Oamenii din preajma

Cred ca un avort efectuat cu carligul umerasului ar mai simplu decat asteptarea asta, pasiva si indelung rabdatoare, sa vad ca unii scot din ei, for a change, si fata lor umana.

 

Imbufnari, incruntaturi, priviri otravite puse pe repeat, intr-o spirala stramta si sufocanta. Obositoare tocmai prin lipsa de resurse, prin liniaritate, prin lipsa de variatiuni pe tema data. Oamenii astia accepta - ma-ntreb cat de constient - sa-si dea personalitatea in schimbul unei aceleeasi fete care afiseaza un mix saracacios de dispret suveran si refuz ca un tipat de carne. Ochi otelit si buze stranse. In fiecare zi. Zi dupa zi. Ca un carnaval monocrom, intr-o bucla temporala.

 

O sa zici ca iar ma dedau la DEX-isme. Ca iar m-apuca sa epatez, sa scot la inaintare cuvintele neuzuale, asa cum altii isi afiseaza etichetele hainelor 'de firma'. Numai ca nu e asa. Am vorbit deunazi la telefon cu o prietena de demult - nu mai stiu cum consider acum prietenia noastra, dar stiu foarte clar ca m-au lovit ca niste explozii luminoase trei cuvinte ce s-au succedat in doar doua propozitii. Si-am fost frapata de cat timp a trecut de cand le-am auzit din gura cuiva. Nu vorbeam de fisiunea atomica sau alte savantlacuri, doar despre cat de vivace poate fi un copil si cu cata voracitate iti consuma timpul, iar tu, ca mama, nu poti decat sa plonjezi cu ochii inchisi si toata increderea inainte in aceasta stare de asediu asumat. Prietena asta a mea rostea "vorace" in telefon cu gura plina - in timp ce vorbea, isi lua masa conspirativ si clandestin, pana nu incepea omuletul sa pretinda exclusivitate. Iar cuvintele alea stralucitoare au iesit firesc din gura ei de multifunctionala si-au rezonat supradimensionat in urechile mele - firescul ei a fost o adevarata aventura sonora pentru mine.

 

Nu mai am demult in preajma oameni care, daca te injura, s-o faca in cuvinte laminate si calite special pentru asta, cu taisul treaz al vorbelor netocite de multime. Mi-e cumplit de dor de prietenii - si de dusmanii, deopotriva - articulate, cu subiect si predicat, cu adjective care sa descrie chirugical nuanta exacta si cu adverbe de comparatie care sa insemne precis pe grafic cam unde cred ei ca te situezi pe scara lor de valori. Si nici nu trebuie ca relatiile sa fie atat de departe de punctul zero al neutralitatii. Imi lipsesc in egala masura anturajele impuse de context in care expresia atitudinilor celorlalti sa nu-mi provoace doar o costernare pavloviana muta.

 

Ma tot acuz singura ca m-am domesticit excesiv, ca mi s-a tocit agresivitatea aceea proaspata si exuberanta, ca nu mai dau replica. De fapt, cred ca nu m-am domesticit. Deloc. Imi dau seama ca, in lipsa prietenilor care stiau sa ma invete sa iau altitudine si a adversarilor care aveau suficienta consistenta pentru a-mi impune respect, nu fac decat sa ma infasor cat mai strans in mine, ca sa nu ma ude apa asta calduta si statuta, in care misuna amfibieni oscilanti intre 'dispari din fata mea' si 'azi iti fac onoarea deosebita de a-ti da buna ziua din varful buzelor'.