Casa, dulce casa

Ca sa scurtez o poveste lunga-luuuunga: in curand ne mutam. Am comandat diverse mobile, dar mai trebuie cumparate "de gata" canapeaua si masa de bucatarie, cu scaunele aferente.

Si-acum povestea se lungeste iar: rascoleste orasul in cautarea fantasmelor din mintea mea incapatanata.

Vazut masa. Frumoasa, desteapta si devreme acasa: extensibila, cu cadru metalic si... ta-daaa... cu blat de sticla. Placut la prima vedere. Indragostit iremediabil pe parcursul lungii holbaturi acordate aceleeasi mese. Flirtat cu vanzatorul sub ochii sotului, poate-poate face reducere pentru amarasteni. Implicat si sotul in flirt, in acelasi scop. Vanzatorul s-a dovedit incoruptibil. Ramas cu gandul la frumoasa masa claustrata in turnul castelului de la Ambient. Pus la cale plan - majoritar utopic - de achizitionare a mesei in prima zi in care reusim sa inchidem la urmatoarea gaura cureaua stransa.

Cutreierat magazine in cautare de canapea magica - sa fie si mare, sa fie si mica, sa fie si ieftina, si trainica si... un fel de cumul nenatural si nesanatos de calitati neintrerupte de vreun cusur. Plecat cu picioarele aproape la fel de umflate ca buzele - magazinele sunt suprapopulate cu canapele extensibile de dimensiuni dinozauresti, creionate de un designer proto-uman, cu multa sensibilitate - brate uriase, gonflate culturistic si absolut inutil; perne peste perne - probabil pentru a-ti subtia talia facand rotari de trunchi dimineata si seara, cand muti pernele din pat pe fotoliu si retur; tapiterii doar cu o generatie mai breze decat "Rapirea din serai". Unde mai pui saltelele indoielnice, care imi dau convingerea ca vor ceda nervos la prima intalnire amoroasa dintre mine si sotul meu, doi semizei subtiri si frumosi :)

Pus ochii pe niste scaune de bucatarie. Linii simple, curate. Lemn vopsit alb plus cadru metalic finut. Intors capul dupa ele prin magazin pana in pragul pericolului de a rasturna tot ce-mi sta in cale. Plecat cu un inceput promitator de torticolis si cu o nesatisfacuta curiozitate in privinta pretului. Revenit la locul faptei. Mangaiat scaunele cu tandrete, pe contururi. Apreciat finisajul. Fantazat la cum se asorteaza ele cu masa de metal si sticla si cu vesela mea complet alba, in linii geometrice. Cea care e inca la producator. Cautat nene din magazin: astea le vreau. Ghinion: nu-s de vanzare! Scaunele fac parte din expozitia Franke din cadrul magazinului. Plecat cu o impletitura frumoasa de lacrimi in barba.

Scanat tavanele si peretii multor magazine in cautare de corpuri de iluminat. Care sa arate decent si care sa chiar lumineze. Mai mult de 60 de wati. Nu..., nu....,  oh, fereasca Dumnezeu..., nu..., nu..., DAA! Aceleasi linii simple, geometrice, acelasi metal argintiu ramas constat in topul dorintelor mele. Bonus: permite insurubarea a TREI becuri. Ce mai, spectacol de lumini si umbre. Ramas cu mana lipita pe eticheta cu pretul la promotie. Amortit mana in aceasta pozitie, in timp ce faceam calcule din doua in doua saptamani, cu adunari si scaderi de incasari de salarii si plati de rate, facturi, benzina si, hai, treaca de la mine, o paine si-un bax de apa.

Nu pot sa zic decat: bunica a murit (in sfarsit!) Traiasca bunica ! Si fie ca sistemul juridic sa-i faca usoara tranzitia bunurilor spre noi toti.