URA este o masinuta draguta, micuta si inocenta. In ciuda numelui ei. Asa ca nu stiu cum se face ca e a doua oara cand o gasesc cu luneta sparta.
Prima data era in februarie sau martie, anul trecut, vreme cand se cam ducea zapada, dar mai era un pic cat sa inghete intr-un strat frumusel pe masina. Asta am si crezut ca aud cand am intrat si-am trantit usa dupa mine: gheata subtire alunecand pe sticla. Doar ca era chiar sticla. Fragmentata si zuruind inselator in timp ce cadea pe polita din spate. De data asta, in plina vara, n-am mai avut speranta desarta c-ar fi inghetat ceva, am stiut din capul locului ca se-ntampla din nou.
M-am chinuit sa plang un pic, dar n-am reusit. Drept urmare, am pus mana pe telefoane si, din aproape in aproape, am ajuns sa vorbesc cu un nene de la Sectia 4, care mi-a trimis un echipaj. Dupa ceva vreme de stat in strada si sfidat claxoanele indelungi si insistente ale unui bunic precoce, cu burtica revarsata peste volanul dubitei, asortata pitoresc la clopul de paie de pe gamalie, a aparut si masina Politiei. Am ridicat mainile si-am fluturat din ele ca naufragiatii vapoarelor din zarile indepartate. Coboara un nene, cu figura regulamentar compatimitoare. Se uita la masina. Impinge cateva cioburi cu varful statiei walkie-talkie. Isi pune mainile la spate, se apleaca si se uita in masina, cautand pietre sau alte obiecte contondente. Apoi ma ia la intrebari. Imi sonda viata sentimentala - daca nu m-am certat cu barbatu' sau daca nu ma urmareste vindicativ vreun fost iubit care n-a reusit sa depaseasca momentul despartirii. Sau macar vreun vecin teritorial, care-si marcheaza locul de parcare cu cioburile din lunetele si parbrizele altora? Nimeni, nimeni, sunt o fiinta pasnica si iubitoare, dulce ca dragostea si ca lubenitele de Dabuleni, toata lumea ma adora. Oricum, toti cei pe care ii cunosc. Nu stiu ce zace in capul necunoscutilor.
"Vreti sa depuneti plangere?", ma intreaba el pe un ton in care simt clar ca vrea sa ma descurajeze s-o fac, cu conotatii evidente de 'n-are rost, oricum nu se rezolva nimic'. Oscilez cateva secunde. Dupa care se iteste simtul civic in mine. Si simt ca acum e momentul sa-mi exercit dreptul la care am renuntat, de exemplu, cand a fost sa votez. "Da, vreau sa depun plangere". Daca n-ar fi pomenit nimic de cele 3 camere video de supraveghere instalate in intersectie, scapa de mine fara batai de cap.
La sectie, o receptie goala, captusita cu gresie, cu rezonanta excelenta, reverberand de pulele care ieseau din gura unui nene politist care nu m-a vazut de peste tejgheaua inalta decat in ultimul moment. Ofteaza cand ma vede - 'ce vrea proasta dreaku?' Suna pe un interior si racneste la altii ca iese in curte sa faca poze la un caz si sa nu-l bata la cap. Am inteles, sa traiti, domnu' Sherlock Holmes ! Ma iau dupa el, ca un boboc de rata prostut care se ia dupa prima pereche de picioare in miscare ce i se arata in fata ochilor proaspat deschisi. Lipai voiniceste in urma omului legii. Stau respectuos la distanta, sa-l las sa-si faca treaba. Se intoarce spre mine si ma intreaba daca nu stiu sa umblu la setarile aparatului foto, ca sa nu mai faca un drum pana in birou, sa descarce memoria. Nu stiu, nu ma bag, nu vreau sa ma amestec in probele lor. Lipaim inapoi spre birou.
Dupa care, incep sa scriu dupa dictare. Mi se spune si unde sa pun virgula. Ma conformez, nu ma pot masura cu talentul narativ al omului. Ma ia si el la intrebari despre viata amoroasa, dusmani si prieteni, etc. Ma repet ca nu banuiesc pe nimeni. "Vreti sa depuneti plangere penala?" Nu, nu vreau sa intre nimeni in puscarie. Vreau sa si-o ia in freza nenorocitii care-si bat joc de munca mea si-mi avariaza masina pentru simplul fapt ca asa li se scoala lor. Vreau sa-l prinda pe individul care se s-a gandit sa-si alunge plictiseala dandu-mi mie de lucru. Vreau sa-i smulg bratele din umeri si sa-l bat cu ele peste gura pana cand i se faramiteaza dintii ca si luneta mea. Si-apoi sa-l rastorn cu capul in jos intr-o fantana secata si sa-l las sa savureze pe-ndelete aceeasi senzatie de furie neputincioasa si revolta oarba pe care am simtit-o si eu. Asta vreau!
Nu ramane decat sa astept. Si, poate, sa merg la Rutiera sa fac o cerere speciala, sa ma lase sa-mi schimb numarul din URA in URA! Poate inspira atitudini mai faste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu