Stii tu: penajul de sarbatoare, coada de paun, coarnele ramificate de cerb potent, boncaluitul, muscaturile leonine de ceafa, urletele infioratoare ale matzelor care-si fac de cap sub balcoanele cartierelor proletare. Tot tacamul de exagerari vizuale si fonice care tin fix pana cand ambele sexe isi epuizeaza hormonii stransi presant in diverse extremitati cu vointa proprie.
Ei bine, la oameni se pare ca toata povestea asta are un pic alte manifestari. Iar modificarile anatomico-neurologice au loc la nivel de ochi. Adica, majoritatea muritorilor de rand - respectiv o majoritate covarsitoare si debusolanta a populatiei planetei - sufera niste modificari care fac aura celuilalt vizibila pe durata sezonului de imperechere. Si-atat. Dupa deversarea fluidelor in cauza, aura se stinge ca un neon de bar dintr-o zona rau famata, afectat si el de recesiune.
Ma vezi - intreaga, in toata splendoarea-mi - doar pana la prima acuplare. Hai si-a doua. Poate si-a treia. Dupa care, golit de energia coitala, iti pierzi capacitatea de perceptie. Ti se pare ca totul s-a micsorat, si-a pierdut din intensitate, din imperiozitate, din grandoare. Totul trebuie sa reintre in normal - doar se stie prea bine ca orice minune tine doar trei zile. Din a patra se pleaca in cautarea unei alte minuni cu termen de valabilitate.
Da-mi voie sa-ti spun ca te-nseli. Tu pe tine. La faza asta. Eu tin mai mult de-atat. Si am darul enervant de a continua sa te vad in (aproape) aceeasi lumina si acum, dupa atata vreme.
Se pare ca la mine sezonul de imperechere e continuu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu