cineva care sa ne iubeasca, ci pentru a putea sa iubim neconditionat, cu toate motoarele si pentru totdeauna, i-am putea spune batranei berze ca, uneori, nu sunt mari diferente intre oameni si ingeri nici dupa ce cresc.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/06/bratele-inaripate/

Mama digitala

Instinctul matern exista, dar nu-i deloc o aplicatie pe care sa o descarci de pe vreun store si s-o instalezi in propriul creier in timp ce esti pe masa de nasteri. Ar fi grozav ca doua-trei clickuri sa-ti aduca la pachet toate informatiile de care vei avea nevoie despre alaptat, schimbatul scutecelor, alinatul colicilor, adormitul copilului si – extrem de util – un dictionar explicativ al plansetelor de bebelus. Dar inca nu s-a inventat asa ceva.

Nu-ti face griji, il ai. E sapat adanc in fiinta ta. Doar sa nu te astepti ca el sa fie un bloc compact de certitudini. Ba dimpotriva, e un ghem de griji, spaime, permanente noduri in gat si nesfarsite intrebari.

Asa ca intrebi – pe mama ta, pe sora, cumnata, verisoara si toate ramurile feminine ale arborelui tau genealogic demne de luat in seama. Le-ntrebi si pe prietenele tale – cele care-ti mai raspund la telefon si care nu s-au plictisit deja de apocalipsele tale cu scutece prea pline sau cu prea multe sesiuni de scos aerul din bebe. Iti chestionezi si vecinele – iti descoperi afinitati nebanuite cu persoane cu care, in absenta copiilor de aceeasi varsta, n-ai fi trecut niciodata de ‘buna ziua’ dat la intalnirea intamplatoare pe casa scarii. Si pentru ca timpul dintre doua sesiuni de plansete sau de supt ale odorului este extrem de pretios, imediat dupa ce faci dovada minima necesara ca ai cel putin sase ani de-acasa, le intrebi pe nou descoperitele tale surori de suferinta despre cum isi simt sanii, cum le arata cicatricile de la cezariene sau daca le dor cusaturile epiziotomiilor la intalnirile amoroase cu partenerii lor.

Ei, dar cate mame pot fi in raza ta de actiune imediata? Intotdeauna prea putine pentru a constitui un esantion reprezentativ. Asa incat ce bine ca exista smartphone-urile si internetul cu toate forumurile, grupurile de pe Facebook, site-urile despre diversificare si parenting, blogurile despre alaptare si jocuri cu copii.

Semianonimatul interactiunii virtuale iti da curajul de a ridica subiecte pe care nu le-ai aborda cu apropiatii; depersonalizarea imaginii ‘pe sticla’ iti sterge orice urma de inhibitie si postezi primplanuri cu un mamelon muscat ori un scutec plin de ceva ce ti se pare suspect. Apartenenta la democratia relativa a grupurilor de discutii te-ajuta sa faci sondaje de opinii si sa compari experientele altora in toate problemele care nu te lasa sa dormi linistita nici cand bebe a adormit, in sfarsit.

Frumusetea virtualului e aceea ca are, totusi, un caracter profund uman si personal. Pentru ca primesti rapid informatii de la un numar impresionant de necunoscute care rezoneaza cu tine. Poti selecta dintr-o multitudine de sfaturi, poti compara experiente, poti sa-ti descarci sufletul si poti sarbatori bucuriile prea mari pentru a fi umbrite de provincialitatea limitarii la familia restransa.

Oboseala inceputului intr-ale maternitatii, coplesitorul salt in necunoscut la care te obliga primul copil si avalansa de informatii din on-line pot sa te deruteze maxim. Daca-ti faceai iluzia ca tot ce trebuie sa faci este sa intrebi, dupa ce primesti cateva zeci de raspunsuri contradictorii sau inaplicabile in echipa pe care o faci cu puiul tau, constati ca nu esti deloc mai sigura pe tine. Asa ca, dupa incursiunea in virtual, tot ceea ce-ti trebuie pentru a lua cele mai bune decizii este sa inchizi lumea si sa te uiti in ochii pruncului tau. Daca ai deschiderea de a accepta lectiile pe care ti le da micul muguras de viata, poti sa te increzi orbeste in instinctul tau de mama.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/06/mama-digitala/