Adevarul adevarat e ca ma simt de parca mi s-ar fi stins aureola. Tzac, un neon ars. Si-apoi semiintuneric compromitator. Cred ca asta e senzatia 'de manual' dupa o lobotomie: ai amintiri vagi si fantomatice cu o parte din tine care a disparut definitiv.
Imi lipseste oglinda in care sa ma reflect. Peretele din care sa ricosez. Blana de iepure care ma momea sa alerg ca un ogar afgan. Sunt suspendata intr-un vid nici macar ermetic, atat de mundan, de politically corect, de comun, ca nici nu ma pot plange convingator, pentru ca asta pare a fi realitatea majoritatii.
Pentru ca nu mai muncesc cu pasiune, ma simt de parca mi-as fi pierdut harul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu