Suntem, cu totii, calatori prin propriile vieti. Cei care nu sufera de binecuvantarea de a fi saraci cu duhul sunt ca turistii asiatici: cu memoriile pline de imagini.
Ne grabim atat de mult sa traim, ca apucam sa ne zarim viata doar o secunda, prin lentila aparatului de fotografiat. Ceea ce inseamna ca apucam, cu adevarat, sa o vedem doar la sfarsit, cand avem timp sa scoatem albumul si sa retraim ce-am incapsulat in fiecare cadru.
Suntem tradati, impresionati sau uimiti de o situatie. Reactionam. Avem o reactie strict determinata de rama limitata a imaginii. Livram rapid feedbackul si mergem mai departe. Picture0014089.jpg se arhiveaza undeva in neuroni. Si doar prea multul timp ramas la dispozitie, paradoxal, fix la batranete, scoate la lumina fotografiile vietilor personale. Odata cu asta, capatam si-o perspectiva mai larga asupra intamplarii, pentru ca rememorarea ne permite sa iesim din cadru, sa evaluam totul 4D.
Si daca viata e facuta ca s-o traim ca sa avem ce ne-aminti la batranete, cred ca fiecare isi datoreaza siesi efortul de a acumula experiente care sa devina amintiri bogate. Nu neaparat placute, dar cat mai pline de semnificatii.
Subsemnata, dupa aceasta cugetare filosofica de lungime medie, ma angajez sa ma stradui cat imi sta in puteri sa-mi umplu albumele cu zambete. Si daca cei care calatoresc prin viata mea nu vor avea mereu resursele necesare s-o faca, ma voi stradui sa-i fac eu sa zambeasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu