Zici ca supravietuiesc unei lungi ierni nucleare: parca totul a incremenit intr-un praf gros care ecraneaza soarele si care matuieste oglinzile, caroseriile masinilor si sclipirile de inteligenta din ochii celor din jur - pe astea din urma mi le amintesc ca pe o emisiune Teleenciclopedia vazuta intr-o alta viata. Sunt un fel de ostatica blazata intr-o lume dezorganizata, cu orizonturi stramte la gura, o lume de colcaiala intriganta pe la colturi si de desteptaciuni neafirmate, care asteapta sa fie descoperite, pentru a-si revarsa suveran intelepciunea peste tot.
Nu ma-ntreba ce m-apuca, n-as putea sa-ti spun precis. Doar ca am facut sa-mi ricoseze intre cele doua urechi simetric asezate de-a dreapta si de-a stanga capului meu tot felul de muzici de oameni care au intre cele doua urechi ale lor mai mult decat un spatiu generos, pentru ecouri, cum e intr-al meu. Am ascultat Norzeatic (Feelin' the Vinyl) - sa cauti, chiar daca esti dintr-o recolta nitzel mai recenta decat mine, sunt sigura ca stii ce-i ala un pick-up si cred c-ai tai parinti ti-au pus discuri cu povesti, asa ca rezonezi cu subiectul stii pricepi de ce ruleaza asa de cool povestea moderna despre povestile pe care le-ascultam cand eram deja demodati. Apoi a intrat in scena Ada Milea - o urata ingrozitoare care-ajunge foarte rapid sa-ti para cea mai frumoasa si radianta ingerita cu aripile ascunse discret si modest sub pulovere care-ar face si second hand-urile sa pufneasca a dispret.
Oamenii astia traiesc! Oamenii astia simt, si cred, si se lasa dusi inainte chiar daca asta inseamna ca se pomenesc impotriva curentului. Aveam in mine un sambure din ceea ce-i face pe oamenii astia niste sequoia milenari, insa am intrat intr-o hibernare pe termen nedeterminat, si-acum nu mai pot decat sa pricep ce se intampla - frumos ! - cu ei. Sunt ca un pinguin latit pe burta, uitandu-se la zborul albatrosilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu