Varsta perfecta pentru a face copii

Daca ești femeie si te grabesti sa faci copii doar pentru a nu ajunge “la o varsta”, ghici ce! Lupta cu ceasul biologic e pierduta inca dinainte sa naști, pentru ca marea majoritate a ovulelor tale se formeaza si mor pe când ești inca in burta mamei. Așa ca ai face bine sa le cheltui cu chibzuință pe cele ce ți-a mai rămas.

Cand corpul tau e in plina putere a tinereții, e foarte posibil ca mintea sa fie inca intr-o dulce adolescenta târzie. Ai de savurat pe indelete victoriile rebeliunii impotriva asupritoarei si obtuzei generatii a parintilor: abia ce ai terminat cu școala, ți-ai castigat independenta financiara si te poți afișa sfidatoare cu o relație delicioasa tocmai prin faptul ca nu se grăbește nimeni sa o oficializeze. Sunt anii in care vrei si trebuie sa te distrezi pana dimineața, sa fii spontana cu plecările subite in weekenduri in capitalele de pe Dunăre sau să-ți imortalizezi cocktailul de sentimente in exces prin sesiuni îndelungi de tatuat. Un copil nu numai ca ar sta intre tine si lumea ademenitoare, dar te-ar împiedica si sa trăiești suficient ca sa începi sa te definesti ca adult adevarat.

Pe la 28-30 de ani ești la vârsta perfecta pentru a face un copil. Daca pana acum nu te-ai distrat in fel si chip, nu e un motiv de amânare, pentru ca pur si simplu nu ai stofa de party animal. Ai o cariera pe curba ascendenta – nu mai ești începătoarea disperata sa obțină cu orice preț primul job, dar probabil nici suficient de sus in ierarhie încât sa nu ai forta de a recupera eficient cei câțiva pasi in spate la care vei fi silita după concediul petrecut cu copilul. Ai experienta a cel puțin unei relații serioase, așa ca știi cu cine sa faci echipa in proiectul asta pe viață. Mai ai, probabil, părinți suficient de tineri pensionari, ca sa te mai ajute uneori. Dar, ce e cel mai important, e varsta perfecta la care sa te bucuri pe îndelete de primul copil si sa ai timp să-l faci si pe al doilea. Bag mana in foc pana la cot ca o să-ți mai dorești un pui, după ce primul te învața despre dragostea de mama.

Daca ești suficient de matura să-ți pui întrebări despre cum îți va schimba un copil viata, ar trebui sa te întrebi si cum ai vrea tu sa o modelezi pe a lui. Daca răspunzi cu “vreau să-i dau ce e mai bun din mine”, dă-i cei in jur de 30 de ani ai tai. De ce? Pentru ca sa poți fii inca in stare sa câștigi un salariu când va avea mai mare nevoie să-i susții financiar educația; pentru ca tu si tatăl lui sa fiți inca departe de izolarea sociala pe care o aduce, inevitabil, pensionarea. Pentru ca starea de sanatate sa nu trebuiască întreținută cu pumnul de medicamente, iar flexibilitatea in gândire, puterea de învățare si capacitatea de adaptare sa nu se fi atrofiat.

Pe lângă ca eram cu un partener nepotrivit, pe la 26 de ani eram convinsa ca un copil înseamnă tinerete pierduta. Acum, ca urmează sa serbez 35 cu o fetiță trecută de prima ei aniversare, cred cu toată convingerea ca fiecare an dat de la mine e un an castigat împreună cu ea. Si, chiar daca mai cred cu tărie ca împlinirea pe care o aduce un copil este secretul tinereții fara bătrânețe, regret ca nu mai am timpul necesar pentru al doilea. Așa ca îmi doresc fierbinte sa fiu trup si suflet lângă fiica mea atunci când va avea primul ei pui.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/12/varsta-perfecta-pentru-a-face-copii/

Cum si de ce sa ne iubim copiii neconditionat

Cei care-si iubesc copiii “cel mai mult atunci cand…” ar fi bine sa inspire adanc inainte de a incepe cartea “Parenting neconditionat” si sa faca totul pentru a citi cu o minte deschisa. Pentru ca domnul Alfie Kohn vine cu un concept care pare atat de inofensiv, dar care taie fara drept de apel cele doua sfori manipulatoare ale iubirii parintesti de sub semnul lui “daca” – pedeapsa si recompensa. Ce ramane dupa ce marioneta a fost desprinsa de maestrul papusar? Un cuplu in care copilul este recunoscut de la bun inceput ca om liber si demn de respect, iar parintele renunta la dozarea farmaceutica a dragostei per obiectiv indeplinit de catre copil.

De parca n-ar fi destul de frustrant ca propovaduieste o notiune care, la prima vedere, are un pronuntat caracter sectant – dragostea neconditionata, Kohn incepe printr-o lunga demontare a notiunilor pe care le-am mostenit, si pe care unii si le-au asumat fara sa le treaca prin filtrul propriu, si anume cele ale iubirii conditionate. Si, in loc sa dea direct reteta sigura si universal valabila a celei neconditionate, impreuna cu regulile de utilizare, incepe o demonstratie uluitoare a faptului ca pedeaspsa si recompensa sunt – soc si groaza! – doua fete ale aceleeasi monede.

La prima vedere, pedepsele – fizice sau verbale – par cea mai cruda si umilitoare forma de conditionare a afectiunii parintesti. Copilul se conformeaza cerintelor nu pentru ca este ‘cuminte’, nu pentru ca e liber sa se exprime, ci de frica. Perseverenta intr-un asemenea stil de parenting determina escaladarea ostilitatilor pe masura ce copilul creste, invata stratageme prin care evita sa fie prins in offsaid si devine tot mai abil in disimulare.

Daca efectele pedespei sunt usor de inteles de orice spirit pacifist si tolerant, cei care isi exprima dragostea conditionata prin oferirea de recompense vor avea surpriza extrem de neplacuta sa afle ca si tactica lor e la fel de daunatoare pe termen lung. Recompensarea comportamentelor incurajate ii fura copilului dreptul si sansa de a si le insusi pentru ca ii fac placere si pentru ca sunt in acord cu propriile valori. Finalitatea oricarei actiuni va fi, in mod gresit, recompensa, iar lipsa acesteia se traduce prin demotivare si abandonarea rapida a unui comportament-reflex. Mai limpede spus, odata ce nu mai primeste un ursulet de jeleu pentru fiecare strofa recitata, copilul abadoneaza cartea intr-un colt din care nu mai are nici un motiv real sa o recupereze.

Dragostea conditionata are la baza prezumptia prapastioasa ca, oferindu-li-se ocazia de a se manifesta liber, copiii au inclinatia perversa de a se comporta indezirabil. Ceea ce este o presupunere nu numai lipsita de respect – care trateaza copiii ca pe o specie subumana ce trebuie dresata, ci si lipsita de increderea in puterea propriului exemplu. Dragostea conditionata opereaza cu instrumente care dau randament pe termen scurt – “bine, o sa mananc broccoli, daca numai asa primesc felia de prajitura”, dar deformeaza pe termen lung – “ma astept sa primesc ceva bun de fiecare data cand iti fac pe plac”. Manipuland prin orice mix intre pedeapsa si recompensa, se pot obtine comportamente-reflex, care nu reflecta deloc ceea ce simte si gandeste copilul, ci salveaza aparente.

Cel mai grav pacat al iubirii parintesti conditionate este acela ca-i demonstreaza in mod repetat copilului ca trebuie sa se gandeasca intotdeauna la el. La ce altceva ar putea sa se gandeasca in cele 5 minute cat sta in “coltul pentru time-out”? La cat de suparat e tatal care l-a surprins desenand cu carioca pe peretii din living sau la cat de nedreptatit se simte pentru ca a fost pedepsit? La cum se simte copilul tocmai paruit atunci cand ii cere iertare sau la pachetul de napolitane promis de parinte pentru ca a demonstrate ca stie care sunt cuvintele care-i castiga dreptul la o recompensa?

Bun, si daca iubirea cu conditii nu formeaza, ci deformeaza, ce-i de facut? Ramanem neputinciosi? Dezarmati? Vestea extraordinar de buna e, de fapt, doua: 1) ca-n relatia cu propriii copii n-avem nevoie de arme si 2) ca dragostea neconditionata este mai puternica decat orice. Suna lejer utopic si hippiot, dar, de fapt, se rezuma la “ceea ce nu-ti place, altuia nu-i face”.  Alfie Kohn ne da cateva idei de bun simt si usor de pus in practica despre cum putem sa ne demonstram iubirea neconditionata. Cele mai importante dintre ele sunt empatia, reconsiderarea asteptarilor, respectul, sinceritatea, capacitatea de a vorbi mai putin si de a asculta mai mult, flexibilitatea, rabdarea. Si da, chiar functioneaza: pentru ca exemplifica in mod concret si repetat cateva valori fundamentale pe care copilul si le va putea insusi pentru a deveni omul frumos si integru pe care vrei sa-l cresti.

Numai pentru ca suna atat de frumos nu inseamna ca parinteala neconditionata e floare la ureche. In primul rand, pentru ca suntem produsul unei educatii conditionate, iar vechile obiceiuri sunt greu de lepadat. In al doilea rand, pentru ca puii de om au darul de a chestiona, de a verifica, de a se impotrivi, de a avea propriile planuri. Adică toate calitățile care, uneori, ne scot din minți. Dar dragostea fara limite si fara pauze funcționează perfect chiar si in aceste cazuri, pentru ca e o atitudine consecventa. In plus, e in permanenta însoțită de rațiune, de explicații, de argumente, de puterea exemplului personal, de experiente in care părintele este alaturi de copilul sau, nu deasupra sa.

“Daruind vei dobândi” – zice cam orice carte de căpătâi a oricărei religii din lume. Demonstrația clara si imediata a iubirii parintesti neconditionate este ca, fiind mana sparta in dragostea fata de puii noștri, ii vedem crescând pentru a deveni oameni in toată puterea, cu coloana vertebrala si cu inima capabila de cel puțin tot atata iubire. Ce-am putea dori mai mult?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/12/cum-si-de-ce-sa-ne-iubim-copiii-neconditionat/

Stimati producatori de articole pentru copii

Alo, sunteți Fabrica de Hăinuțe pentru Bebeluși? Buna ziua, vreau si eu sa stiu daca aveți in colecția de anul asta salopete cu telecomanda si body-uri cu comanda vocala. Cum adică îmi arde de glume? Mie? Dar pantalonasii aia cu elastic îngust si strâmt in dușmănie pe care ii vindeți ce-s? Va zic eu: o gluma sinistra! Posibil sa nu fi aflat inca, dar bebelușii sunt așa, ca niste sarmale rasucite, dar neimpachetate la capete. Nu le trebuie decat o mica apasare pe burtica si-si revărsa conținutul pe ambele parti. Si voi visați elastice pentru talie?! Si gulerasele… Of, Dumnezeule, prichindeii ăștia au gatul la fel de lung ca un om de zapada, ce le trebuie lor gulerașe? Bagati-va, dom’le, mintile-n cap si dati-mi hăinuțe comode si practice, cu capse pe unde trebuie si fara etichete, ca oricum le tai cum ajung acasă.

Alo? Va rog să-mi faceți legătura la Departamentul de Design pentru Scaunele de Masa pentru Copii! Ah, sunt in pauza de masa… Nu-i nimic, aștept, sigur nu durează mult. Ce mare lucru, mănâncă si gata. Probabil așa se gândesc ca se întâmpla si cu omuleții care cred ca mâncarea e material didactic pentru orele de lucru manual. Pentru ca asta fac piticotii – framanta si îndeasă pireuri si fructe storcite prin toate cutele si crăpăturile posibile. Va spun drept, de când am scaunul asta de masa mi-am perfectionat abilitățile de prestidigitator. Ei na, ce cuvant! Sunt mama, nu retardata! Adevărul e ca, după ce am desfăcut atâtea curelușe, catarame, huse si tăvițe, pot evada cu ochii închiși din orice prinsoare. Dar cred ca va trebui sa scap din cămașă de forță, ca m-ați innebunit cu tot harnașamentul scaunului de la voi. Aflati de la mine: vrem suprafețe plane, unghiuri drepte, materiale lavabile sub jet de apa si cat mai puține complicații, ca faceți scaune de masa, nu șantiere arheologice!.. Poftim? Ce-i ala harnașament? 

Buna, as vrea sa comand un pătuț la dumneavoastră si va rog să-mi spuneți la ce greutate rezista salteaua pătuțului. Da, ma rog, salteaua si suportul ei. Cum adică la ce avem de gând să-l folosim? Pai acuma, sincer, daca tot sunteți deschis la interpretări… Eu si soțul meu suntem contorsionisti, adoram sa ne iubim in locuri strâmte si incomode si n-am vrea sa ne accidentam, ca nu ne mai primesc ăștia la circ. Alo? Aloooo!… Na, c-a-nchis. Lăsa, o sa alăptez in patul matrimonial, n-am nevoie de pat pentru bebe.Desi ce fain ne-am fi jucat dimineata, eu si mogâldeața, de-a “cine a dormit in pătuțul meu?’

Jucării inghitibile si contondente, cărucioare cu centuri prea scurte, hăinuțe mulate, cărți cu povesti ingrozitoare – toate par proiectate de o gasca exclusiv masculina de celibatari convinși, care n-au avut nici frați mai mici si, probabil, nici o copilărie prea senina. Daca ar fi sa va rupeți din timpul vostru prețios de mame, ce le-ați recomanda producătorilor de articole pentru copii?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/09/stimati-producatori-de-articole-pentru-copii/

Minte de femeie, trup de mama

Care a fost primul lucru pe care am vrut sa-l vad imediat dupa cele doua liniute roz de pe testul de sarcina? O nastere. Hai, doua-trei… Vaginale, evident. Pentru ca, desi stiam de multa vreme ca bebelusii nu vin cu barza, tot nu ma puteam convinge ca pot iesi, rumeni si frumos copti, tot pe-acolo pe unde au intrat, in urma cu noua luni. In prima faza a documentarii mele voyeuristice, am cascat ochii maaaari, aproximativ la fel de mari ca gaurile pe unde apareau niste capete mici de omuleti. Apoi am strans tare-tare din genunchi, atat de tare ca, in acele momente, nu mi s-ar mai fi putut strecura printre ei nici macar o singura celula cu codita. Dar era prea tarziu pentru asemenea precautii.

Care au fost urmatoarele chestii pe care le-am vazut? Pai, un sezon lung de noua luni din ‘Transformers’ proiectat zilnic in oglinda. Pe langa burta tot mai evidenta, au fost o multime de mici transformari mai mult sau mai putin anticipate: preferinta subita pentru mese sanatoase atat ca si alegere a alimentelor, cat si din punct de vedere cantitativ; ten curat, fara urma de cosuri; podoaba capilara ce s-a hotarat brusc sa nu ma mai paraseasca, probabil de curioasa sa afle ce se intampla in ultimul episod; o gramada de apa cuprinsa de aceeasi curiozitate. 

Dincolo de modificarile previzibile aduse de sarcina si nastere, e un intreg univers de schimbari despre care credeam ca sunt doar folclor. Asta pana cand mi s-au intamplat cateva si mie. Nu pricepeam ce legatura are burta cu talpa piciorului si de ce atatea femei sustineau cu convingere ca nu le mai incap vechii pantofi nici la doi ani de la nastere. Nu pricep nici acum legatura, cert e ca nici eu nu-mi mai pot purta vechile incaltari. 

Maternitatea mi-a lasat creierul gol si sufletul plin, un trup pe alocuri de eterna virgina si o circulatie periferica atat de eficienta, de nu mi-am mai simtit picioarele reci de vreun an jumatate.

Pe langa faptul ca v-a marit inimile, pe voi cum v-a modelat maternitatea? Care sunt modificarile pe care le purtati ca pe niste decoratii si spre ce ati indrepta bagheta magica a schimbarii?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/09/minte-de-femeie-trup-de-mama/

Ca de la mama la femeie

Draga mea prietena zeropara, din clipa in care te hotarasti c-ai vrea sa faci si tu un copil ar fi cazul sa incepi sa faci planuri. Lasa gandurile legate de patut, perdele cu ursuleti si carucioare 3 in 1, ca oricum s-ar putea ca puiul tau sa aiba cu totul alte pareri despre ele. Si sa-ti bage mintile-n cap. Prioritatea ta numarul unu este planul despre cum sa-ti petreci sfarsitul vietii, asa cum este ea pana in clipa in care auzi primul scancet al odraslei tale.

Presupunand ca o sa faci copilul cu barbatul pe care il iubesti, ar fi bine sa incepeti sa puneti pe voi straturi-straturi de amintiri frumoase, cam cum se pregatesc ursii pentru iarna. Pentru ca vine bebe si nu mai e chip de trait decat din rezerve. Nu mult, cateva luni. Cam vreo duzina peste 24.

Faceti dragoste! Des, cu patima, cu nerv, cu recuzita si cu coloana sonora. Pana va ia febra musculara si carceii de la contorsionisme si rupt lenjerie intima de dantela. Pana strabateti dus-intors Kama Sutra si veniti cu cateva idei noi, de publicat in editia ei urmatoare. Si, mai ales, pe indelete. Cu preludiu adevarat, in care sa cascati amandoi ochii tuturor simturilor si sa va intipariti in memorie toate senzatiile. Nu de alta, dar o sa va prinda bine sa aveti ce derula mental in vremurile in care tu o sa crezi ca pozitia misionarului e perversiunea suprema pentru ca, ia te uita, dupa atatea luni de sarcina si alaptat, poti sa stai pe spate fara sa mai fie vreun pericol pentru burta sau sani, dupa un preludiu verbal de genul “a adormit, fug la dus”.

Petreceti timp impreuna! Realmente impreuna – activi si atenti unul la celalalt. Discutii inteligente la un pahar de vin, cine romantice cu lumanari si senzualitate calda, plimbari mana in mana prin capitale europene – bifati cel putin o data toate cliseele posibile. O sa le rasfoiti ca pe o colectie pretioasa de vederi dintr-o alta lume, intr-o discutie condensata, cand intri peste el in baie pentru ca numai atunci apuci si tu sa te piepteni pentru prima data in saptamana in curs si ideea de-a pastra misterul celuilalt in timp ce raspunde chemarii naturii ti se pare o pretiozitate absurda, de oameni cu timp liber in exces.

Au sa-ti mai lipseasca si ale tale – cititul pana dimineata, iesitul doar cu fetele, mersul la sala, coaforul. Dar asta o sa-ti lipseasca cel mai mult: sa fiti voi. Voi doi.

Oricat de blanda ar fi nasterea de care o sa ai parte, crede-ma pe cuvant ca e o explozie care face tandari viata pe care ati stiut-o. Vine pe lume o farama de om care va-ntoarce pe dos ca pe o manusa, va scutura de tot ce stiati si coboara peste voi din pod o armata de nu va mai vedeti din atatea plansete ascutite, colici, scutece curate si murdare peste tot, foame, sete si privare severa de somn. Si-o sa va duceti dorul unul altuia din camere perete in perete, si-o sa va pupati fugitiv peste cap de copil atasat la san, si-o sa comunicati majoritar prin sms-uri si mesaje pe facebook – fa-mi un ceai de lactatie, adu-mi un sandvis, cand vii acasa sa scoti copilul la aer ca ma urc pe pereti!!!

O sa-ti fie dor de viata ta o vreme, si de aceea e bine sa ai din ce trai pana inveti sa te hranesti cu o alta sursa de energie. Pentru ca, incet-incet, o sa te cucereasca un pui de om care se agata de tine cu toata puterea vocii si a manutelor sale; care iti adoarme la san, cu un oftat prin care declara ca ti se incredinteaza pana in panzele albe; care rade cu pofta cand sughiti si faci mutre, care mai ca-ti sparge nasul cand se repede sa-ti dea primul pupic inapoi.

Vei avea nevoie de grasimea amintirilor acumulate in viata de ‘doar femeie’ pana cand trece iarna adaptarii. Cand accepti ca esti mama, cu tot ce presupune asta, incepe cea mai frumoasa si lunga primavara din viata voastra. Traiti-o din plin, e cel mai bun plan!

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/08/ca-de-la-mama-la-femeie/

Ce vrei sa te faci cand creste mare?

Asadar, ai facut si tu un copil. Sau – inca unul, dupa caz. Mare branza ! Cam cum iti inchipui c-am ajuns sa fim vreo 6 miliarde de tinatori de umbra pamantului?

N-are-a face cat de deasa e umbra omenirii, in universul tau personal conteaza doar inima ta din afara coastelor. Cea care-ti face nervii prastie de miliarde de ori pe zi si care te vrajeste cum doarme ca inocenta condensata intr-un trup de bebelus, cu nasul afundat in sanul tau si cu parul ud de transpiratie de la atata pasiune pentru lapte. Conteaza doar micul omulet care-ti demonstreaza intr-o maniera aparte teoria relativitatii, conform careia zilele trec greu, dar timpul zboara, te pomenesti dintr-o data ca e mare, iti intoarce spatele ca sa-si priveasca in fata propria viata si tu ramai in urma, singura si pustie, ca puiul de prepelita al lui Bratescu-Voinesti.

Ce-i de facut? Pentru ca, daca gandul de-a te intoarce la munca iti zbarleste parul pe spate si-ti rascoala toata impotrivirea de care esti in stare inca de pe acum, cand e inca la scutec numarul doi, e orbitor ca lumina zilei ca trebuie sa faci ceva. Dar ce? Ce poti sa faci ca sa nu fii obligata sa revii in campul muncii ca intorcator de brazda, minim 8 ore pe zi, neabatut, 5 zile pe saptamana? Ce poti sa faci ca sa castigi si bani, si timp pentru tine si puiul tau?

Orice! Te apuci de crosetat botosei, de facut paine cu maia, de impletit coliere din bile de lemn si pene, de copt deserturi fara gluten si fara zahar, de rasadit rosii si dovlecei ca-n mosi stramosi. Iti descoperi aptitudini si aplecari spre niste chestii pe care nu le-ai vazut ani de zile din cauza tabliei lucioase a biroului si-a monitorului la fel de plat ca abdomenul tau “de dinainte”. Iti sufleci manecile si-ti iei viata in maini la propriu, pentru ca traiesti din ceea ce manufacturezi noaptea si vinzi pe internet sau prin reteaua ‘Radio Shantz’ in timpul somnurilor de zi ale odraslei.

Sau incerci altceva. O mica afacere. Visul umed al vesnicului aspirant la adevarata clasa de mijloc. Un business mic, de familie, care produce suficient ca sa intretina decent doi adulti, unul sau mai multi copii, minim un concediu pe an si nenumaratele hobbyuri ale celor mici. Deschizi un magazin de dulciuri fistichii, ori un atelier de croit sisteme de purtare, ori un shop online cu bijuterii, ori… Frumusetea antreprenoriatului matern consta in faptul ca poti vinde online si imbracata in pijamaua de alaptare, poti zambi la telefon fara grija ca n-ai o respiratie periata mentolat si poti vinde la tejghea si-n timp ce piciul sta pe olita in incaperea alaturata.

In fine, gasesti tu ceva care sa puna pe masa o felie de paine de secara unsa cu pateu de linte bio ori cu crema de caju. Pentru ca tocmai pentru asta alegi sa faci ceva pe cont propriu: ca sa fii mai prezenta, mai aproape de copilul tau cand creste. Pentru ca sa fii tu cea care-i pune in farfurie, care il adoarme la amiaza, care ii pregateste masa de modelaj in plastelina, care il duce la antrenamentul de dans sportiv.

Alegerea de-a munci altfel pentru copilul tau te poate costa intr-un fel neinchipuit. Poate ca, lucrand de acasa, o sa alegi mereu coada de cal si-o pereche de blugi uzati. Poate ca, vanzand online, o sa uiti la ce foloseste un fier de calcat. Si poate te trezesti intr-o zi teribila ca deja preadolescentul tau copil, caruia i-ai dedicat atat de mult din timpul tau incat i se pare perfect firesc s-o fi facut, e putin rusinat de o mama ca tine, vazand-o pe mama din vecini cum coboara, misterioasa si cu o oboseala princiara pe chip, dintr-o masina lucioasa, cu pantofi cu toc cui si dresuri impecabil intinse pe gambe dupa o zi de alergat prin toate salile de sedinte.

Ce alegi? Te-ntorci la birou si astepti pensia ca sa poti savura alaturi de nepoti toate momentele pe care le-ai ratat in viata copiilor tai? Ramai sa lucrezi de acasa si iti asumi faptul ca tinerii crescuti in casa ta te vor privi ca pe o domestica ratacita intr-o copilarie prost inteleasa? Pentru ca trebuie sa alegi acum, cand copilul tau e inca mic. Ce vrei sa te faci cand creste mare?

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/07/ce-vrei-sa-te-faci-cand-creste-mare/

Diversificarea la adulti

Mancarea e o placere de om sarac. Daca nu-ti permiti sa-ti umpli timpul calatorind in lumea mare, faci frumos o plimbare pana la magazinul din colt si te intorci cu diverse chestii cu care sa-ti umpli gura. Si uite-asa iti inghiti singur caciula pacalindu-te c-ai facut o calatorie culinara. Sau cel putin asa cred eu despre mine in momentele – prea multe – in care imi cumpar evadari in ambalaj.

Dar lucrurile trebuie sa se schimbe. Si daca oglinda n-a reusit sa ma convinga la o consecventa mai sanatoasa pana acum, sper din tot sufletul ca o va face mititica mea de doar 6 luni, care ia primul contact cu mancarea solida. Pentru ca vreau sa-i creez o relatie constructiva cu hrana si asta se poate – cu sinceritate si pentru totdeauna – doar prin puterea exemplului.

Cu sau fara problemele de respect de sine cauzate de legaturile primejdioase cu mancarea, acelasi lucru si-l doresc mai toate mamele pentru copiii lor. Si-asa incepe batalia.

Incep intrebarile – cu ce, cand, cat si din ce sursa iti hranesti copilul. Incepe vanatoarea de alimente bio, eco, naturale, nemodificate genetic, netratate chimic si din soiuri traditionale, alimente care se gasesc la fel usor ca salata din Gradina Ursului si apa vie din basme. Incepe matematica nutritiei, cu combinatii si permutari de alimente care se asorteaza si care nu, un fel de telenovela incurcata in care carbohidratii complecsi se aliaza cu zaharurile intr-o mafie mortala, vitaminele sunt inrudite cu mineralele, lipidele curteaza sistemul nervos in plina formare si inca o serie intreaga de rasturnari de situatii, bine ca suntem femei si-avem creierul configurat din fabricatie pentru a retine sumedenia de detalii.

Din grija de-a face totul cat mai bine, ne trezim dezvoltand retele neoficiale de distributie de oua de prepelita, carne de iepure crescut cu iarba si peste pescuit de pensionari cu timp liber in surplus. Adunam in casa un intreg ierbar de pseudocereale cu nume greu de pronuntat, din care n-a gustat neam de neamul nostru de mancatori de mamaliga stramoseasca si de paine cinstita de grau. Cutreieram pietele in cautare de mere cu viermi si recoltam din supermarketuri fructe exotice despre care nu stim clar cum se consuma, noroc ca internetul e mare si stufos, sigur gasim undeva o discutie in contradictoriu despre achizitia noastra, semn ca suntem pe cale sa facem o descoperire mareata, ce pune in umbra caisele si perele umile ale copilariei noastre.

Da, e clar, suntem responsabile de formarea si educarea gusturilor copiilor nostri. Dar daca ne dorim sa continue sa se hraneasca asa cum ii invatam in primii ani si dupa ce incep sa aiba acces la alternative, e cazul sa invatam si noi aceleasi lectii. Si desigur ca si noua, ca adulti, ne prinde grozav de bine o alimentatie curata si sanatoasa, dar o putem adopta si intretine la modul sustenabil pe termen nelimitat? Da, un an-doi dictam in exclusivitate ce mananca odrasla, dar vom putea face din mancarea de hrisca si din ciorba de leurda un obicei de familie, in conditiile in care sotul nu acorda nici o sansa ciorbei de salata? Vom putea accepta aspectul neimpresionant al tartei cu fructe uscate si fulgi de ovaz dupa ce, ani in sir, noi insene am mangaiat cu sutele de degete ale papilelor gustative penajul de fazan al pandispanurilor aurii troienite cu frisca?

Am face bine sa ne conformam. Din grija pentru arterele noastre usor colmatate si din dorinta de a apuca sa ne vedem copiii crescand si facandu-ne nepoti. Am face bine sa incepem de azi sa ne umplem farfuriile cu ceea ce vrem sa manance copiii nostri si peste ani de zile, cand vor putea decide singuri ce aleg. Am face bine sa schimbam felul in care mancam, chiar daca asta inseamna sa ne dezicem de unele obiceiuri ale mamelor noastre si, implicit, inca un mod de a ne pune capat copilariei.

Broccoli la aburi nu ne pare acum la fel de gustos ca o tocana de ficat cu ceapa prajita. Un baton de cereale integrale si fructe uscate nu arata nici pe departe la fel de savuros ca o prajitura cu ciocolata. Dar pentru copiii nostri, care le vor manca ani la randul impreuna cu noi, la mesele in familie, tot ceea ce ne este noua atat de ciudat va fi gustul copilariei. Mai ramane doar sa asezonam fiecare intalnire in jurul mesei cu dragoste, pentru ca totul sa aiba cu adevarat si pentru totdeauna aroma inconfundabila a mancarii ca la mama acasa. Memoria gustului si relatia sanatoasa cu hrana ii vor face cu adevarat bogati.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/07/diversificarea-la-adulti/

Bratele inaripate

Daca ar fi sa stai de vorba cu o barza batrana, o veterana din aceea cu pliscul usor curbat de la greutatea atator suflete aduse pe lume, si ai intreba-o daca exista vreo diferenta intre puii de om si puii de ingeri, ceva ma face sa cred ca ar ridica scurt din umeri si ti-ar raspunde “niciuna”.

Probabil o prima dovada in acest sens este ca nici micutii nu fac vreo deosebire. La fel ca bobocii proaspat iesiti din ou, urmeaza fara urma de indoiala prima pereche de picioare care le iese in fata, divine sau nu. Nu stiu cum decurg pe mai departe lucrurile in lumea ingerilor, dar aici, printre muritorii de rand, increderea trebuie intretinuta cu dragoste.

Daca se simte iubit, un bebelus se uita tinta in ochii tai cu ceva mult mai mare decat increderea – cu credinta. Aduna in privire o nesfarsita pofta de viata, o netematoare dorinta de a invata, o imbatabila certitudine ca, atata vreme cat esti acolo cu si pentru el, totul va fi bine. Ochii lui impletesc entuziasmul, mirarea, bucuria, exuberanta si vitalitatea ca pe cele 7 culori ale curcubeului facut arc de lumina inspre ochii tai. Privirea unui pui de om care crede e ceva cu totul special. Nu mai faci cu nimeni un asemenea schimb de priviri, nici macar cu dragostea vietii tale. Adultii au un fel de a treia pleoapa, in spatele careia isi ascund gandurile. Pentru ca, desi puii vin din acelasi loc, cei care ne sunt repartizati cresc si devin oameni. Cu toate bunele si relele.

Pentru ca bebe sa se simta iubit nu e nevoie de pene. In afara c-ar face epilatul infinit mai dureros, nu ti-ar ajuta la nimic. Dar ai nevoie de rabdare – multa. De o minte flexibila, ca sa poti vedea lucrurile si din botosei si de o inima permeabila, gata sa invete sa se bucure mai mult prin empatie decat prin sine. Ai nevoie de respect pentru viata intreaga condensata in faptura minuscula din bratele tale. Si de brate trainice.

N-or fi ele aripi, dar puii de om stiu ca de-acolo izvoraste curajul de a descoperi lumea. In brate e somnul mai lin, laptele mai dulce, orizontul mai larg. Bratele alina, protejeaza, ghideaza, mangaie, sustin, se joaca, imbratiseaza. Ele sunt turn de observatie, rampa de lansare, confesional, arac, scut si leagan. In brate e acasa oriunde in lumea asta mare.

Asta e, suntem oameni si trebuie sa muncim pentru tot. Inclusiv pentru dragostea copiilor nostri. Dar daca avem credinta ca ne-au fost dati nu pentru ca sa avem pe cineva care sa ne iubeasca, ci pentru a putea sa iubim neconditionat, cu toate motoarele si pentru totdeauna, i-am putea spune batranei berze ca, uneori, nu sunt mari diferente intre oameni si ingeri nici dupa ce cresc.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/06/bratele-inaripate/

Mama digitala

Instinctul matern exista, dar nu-i deloc o aplicatie pe care sa o descarci de pe vreun store si s-o instalezi in propriul creier in timp ce esti pe masa de nasteri. Ar fi grozav ca doua-trei clickuri sa-ti aduca la pachet toate informatiile de care vei avea nevoie despre alaptat, schimbatul scutecelor, alinatul colicilor, adormitul copilului si – extrem de util – un dictionar explicativ al plansetelor de bebelus. Dar inca nu s-a inventat asa ceva.

Nu-ti face griji, il ai. E sapat adanc in fiinta ta. Doar sa nu te astepti ca el sa fie un bloc compact de certitudini. Ba dimpotriva, e un ghem de griji, spaime, permanente noduri in gat si nesfarsite intrebari.

Asa ca intrebi – pe mama ta, pe sora, cumnata, verisoara si toate ramurile feminine ale arborelui tau genealogic demne de luat in seama. Le-ntrebi si pe prietenele tale – cele care-ti mai raspund la telefon si care nu s-au plictisit deja de apocalipsele tale cu scutece prea pline sau cu prea multe sesiuni de scos aerul din bebe. Iti chestionezi si vecinele – iti descoperi afinitati nebanuite cu persoane cu care, in absenta copiilor de aceeasi varsta, n-ai fi trecut niciodata de ‘buna ziua’ dat la intalnirea intamplatoare pe casa scarii. Si pentru ca timpul dintre doua sesiuni de plansete sau de supt ale odorului este extrem de pretios, imediat dupa ce faci dovada minima necesara ca ai cel putin sase ani de-acasa, le intrebi pe nou descoperitele tale surori de suferinta despre cum isi simt sanii, cum le arata cicatricile de la cezariene sau daca le dor cusaturile epiziotomiilor la intalnirile amoroase cu partenerii lor.

Ei, dar cate mame pot fi in raza ta de actiune imediata? Intotdeauna prea putine pentru a constitui un esantion reprezentativ. Asa incat ce bine ca exista smartphone-urile si internetul cu toate forumurile, grupurile de pe Facebook, site-urile despre diversificare si parenting, blogurile despre alaptare si jocuri cu copii.

Semianonimatul interactiunii virtuale iti da curajul de a ridica subiecte pe care nu le-ai aborda cu apropiatii; depersonalizarea imaginii ‘pe sticla’ iti sterge orice urma de inhibitie si postezi primplanuri cu un mamelon muscat ori un scutec plin de ceva ce ti se pare suspect. Apartenenta la democratia relativa a grupurilor de discutii te-ajuta sa faci sondaje de opinii si sa compari experientele altora in toate problemele care nu te lasa sa dormi linistita nici cand bebe a adormit, in sfarsit.

Frumusetea virtualului e aceea ca are, totusi, un caracter profund uman si personal. Pentru ca primesti rapid informatii de la un numar impresionant de necunoscute care rezoneaza cu tine. Poti selecta dintr-o multitudine de sfaturi, poti compara experiente, poti sa-ti descarci sufletul si poti sarbatori bucuriile prea mari pentru a fi umbrite de provincialitatea limitarii la familia restransa.

Oboseala inceputului intr-ale maternitatii, coplesitorul salt in necunoscut la care te obliga primul copil si avalansa de informatii din on-line pot sa te deruteze maxim. Daca-ti faceai iluzia ca tot ce trebuie sa faci este sa intrebi, dupa ce primesti cateva zeci de raspunsuri contradictorii sau inaplicabile in echipa pe care o faci cu puiul tau, constati ca nu esti deloc mai sigura pe tine. Asa ca, dupa incursiunea in virtual, tot ceea ce-ti trebuie pentru a lua cele mai bune decizii este sa inchizi lumea si sa te uiti in ochii pruncului tau. Daca ai deschiderea de a accepta lectiile pe care ti le da micul muguras de viata, poti sa te increzi orbeste in instinctul tau de mama.

Articol scris pentru Cuibul Berzelor - http://www.cuibulberzelor.ro/2014/06/mama-digitala/

Cordonul ombilical se taie cu lingurita

Draga mea steluta,

Sfarsitul inocentei incepe cu un morcov fiert. Sau cu un dovlecel aburit. Ori un mar dat pe razatoarea de sticla.

Mai avem doar putin timp pana cand vom incepe sa ne plimbam la pas pe nesfarsitele bulevarde din metropola gusturilor. Are sa te fure lumina, culoarea, forfota de mirosuri si arome, are sa mi te ia de langa mine aglomeratia frematanda a texturilor si-a combinatiilor de mirodenii. E prima taietura, dar simt pana la os ca asta va fi primul tau pas in lumea oamenilor mari si inceputul calatoriei tale in lume, tot mai departe de mine.

Stiu ca e un cuvant mare - si nici nu l-as rosti de-ar fi sa povestim, pentru ca vorbele mari au nevoie de acustica speciala a gandurilor citite - dar faptul ca n-ai sa te mai mai incredintezi doar laptelui e o desacralizare. E ca si cum ai dezbraca molcom magica mantia alba care te-a protejat pana acum de foame si de sete, care te-a invaluit cu caldura si dragoste, care ti-a hranit nu numai trupul, ci si spiritul dornic de cunoastere si deschidere spre lume.

N-as fi crezut-o inainte sa ma ai, dar am ajuns sa ma indragostesc pana peste urechi de tine ghemuita la pieptul meu, sorbind laptele cu o pofta sonora, de parca te-ai adapa din apa vie din poveste. Imi doresc fierbinte ca el sa-ti fi dus in fiecare celula certitudinea ca te iubesc dincolo de cuvinte si sa-ti garanteze ca dragostea exista si e palpabila. Si-ti doresc s-o simti din nou, cu usor alta aroma, cand ai sa-ti tii si tu puiul la piept.

Morcovul are sa ne scoata din casa pana la gradina din coltul strazii, unde-am sa-ti arat straturile de salata, dovlecel si spanac. Merele, ciresele si caisele au sa te cheme in casele vecinilor nostri, in dupa-amiezele ploioase. Nuca, stafidele si macul te vor purta pe la bunici, la colinzi rasplatite cu cozonaci. Cafeaua te va ademeni in oras cu prietenele, sa-ti incepi cautarea perechii. Scortisoara si ghimbirul te pot invita sa le gusti la ele acasa, peste mari si tari.

Fiecare gust nou te va purta prin lume tot mai departe. Indiferent cand si de unde te vei intoarce pe la mine, sa stii ca sangele alb care a circulat intre noi a sapat o tainica a cincea camera a inimii mele, care va fi pentru totdeauna plina cu dragoste pentru tine.

Somnul in vremea bebelusiei

Cand negociam in doi sa ne-apucam sa facem un copil, ma temeam de toate lucrurile inofensive de fapt. 

Sarcina? S-a dovedit a fi cea mai frumoasa perioada din viata mea, nu pentru ca cei din jur s-au purtat ultra amabil, ci pentru ca m-a impacat cu mine intr-un mare fel. Nasterea? A fost mult mai usoara decat ma asteptam, la trei ore dupa patrulam pe holul maternitatii sa-mi iau in primire odrasla si-mi ingrozeam sotul cu declaratii nelinistitoare - "daca va fi tot asa usor, mai fac cinci copii". Alaptarea? Dupa ce-am scapat din puscaria halucinogena formata din oboseala excesiva a primelor zile si de fermentarea simultana a tuturor hormonilor cunoscuti, am inceput sa ne imprietenim, iar azi, dupa cinci luni de lapte exclusiv, ma uit la rotunjimile fie-mii si sunt convinsa ca alaptarea e un miracol la fel de mare ca sarcina si nasterea. Ba chiar mai mare, pentru ca este posibila cu brio mult mai mult de 9 luni. Dar despre asta intr-un episod viitor.

Inocenta de mine ! M-am temut de toate lucrurile simple, cand marea incercare din viata mea de mama e somnul. Nu al meu, multumesc, ma culc odata cu gainile, dorm noaptea 10-12 ore, plus cateva ore peste zi, sunt cea mai odihnita mama din lume. Somnul stelutei este piatra de incercare a rabdarii mele !

In primele saptamani, sugea si adormea... la un moment dat. Serpuiam ca o rama gigantica pe sub pilota fosnitoare, milimetru cu milimetru, pana ajungeam hat departe, in cealalta jumatate de pat matrimonial, unde ma intindeam pe spate, cu sanii goi semetiti in sus ca varfurile unor aisberguri plutind pe marea de incertitudini, oboseala si usturimi fantastice de sfarcuri. Si, desi n-o stiam atunci, imi era bine - aveam pauza vreo doua ore. Apoi a ajuns la un pic peste trei luni si-a decretat ca pan-aici mi-a fost: de-acu' ea doarme ex-clu-siv cu sanul in gura. 

Oh si vai, m-am lamentat, am parat-o in scris pe toate forumurile posibile si cu voce tare mamelor din gasca din curte, la fiecare pe rand si la toate deodata, doar-doar detine cineva vreun secret care sa ma faca sa nu mai visez cu jind la flexul si spaclul cu care-mi vine uneori s-o razuiesc de pe mine. Sfaturile pe care le-am cerut cu insistenta n-au fost aplicabile. Ce s-o las sa adoarma profund si sa-i scot sanul din gura abia atunci - fiinta asta mica nu adoarme niciodata atat de profund. Si cand - rarissim - il lasa singura, e doar pentru cateva minute (dintr-un motiv misterios, nu poate face partzuri cu gura plina, cred ca e o chestie de presiune in diversele cavitati ale corpului sau o fizica bebeluseasca ce-mi scapa complet). Si-apoi cauta iar. Cum cauta? Loveste cu nasul in san sau in gol in cautarea sfarcului; cand il localizeaza astfel, stie ca e aproape de obiectiv, doar gurita e imediat sub nas. Daca nu stiati, nasul unui bebe e primul lor deget aratator. Si ma-nhata iar, hotarata, de ma simt ca un Iona supradimensionat, ramas cu restul corpului in afara balenei. 

Asta e noaptea. Simplu, pana la urma, pentru ca mi-am invatat lectia - respectam pe cat posibil ora de somn, abdic de la pretentia exagerata de a dormi si in alte pozitii decat intr-o parte si toata lumea e fericita pana dimineata, dorm asa bine incat sforai uneori, chestie care mi-a atras niste pumni mici in piept, iar eu credeam ca fetei i-e foame.

Ziua, insa... E o nesfarsita surpriza, un fel de calatorie a lui Alice prin tunelul groazei. Dupa ce ca doarme doar afara, intr-o vreme a prins gustul adormitului in brate. Ceea ce a fost ok cata vreme adormea repede si nu cantarea 7 kg. In scurt timp, si-a dat seama ca lumea e mai interesanta ca somnul - ia te uita, o masina rosie; ce sa vezi, vine un vecin; hopaaa, bate vantul frunzele, ia sa le numar eu chiar acum - si leganatul dura o ora, vreme in care ma cocosam de spate, ma felicitam pentru colacul de grasime ramas pe burta inca din copilarie, ca macar o mai sprijin pe el, si ma antrenam pentru a canta live cel putin o ora. Si pe cand o puneam in carucior o apucau partzurile - care, nu-i asa?, dor teribil, trebuie sa ne foim, sa protestam si sa plangem la fiecare din ele, ca s-o ia mama de la inceput cu elefantii care se leganau in draci.

Na, dupa o tura de plans in carucior - recunosc, n-am avut stomacul s-o aud, asa ca tac-su a fost barbat si-a plimbat-o el - am avut o vreme liniste. Incepand de a doua zi dupa ignorarea prostetelor ei, a tacut molcom, si-a facut inventarul degetelor de la maini inainte de somn si, pan-a numarat pana la trei, a adormit. Frumos, calm, fara griji. Cate 30 de minute ! Fix ! Maxim o ora. Timp in care ma plimbam prin curte usurel de tot, dorindu-mi pernute de pisica la picioare, vecini muti, caini fara corzi vocale, vaci fara talangi, avioane cu reactie fara motor, chestii de genul.

Am citit o gramada pe tema somnului la bebelusi. Sunt voci - nu stiu cat de avizate - care spun ca puii de om nu stiu sa adoarma. Trebuie invatati. Cred ca suntem singura specie cu aceasta problema, nu cred, sunt sigura: puii de antilopa nu-s leganati pana adorm si pun pariu ca n-adorm la ugerul cald al mamelor lor. In fine... Asadar, trebuie invatati. Trebuie ajutati sa lege ciclurile de somn intre ele. Trebuie sa aiba un program previzibil, a se citi ore fixe de somn, si un ritual - adica o serie de activitati repetate obsesiv, pana i se formeaza un reflex pavlovian si stie ca la capatul acelui sir de actiuni il asteapta Mos Ene cu bratele larg deschise. Ei bine, 'invatarea' asta nu are loc lin - nu-i ca si cum i-ai spune pruncului toata teoria, el ar da din cap ca 'bine' si gata, problema rezolvata. Se lasa cu plans. Cu plaaans. Cu PLAAAANS !! Toata chestia escaladeaza mai repede decat conflictele din Orientul Mijlociu. In trei minute de leganat obtii una bucata copil fleasca de transpiratie, cu urechile pline de propriile-i lacrimi, una bucata mama leoarca de transpiratie si nervi, cu lacrimile personale picurandu-i din barba si-o capitulare rapida - hai, puiule, la san, c-o sa-nveti tu sa adormi pana cresti mare.

Si uite-asa avem un set de intrebari bantuitoare - da' a mea ce-are, dom'le, de e atat de speriata de lumea asta incat se tine strans cu gingiile de noul sau cordon ombilical ? da' de ce copilul meu nu doarme, frate, ca altii, in patutul lor, lipit de al parintilor? da' cum se face ca n-adoarme veci pomenirea ei suficient de profund ca sa pot sa-i scot sanul din gura in cel mai lin fel cu putinta si sa ma dau cativa centimetri mai incolo? Si uite-asa n-avem program de somn, n-avem ritual, n-avem somnuri lungi, n-avem rabdare sa faca si mama un dus sau sa manance si ea o mancare calda pe saptamana asta. Dar avem un pui fericit - mutrele pe care le face cand se joaca la san, cand isi spune of-ul, cand il studiaza in asteptarea somnului, cand bea lapte cu atata pofta de ti se face sete instant nu se pot descrie. Trebuie sa fii acolo, imediat la capatul celalalt al sanului, pentru a le putea vedea. 

Trebuie sa recunosc ca nu m-am impacat de tot cu faptul ca fiica-mea crede ca suntem surori siameze. Ceea ce ma consoleaza, totusi, e ca e suficient de desteapta si hotarata sa stie ca nu are nevoie de vreun Mos Ene, atata vreme cat o are pe mama ei.

Inima ca o papadie coapta

Draga mea steluta, cand te-am vazut intaia data in carne si oase, aerul care-ti intrase pentru prima oara in plamani n-apucase inca sa iasa de tot, odata cu primul tau strigat. Ti-am spus pe nume si, o clipa, te-ai oprit din tipatul tau de prunc nou-nascut. Apoi ai tras iar aer in piept si-ai continuat sa strigi dupa mine. N-am stiut atunci, dar prima ta rasuflare a imprastiat in patru zari toate petalele molcome in care-mi invaluisem viata.

S-au dus invartindu-se condusul prin noapte, fara alt scop decat placerea de-a simti vibratia lina a masinii prin volan; muzica inhalata ca un drog euforizant, prizat prin urechi; cititul in baie, pana amorteau picioarele si simteam rece la sale; statul in fata televizorului pana seara tarziu si facutul de amor pana dimineata devreme. S-au spulberat inceputurile de weekend cu cate o cursa a inarmarii cu cinci feluri de mancare si doua de deserturi, notiunea de curatenie a explodat ca o boaba de porumb la microunde, inflorind pe dos in toata casa cotropita de haine minuscule. Ultima boare care a trecut pe deasupra mea mi-a sters orice informatie despre zilele saptamanii si despre care mai e moneda curenta in tara asta.

Evident - o sa intelegi tu de ce "evident" cand o sa fii un pic mai mare - m-am opus. Vehement! Prima reactie a fost sa ma incord si sa-mi dau in clocot fiertura amara de "ma vreau inapoi". Au fost doua-trei saptamani in care mi-am dus dorul ca proasta, iar faptul ca erai mereu langa mine ma impiedica teribil sa ma recuperez dupa tornada pe care ai starnit-o. Apoi, incetut, am inceput sa ma inmoi. Si sa-mi dau seama ca mi-ai luat totul doar pentru a face loc pentru mult mai mult.

Cand am incetat sa mai vreau, cand am cedat cu totul, cand n-am mai asteptat nimic si pe nimeni, am putut pentru prima oara sa-mi dau seama ce extraordinara pot sa fiu daca te las sa ma intampli. Tot ce trebuie sa fac este sa te urmez.

Nu esti decat un pui de om. Dar nesfarsita curiozitate cu care privesti lumea, incredibila rabdare de a-ti studia mainile, incantarea ta maxima la mutrele menite sa te faca sa razi, zambetul tau larg si increderea cu care te uiti in ochii mei fac sunt puterile tale magice, de supra-om, prin care m-ai schimbat intr-un mod uluitor in primul rand pentru mine. Pentru ca nu mai privesc in trecut si nici nu mai traiesc intr-un viitor ipotetic. Sunt doar prezent.

N-am stiut eu atunci cand te-am vazut prima data, dar tu ai avut certitudinea ca, imprastiind in vant, dintr-o singura suflare, toate petalele coapte ale vietii mele de pana la tine si lasandu-mi inima goala in fata ta, te voi iubi in fiecare zi mai mult, draga mea inima din afara coastelor.

Vorbe de mama

Haaaide, vrei sa-ti spun cum vorbesc mamele?... Hm, ce zici? ... Vreeei?... Da, iubito, hai sa-ti spuna mama.

Inainte, imi promiteam solemn ca n-am sa ma amestec cu alte impingatoare de carucioare. De la inaltimea nasului meu inca ridicat in vant, mi se parea ca-si prea redusesera vocabularul la cuvinte din doar doua silabe - papa, caca, pipi, bebe, titi. Iar putinele cuvinte mai lungi imi strepezeau dintii - manute, gurita, dintisori, laptic, pireut... Visam sa-i vorbesc fetei mele in fraze elaborate, cu subiect, predicat, atribute si complemente si eram incredintata ca primul ei cuvant rostit nu va fi departe de complexitatea lui 'pterodactil'.

Si ce sa vezi... Cred ca, odata cu ghemotoaca de deja 4 luni, am expulzat si o parte din propriul creier. Acele cateva circumvolutiuni sub ale caror bucle se inscriau noi si noi cuvinte in dictionarul incorporat. Si daca reusesc totusi sa ingaim cateva cuvinte inteligibile in preajma adultilor nealaptatori, cand vine vorba sa-i vorbesc stelutei scot pe gura un repertoriu de onomatopee ce-ar face ciocarliile sa se dea de pamant de ciuda.

Recunosc, am incercat sa-mi pun in aplicare planul cu discursurile complicate. M-a izbit fara mila simtul ridicolului si m-am potolit. Mai intai cam pe ascuns - deh, orgoliul n-a revenit la kilogramele de dinainte de sarcina, apoi tot mai cu avant, am ajund sa imi distrez fiica indrugand te miri ce intr-un fel de klingoniana. In plus, in loc s-o invat eu pe ea, o imit intr-o veselie, de am deja spaime ca nu va invata sa vorbeasca. Dar nu ma pot abtine, e asa dulce si tandra limba ei!

Iar cand ma intalnesc cu celelalte conducatoare de carucioare prin curte - si, Doamne, ce bucurie e sa nu fiu singura afara, sa am cui ma plange stiind ca sunt perfect inteleasa si sa am cui cere un sfat - vocabularul si dictia de mama sunt etalate in toata splendoarea. Vorbindu-le copiilor, adopt o intonatie care ia un cuvant scris didactic pe o foaie seaca de hartie, face hartia cocolos si mi-o lasa sa pluteasca sonor in trahee, intr-un mod total neserios. Si sa vezi de ce interogatii alintate sunt capabila, si ce maimutareli siropoase pot produce. Asta dupa ce intreb de trei ori acelasi lucru, imi raspund singura si diminutivez la greu.

In caz ca esti cum eram eu inainte, pe vremea cand eram mandra de batul infipt in fundul din dotare, cand intorci nasul cu dispret la vederea unui grup de mame te rog sa te gandesti daca intelegi vreunul din urmatoarele cuvinte din vocabularul lor: meconiu, epiziotomie, ragade, reflexul Moro, mastita.

Ei, ai vazuuut?... Ai vazuuut ca nu e chiar asa cum ai crezut?

Sex postpartum

Povesteam ieri cu o prietena, mama incepatoare si ea, despre locurile ciudate in care am facut amor in tinerete. Cu cel mai firesc aer din lume, impingeam carucioare pe drumul neasfaltat, ca sa se simta puii leganati offroad, si ne faceam confidente despre cum ne iubeam in vremurile de dinaintea lor. A puilor.

Trebuie sa recunosc ca n-as da patul din dormitor pe lift, piscina cu jacuzzi sau toaleta unui club. Prefer sa-mi consum micile perversiuni in confortul de-acasa. Si mai trebuie sa recunosc ca, de trei luni jumate, de cand s-a intrupat steluta noastra, pana si sexul in patul matrimonial a devenit o aventura. Asta pentru ca micuta noastra nu numai ca s-a instapanit in patul care, odinioara, era al nostru, dar nici nu doarme decat strans lipita de mine, de nu ma pot misca de langa ea.

Asa ca, de cele mai multe ori, trebuie sa ma multumesc cu ceea ce ruleaza in reluare in cinemateca din mintea mea, in care derulez inainte-inapoi, inainte-inapoi diverse scene din trecutul nostru pasional. Acum ma bucur chiar mai mult decat atunci c-am fost atat de insatiabili si iscoditori, pentru ca, uite, ceea ce-am facut atunci ne-aduce si-acum mai multa placere decat am fi putut spera.

In rarele ocazii in care Mara adoarme suficient de profund ca sa pot evada de langa ea, trebuie sa fim amandoi un exemplu de eficienta si organizare. Ce-am invatat eu despre amorul ca parinte: daca inainte eram actori emeriti la propriul nostru post de radio porno, inganandu-ne in ureche tot felul de indemnuri instigatoare, acum suntem atat de silentiosi incat ar trebui sa ne gasim prin ecolocatie, de n-am avea binecuvantarea discretului simt tactil. Daca inainte inima mi se muta, triumfatoare, intre picioare, cu toata orchestra ei de pulsuri nebunesti, acum mi se face cat un purice si pandeste dintre urechile-mi transformate in palnii radar orice sunet scos prin somn de micuta mea, ca sa pot fugi la timp s-o alin, indiferent de stadiul de nuditate in care ma prezint in fata ei. Si daca erau vremuri in care orice intalnire piele pe piele incepea ca o indelunga partida de vanatoare, in care amandoi eram si prada, si vanator, adulmecandu-ne si dandu-ne tarcoale pana ne predam cu toate armele, iata ca am aflat ca preludiul se vinde la tub si se aplica local.

Marele nostru noroc este ca, de cand suntem trei, am invatat noi moduri de-a ne iubi in doi si ca dragostea noastra s-a intregit intr-un mod nesperat de frumos, in care ne descoperim ca parinti cu la fel de multa placere cu care ne-am dezvaluit ca iubiti. Atata doar ca sexul postpartum ma face sa cred ca, daca ne dorim un al doilea copil, va trebui sa ni-l aduca barza.