Trebuie sa fii o figurina dintr-o banda desenata, care nu poate iesi din 2D pentru perspectiva, sa ai un singur neuron, si acela speriat de propriul ecou in infinitatea cutiei craniene, si sa fii unul din cei care, din lipsa unui vocabular mai bogat de 200 de cuvinte, considera ca toti cu care faci schimb de fluide din spuma berii impartite ocazional sunt prieteni. Mai trebuie sa ai memorie de efemerida si vedere monocroma sa crezi ca toti oamenii pe care si in prezenta carora nu se renunta la ambalaj iti sunt prieteni.
Am cunostinte, amici. Persoane cu care, pe diverse criterii de nisa, ma frecventez. Purtam conversatii comode, de cele mai multe ori vidate si tratate chimic pentru rezistenta indelunga pe raft. Uneori, in rare si imprevizibile ocazii, ni le servim ca pe vremuri, in hartie. E maximul de atingere de care suntem in stare, si acela obtinut cu eforturi in cadrul unor relatii intretinute in mod premeditat.
Am un singur prieten. Alaturi de el am ajuns sa inteleg ca prieten adevarat ti-e cel cu care iti asum constient riscul de a te purta ca si cu cel mai mare dusman.
Un prieten este un alt tu insuti.Poate ca prietenia nu este decat aceasta: o prezenta care se intregeste cu alta prezenta. Prietenii de obicei se cauta, iar cand s-au gasit, adeseori tac.
RăspundețiȘtergereNumesc prietenia o arta pentru ca isi pune intrebari, se corecteaza neincetat si semneaza o pace care evita razboaiele iubirii.
Prietenia ramane oglindirea in alter-ego.