Despre simturile socializarii vorbim. Care necesita, din cum am observat eu, de afara, cu nasul lipit de vitrina, doua chestiuni capitale: capacitatea de a face small talk si, strans legat de asta, de a fi multitasking cand o faci.
Ce discuti in pauza de tigara? Cu oameni cu care nu ai alt contact decat cele legate strict se serviciu, inhalatul din fumul altuia si, eventual, in functie de sex, impartitul (alternativ, evident), al baii de la munca? Mi-e mintea complet lipsita de subiecte care sa indeplineasca simultan urmatoarele criterii: subiect neutru (ca sa nu fie barfa), scurt (ca sa-l termini in 5 - 10 minute sau macar sa sufere amanare fara prea mare suspans pana la urmatoarea pauza comuna), comun (adica sa permita fiecarei persoane prezente sa-si aduca aportul personal de afirmatii de la monosilabice in sus). Nu pot vorbi despre subiectele care ma intereseaza cu adevarat. Cele personale. Cele care ma chiar rod pe dinauntru sau ma anima, dupa caz. Si traiesc cu convingerea ferma ca simpla vocalizare a unor cuvinte-propozitii-fraze menite sa umple tacerea comuna este o maxima ipocrizie. O demonstratie demagogica de fals interes. De aceea ma si abtin in 80% din cazuri sa emit pareri despre subiectele pe care altii n-au dificultati sa le gaseasca, in ciuda conditiei de indeplinire simultana a criteriilor mai sus enumerate.
Deci, primul pacat este faptul ca sunt (in marea majoritate a timpului) incapabila de a scoate rapid din maneca remarci cu calitati de conversation starter. In consecinta, par sa detin una sau mai multe din urmatoarele 'calitati' care ma plaseaza rapid pe locuri fruntase in topul nesuferitilor: superioara, pretioasa, proasta, rea, fudula, inadaptata, culegatoare de barfe.
Si cum Dumnezeu te descurci cu un grup semi-eterogen de oameni? Ce discuti, cat timp, in ce ordine si cu cine? Cum te imparti cu gratie si rationalizat, eficient si elegant intre mama, cumnat, spalatul de vase, nepoata, sot, servitul mesei, tata, soacra, frigider si retur? Ce le zici ca sa se simta toata lumea bagata in seama cu interes real? Pentru mine e un efort supraomenesc sa dirijez o asemenea discutie multipla, simultana, pe mai multe planuri si, inevitabil, pe subiecte care, in cel mai bun caz, sunt conexe. Asa ca esuez de fiecare data prin a fi frustrata de faptul ca stiu ca nu ma descurc si abandonez, stand undeva in planul doi, in culise, urmarind tot ce se intampla, fara sa interactionez prea mult si, atunci cand o fac, e doar pe sistemul actiune-reactiune, cauza-efect. Pasiv, adica.
Am ajuns deja la varsta la care mi-e clar ca viata nu inseamna umblatul cu sufletul in pielea goala in fata oamenilor care stiu cu adevarat sa aprecieze si sa protejeze frumusetea care vine din interior. Daca pui la socoteala cat timp muncesti si dormi, iti raman atat de putine ocazii sa fii tu, plenar, in fata cuiva, incat nici nu mai cred ca merita efortul desfasurarii de forte. Am aflat deja ca adultii au teribilul talent de a se ascunde dupa cuvinte. Cu toate astea, mi-ar placea uneori sa fiu in stare sa ma deschid fara probleme, fara strategii de comunicare dezmintite de realitate.
E o vorba romaneasca ce, in profunda ei intelepciune, spune: "gura bate curu'". Se pare ca o face la fel de bine si atunci cand nu vorbesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu