vineri, 21 septembrie 2012

Tot pe limba mea pier

Ma surprinde ca n-ai remarcat, doar ne sarutam de ceva timp: am limba lunga, de cameleon.

Si ascutita, pe deasupra. Pe-o parte miere, pe-o parte fiere. Fac din ea bici, sfredel, lasou, cheie pentru suflet, lacat. O-nfasor in jurul tau, calda, insinuanta, imbratisandu-te. Cand te simt cuibarindu-te, strang, ca un sarpe boa pus pe joaca. O-ntaresc intr-un mic varf otelit, cu care racai in pamantul milenar din jurul tau, si-apoi matur praful fin din care te eliberez, strat dupa strat, pana cand reusesc sa te scot la lumina, marmura stralucitoare acoperita inca de prozaicul noroiului uscat.

Provoc, alin, cos si descos. Totul din cuvinte. Nu intotdeauna cele conforme. Nu mereu cele comune. Mai degraba acidulate, sper. Pentru ca asa inteleg eu sa vorbesc cu cei cu care conteaza pentru mine. Pentru ca transform discutiile intr-un fel de antrenament initiatic in arena gladiatorilor. La fel de pe viata si pe moarte, numai ca scopul e sa se lase cu prietenie pe termenul asta. Numai asa poti sa-ti dai masura - si tu, si eu - daca reactionezi spontan si personal intr-o situatie care te scoate din normal. Numai asa stii cu cine te intovarasesti, de ce e in stare, daca poti avea incredere, cu ochii inchisi, sa te pui spate in spate cu celalalt si sa lupti de-a binelea cu tot restul lumii.

Oh, si vreau sa-mi tii piept! Vreau sa fii acolo, sa parezi, sa fandezi, sa-mi intorci vorba, sa te stradui sa ma bati cu propriile arme. Sa prinzi ritmul, sa-nalti mingea la fileu, sa punctezi, sa-mi intinzi capcane, sa ma urmaresti pana in panzele albe si sa-mi ceri sa capitulez. Sa-ti reconfigurezi strategia la fiecare pas, sa joci scrabble pe fast forward cu toate cuvintele pe care le arunc inspre tine si sa mi le rastalmacesti in altfel de declaratii, la fel de surprinzatoare.


E forma mea personala de testare a intimitatii. Vreau sa stii ca atunci cand scot toate armele nu am alta intentie decat de a negocia ca la carte termenii armistitiului. Si nu fac toata parada asta decat pentru cei care pot intelege. Asa ca nu-mi cere sa fac glume cu nota de subsol. Nu pretinde sa te provoc cu subtitrare. Invata sa intelegi !

Cand ai o limba atat de lunga si-o tii retractata, nu se intampla decat ca ii menajez pe altii cu platitudini si eu duc pe picioare o permanenta senzatie de voma.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu