"Gandesti prea mult." Daca tot gandesc mult si prost pentru mine, cred ca cel mai bine ar fi sa-mi pun creierul in slujba cuiva care sa stie sa-l exploateze la maxim.
Asadar, caut de lucru. Ca sa ma scap de mine si sa imi tin mintea focalizata pe problemele altora. Nu doar un simplu angajat. Oh, nu. Mercenar - fara program de la 9 la 5, fara weekenduri, fara strambat din nas la deplasari, la condus noaptea, la dormit in hoteluri lipsite de pretentii.
Vreau sa mi se spuna ce am de facut si sa nu ma intreb de ce. Vreau sa mi se traseze sarcina si sa nu-mi mai aud telefonul sunand pentru verificare. Sun eu sa raportez cum s-a rezolvat. Vreau sa urc in masina si sa plec pentru cateva zile la rand. Sa cunosc tara ca pe propriul buzunar atunci cand e mai gol. Sa adun kilometri peste kilometri, pana cand ajung sa nu-mi amintesc franturi din drumul facut, semn ca oboseala se aduna, dar inca nu pune in pericol pilotul automat. Sa vad, noaptea, cum becurile de iluminat stradal devin, din puncte, niste linii tremurate care se preling pe parbriz. Sa ajung unde am de ajuns si sa-mi trebuiasca minute bune ca sa constientizez ca am oprit si sa fac exercitii de vointa din a ma ridica de pe scaun si a-mi pune picioarele in miscare. Sa ies din masina ca dintr-o ascunzatoare secreta, sa ma arunc in lume si sa-mi joc rolul pentru care iau bani.
Vreau sa castig decent si sa nu am timp sa-mi cheltui banii. Sa-mi fac cumparaturi din benzinarie, unde opresc pentru a face plinul si pentru a lua muzica. Sa fac conversatie cu omul de la pompa, cu care ma vad cam o data la doua-trei saptamani si schimbam cele cateva vorbe necesare si suficiente. Sa socializez superficial cu frumusestea care-mi serveste cafeaua - deja se stie, cafea lunga cu mult lapte. Sa zambesc si sa risipesc cateva replici comode si usor flatante chelnerului care imi expune meniul zilei in vreun local pitoresc prin prostul gust cu patina personala. Ce incantare, toate relatiile astea pe care le dezvolti cu unii oameni pentru care ajungi sa fii un fel de marinar de uscat, un nomad modern, care apare la intervale aproximativ regulate, emite zambete si vocalizeaza chestiuni care nu pun pe nimeni in dificultate. Totul e clar, simplu, aseptic, oprit la un nivel bine definit pentru toata lumea. Vocabular minim, cuvinte usoare, scurte, cu inteles pentru oricine cu mai mult de patru clase. "Buna ziua, dati-mi si mie o cafea. Da, lunga. Da, cu muuuult lapte". Scoti cuvintele astea cum ai scoate tacamurile de plastic din tipla - ordonate, curate, fara parti taioase sau serios contondente, ambalate in scopul unei unice folosinte.
Vreau sa joc cartile celui pentru care muncesc cu o inteligenta si cu o agresivitate de care n-am fost in stare muncind pentru mine. Sa vand mai convingator, sa induplec cu mai mult talent, sa fortez mana cu mai multa fermitate decat o voi stii face vreodata pentru mine, chiar si atunci cand viata mea o sa depinda de asta. Sa ma dedublez eficient si sa rezolv problemele altora. In vreme ce eu fug de ale mele. Vreau sa-mi traiesc viata printre soferi de tir, agenti de vanzari zonali, studenti care lucreaza in schimbul de noapte in benzinarii si chelnerite oxigenate. Singurul semn de intelectualitate sa fie faptul ca salut, ca spun "va rog" si "multumesc". In rest, sa-mi ascult muzica si, poate, audiobook-urile pe care le iau cu mine, ca sa-mi tina companie la drum.
Iar cand am timp liber, sa ma deghizez intr-o tipa normala, comuna. Sa accept invitatia putinilor prieteni de a merge la film, la munte sau la un gratar sedentar, undeva. Sa rad, sa beau o bere neagra, sa fiu cuminte, inteligibila, lizibila, simpla, comoda ca un pantof purtat. Sa nu agresez pe nimeni cu fata mea trista, sa ma scuz plauzibil ca e doar oboseala. Sa fiu cea mai de gasca - cea care e atenta la toata lumea, aduce beri reci, pune in pahare, in farfurii, goleste scrumiere, strange masa, spala vasele, pleaca printre ultimii, pentru ca sta sa ajute gazda la inalturat dezastrul dupa orice intrunire de oameni care petrec.
Cand ajung acasa, sa fiu singura. Pana cand dau sau primesc un telefon. Si-mi gasesc companie de noapte. Nopti ciudate, in care sunt ca o broasca testoasa apucata subit de un acces de exhibitionism - dau jos carapacea cu toate artificiile unui spectacol de striptease absolut neasteptat, in scopul declarat si unic de a face amor in toate pozitiile si prin toate orificiile anatomic posibile, repede, furios si des, pana cand raman intinsa in pat, cu muschii fumegand si cu creierul sublimat.
Iar dimineata - sa-mi beau cafeaua singura si sa pornesc din nou la drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu