Doua liniute

Ca sa scurtez lunga poveste: dupa ce-au aparut doua liniute groase si hotarate pe testul de sarcina, mi-am ros unghiile de nerabdare vreo doua saptamani pana am ajuns la ecograf. Acolo mi s-a confirmat ca-mi creste pe dinauntru un mic mormoloc, care inca n-are decat muguri de maini si picioare, dar e tot numai o inima pulsand cu harnicie.

Daca pana atunci a fost asa, o chestie teoretica si indepartata, pe care n-aveam cum s-o simt realmente, din clipa in care i-am vazut profilul si inima... ehei, s-au schimbat un pic lucrurile. Am inceput sa ma simt responsabila.

Bine, adevarul adevarat e ca sunt, inca, responsabila in primul rand de mine. Cu un egoism de zile mari, imi plang de mila inca de pe acum pentru durerile nasterii, pentru refacere, pentru ragadele pe care le voi face, pentru toate calamitatile care se vor abate negresit peste mine, ca o pedeapsa divina pentru ca n-am fost niciodata genul care sa spele obrajii copiilor din vecini sau din autobuz cu tocaituri de maternitate prost plasata. Si, dupa ce-am vizionat pe youtube cateva filmulete cu nasteri naturale, nu-mi mai trebuie sex, imi doresc fierbinte sa mi se astupe gaura pe care ar trebui sa iasa copilul si berzele din desenele animate sa-si faca pomana si sa-mi aduca bebelusul in zbor lin, direct in patutul lui imaculat.

In al doilea rand - ceva imi spune ca, in ciuda faptului ca intotdeauna am fost mai mare amatoare de caini, decat de copii, prioritatile se vor schimba rapid - sunt responsabila pentru puiul de om. Am anuntat doar familia de noul meu statut si deja ma zburlesc la multitudinea de pareri avizate, de femei care au crescut cel putin un copil, care mi-au trasat deja programul si lista de reguli de neincalcat.

Iar reactia mea - pe care mi-o permit mai abitir acum sub scuza 'tulburarilor hormonale' - e sa-mi ascut si mai bine limba si sa le retez initiativele nesolicitate. Mama - oare e chiar mama mea? oare chiar in casa ei am crescut asa deschisa la minte si invatata sa-mi sustin parerile? - imi transmite scurt sa renunt la lantisorul de la gat. De ce ??? Ca sa nu se nasca pruncul cu cordonul ombilical in jurul gatului ! Dumnezeule, cine esti tu si ce ai facut cu mama mea?!? Cumnata mea imi spune sa inrolez copilul in armata inca de pe cand sta doar in pozitia culcat si nu vede bine si sa-i fac program de masa si de somn, ca sa mai am si eu viata pe langa el. De-acord, dar n-am de gand sa-i dau sucuri de fructe la 3 luni, daca o sa am norocul sa am lapte. Iar soacra ma felicita si-mi spune ca abia asteapta sa vada copii lui P.. Alooo, surpriza, nu-s doar ai lui !

In toate discutiile noastre despre maternitate, i-am sarit sotului la jugulara, maraind, cand il auzeam cu povestile despre instinctul matern. Mi se parea ca, nici mai mult, nici mai putin, e scuza lui pentru a lasa totul in seama mea - toate grijile, toate indoielile, toata nestiinta de om netrecut prin asa ceva, dar obligat, prin prisma glandelor mamare si a canalului de nastere incorporat, sa faca fata intregului vartej. Baiete, instinctul matern nu e ca o aplicatie soft pe care o downloadezi in travaliu si o ai gata instalata din clipa in care bebelusul iese din tine ca dopul din sticla de sampanie. Instinctul ala n-o sa-mi spuna cum se monteaza un scutec si nici cum sa diferentiez din prima tipurile de plans. Instinctul ala este, cred eu, o chestiune atavica, peste care suprapui experienta personala, cu toate neajunsurile datului cu capul de grinda de sus.

Ramane de vazut, suntem inca la inceput de drum. Am totusi certitudinea ca, instinctual sau cerebral, am sa pun suficient suflet pentru ambele inimi.

Despre oameni si alti demoni

Se stie din batrani: singurul si unicul lucru de care ai nevoie ca sa poti muta lumea din loc e un punct de sprijin. Iar pentru a-ti schimba parerea despre tine - surprinzator, in bine ! - iti trebuie doar termenul de comparatie potrivit.

Eu l-am gasit. Exista pe lumea asta cineva care sufera cam pe toate instrumentele de tortura sociala pe care mi-am facut si eu antrenamentul. Si care si-o ia peste bot pentru incongruenta, minte sloboda, ironii inteligente la purtator si, in general, decibeli bine temperati cu argumente. Deci serveste experimentului ca dovada vie ca nu sunt ultimul dinozaur care asteapta un schimb de replici destepte cu mai multa fervoare decat un caine cu multiple premii la concursurile de frisbee inter-specii. E confirmarea in carne si oase ca nu detin recordul de nedoborat la intrebari de Gica Contra, ca nu sunt singura care isi asuma cu cea mai mare placere rolul de avocat al diavolului, ca mai sunt si alti dementi pe care temperamentul si caracterul ii conditioneaza sa ramana saraci in prieteni si complet lipsiti de popularitate in anturaje eterogene.

Dupa ce mi-am consumat anii de haiducie, in care saream pe neasteptate in carca oricaror trecatori bogati in barfe si trivialitati, m-am mai domolit. Si-am zis sa fiu mai iertatoare, mai toleranta. Sa extind pe termen nedefinit sezonul de Tuborg Christmas Brew in care sa fiu mai buna, mai calda, mai deschisa, mai zen. Numai ca asta m-a transformat intr-o aratare indecisa si m-a lasat cu senzatia continua ca-s un fel de balaur cu restul capetelor bagate adanc intre umeri si ascunse sub gulere de camasi conforme. Ca circul in public intr-un claustrofob costum de cauciuc sub care toti solzii, toate ghearele si toti fulgii mei de animal preistoric se zburlesc de la atatea incercari de domesticire. Ma chinui permanent sa var in buzunare si sub falduri de uniforme regulamentare toate armele cu care, daca m-as fi nascut in vremurile si intre oamenii potriviti, as fi facut o cariera stralucita in dueluri si turniruri de onoare.

Faptul ca li se intampla si altora nu face decat sa demonstreze ca aceasta parada cu deghizare nu pacaleste pe nimeni altcineva decat pe cel deghizat. Asa incat... toti aricii, incomprehensibilii, neatarnatii si donchihotii adunarea la mine! Pe cine numesc plicticosii astia menajerie?

Gesturi pe care nu le inteleg

Sa astepti sa intri in sala de aerobic, stand pe o banca, in colanti si picior peste picior. Ca si cum te-ai pregati de scufundari sudand cateva tigari inainte.

Sa lansezi o invitatie publica "la un suc", sperand in secret sa nu raspunda anumite persoane, si sa le intorci spatele cand stau la masa cu tine. Ca si cum te-ar fi obligat cineva sa faci invitatia aia chiar atat de publica din capul locului.

Sa mangai o gravida pe burta. De parca rotunjimea aceea temporala iti da dreptul de-a-i invada spatiul personal si de-a o atinge, chiar si sub pretextul de a mangaia progenitura in devenire. Si sa te duci cu flori la maternitate a doua zi dupa nastere, de parca fix de intruziunile tale demagogice are femeia aceea nevoie.

Sa te anturezi cu femei mai tinere ca tine si sa contribui la discutiile de grup cu povesti despre fiul tau. In conditiile in care nu numai ca esti singura maritata, ci si singura mama din gasca.

Sa iei ceva imprumut si sa uiti intr-atat sa returnezi flecustetul ala, incat posesorul de drept ajunge sa fie jenat sa ti-l mai ceara. Dar nu te uita.

Sa tii in tine lucruri pe care le ai de spus si sa te uiti urat la ceilalti, fara sa le acorzi macar sansa unei discutii edificatoare. De parca frustrarile pot iesi numai prin cuvinte, nu si prin priviri incarcate.

Sa pretinzi celorlalti sa nu te caute numai cand au nevoie de tine. Ca si cum ai mai crede in Mos Craciun. Faptul ca tu suni si fara vreun motiv anume nu demonstreaza nimic altceva decat ca incerci sa le dai o lectie de clasa.

Despre cum necazurile nu vin niciodata singure si parca bucuriile nu vin niciodata. Deloc

Daca n-am avut luneta sparta, a fost o bataie inter-specii sub capota celeilalte masini din familie, ce s-a lasat cu furtune de frana roase de pisici si gheare de caine innebunit care a incercat sa scormoneasca dupa felina prin metalul (aluminiul ?) capotei. Daca n-a fost o luna cu 5 aniversari, a fost una cu doua asigurari RCA de facut. Daca n-au fost Finantele cu pistolul de hartie la capul meu, a fost o banca ce-mi cere bani pentru un cont pe care m-au obligat sa-l deschid cand am solicitat un credit la care am renuntat inainte sa mi-l aprobe.

Cele mai recente aventuri m-au facut sa ma gandesc serios ca zana buna si consortul ei au dreptate, un picut, asa, cand se gandesc sa-si lase joburile de 10 ani, casa din preerie si viata de aici pentru a se muta ici colea, dupa coltul globului, pe un continent unde oportunitatile sunt, in marea lor majoritate, oportunitati, nu calamitati.

Una din aventuri e din ciclul cat de mult te costa ca sa demonstrezi un principiu. Mai exact: am retras bani de la un bancomat, cu un card emis de alta banca decat cea de care apartine bancomatul. Cer 150 lei, mi se inregistreaza pe extrasul de cont -150 lei, dar imi elibereaza doar 110 lei. Dupa o serie de telefoane - la banca lor, la banca mea - ajung sa aflu ca procedura de refuz la plata ma costa 10 euro. Adica aproximativ cu 5 lei mai mult decat suma pe care trebuie sa o recuperez. In prima faza, ridic din umeri si renunt - prea mult timp, prea multa energie, prea multa benzina de cheltuit pentru pierderea asta financiara. Apoi, dupa insistente venite din jur, ma aburc pe Rosinanta cu sigla Ford si fac pe Don Quijote, gata sa demonstrez ca, atata vreme cat: 1) nu e vina mea; 2) banca mea are doar vreo 3 bancomate in Cluj, ergo sunt silita la posibile viitoare incidente cu alte bancomate, mai abundente; si 3) ei imi solicita o taxa care ma scoate pe minus chiar in cazul in care se recupereaza suma, nu platesc, fratilor, nici o taxa. Pentru ca sunt banii mei, munciti. Si un leu e tot al meu si nu ar trebui sa fiu dispusa la generozitati fortate de imprejurari.

Cea de-a doua aventura - accident rutier cu fuga faptasului. Vine un dobitoc intr-o curba, nu se poate tine pe banda lui - alcool?, cowboy?, inconstient ? - si izbeste Loganul pe toata partea lui stanga. Nici macar nu clipeste. Nici macar nu opreste sa vada daca se taraste cineva afara din masina noastra, semn ca inca nu ne-am dat ultima suflare. Si dus a fost - nici macar nu l-am mai zarit la orizont cand am incercat sa-l prindem din urma. La Politie: ati vazut numarul de inmatriculare? Da, bineninteles, daca ma hipnotizezi il scoti precis din mintea mea, ca l-am vazut clar in fata ochilor, putea fi ultima imagine inregistrata pe lumea asta. Dar n-a oprit? Deloc? Deloc, ca n-am mai fi aici, eram pe drum spre casa, cu polita lui RCA, impacati ca asta a fost, dar bine ca am dat peste un om responsabil, cu asigurare valida la el si cu cateva variante de exprimare a regretului in repertoriu. Evident, camerele video din capatul acela de lume nu functioneaza cam de la ultimul seceris, deci... traisca asigurarea CASCO! Ce casco, banii aia s-au impotmolit undeva in sistem, n-au ajung la asigurator, desi sumele au fost platite in fiecare luna inainte sau fix la scadenta. Alte drumuri, alti nervi !

Mi-e si greu sa scriu suculent si carnos despre astea, pentru ca, desi s-au intamplat abia de o saptamana, sunt o romanca atat de neaosa, incat deja mi-a trecut indignarea datorata lor si sunt perfect pregatita pentru urmatoarele motive de furie, stupefactie si sufocare in propria dreptate facuta posta.

Ah, inca ceva: dupa ce tata merge la doctor si ala il scoate afara - "daca ai deja reteta, de ce mai vii la mine?", mama da de o doctorita care-i pune diagnostic ochiometric de cancer de piele si-i mai amana operatia cu o saptamana, ca sa aiba tot timpul sa chiar faca boala aia, de stres si suparare.

Si, sa nu uitam, fratele meu nu stie care e numele meu dupa casatorie, desi a trecut deja un an.

Rahaturile astea vin atat de des si-atat de hotarate, incat fac din pansamentul bucuriilor hartie igienica. 

n-o saruta pe gura

Daca ti se face vreodata pofta de al trup, n-o saruta pe gura.

Daca nu se poate si nu se poate, poti s-o absorbi. Asa cum faci si cu mine, cand iti transformi limba intr-un fel de deget cercetator, care amusina peste tot, ca un nas umed de caine cuprins de frenezia vanatorii. Ca atunci cand ni se impletesc limbile, un fel de yin si yang de carne, un fel de cele doua parti ale velcroului, cu papile gustative sub forma de mici carlige, care se lipesc de sarutul meu vatuit.

Sa pastrezi numai pentru mine ceea ce-mi lipseste cel mai tare cand nu esti langa mine. Momentele miraculoase cand sufletului tau ii cresc doua buze elastice, care ma invaluie, tandre si calde. Cele in care simt cum fiecare pliu microscopic al buzelor tale se pliaza perfect pe ale mele, intr-o priza atat de stransa si de sigura, de parca am fi doi acrobati in plin salt, fara alta plasa de siguranta decat increderea ca ne vom prinde unul pe altul la timp.

Amprenta sinuoasa a buzelor tale imi face in tacere cea mai sonora declaratie de dragoste.

12 voturi pentru '12 plante'

Daca numele tau nu e Ileana Cosanzeana - neprihanita culegatoare de plante medicinale pe racoarea diminetii - sau Fat-Frumos - viteaz recoltator de salata din Gradina Ursului, inseamna ca esti ca mine. Cu viata covarsitor urbana, majoritar petrecuta in scaunul cu rotile de la birou si cu fantezii despre un trai cat mai sanatos, aducator de soare pe geamul dintre blocuri, ca sa nu intre doctorul pe usa. Asa ca, pe langa painea de casa, kefirul cultivat in propria bucatarie si ghivecele cu plante aromatice de pe pervaz, ai nevoie de doze aditionale de sanatate. Sub forma de hapuri, din economie de timp.

"12 plante" e un supliment alimentar pe care-l votez de 12 ori pentru ca:

1. e natural - combina intr-un cocktail maiestrit superputerile celor 12 plante: salcia, migdalul, mesteacanul pufos, teiul argintiu, cocazul negru, magnolia, ghimbirul, socul, urzica, orzul verde, stejarul si gingko biloba; adica cei 12 apostoli ai sanatatii care vine din interior
2. e sanatos - concentreaza intr-o capsula toate vrajile bune care curata sistemul circulator, incurajeaza digestia si antreneaza imunitatea
3. e complet - e un fel de SPA multifunctional de uz intern, care te alina si te trateaza din cap pana in picioare, la propriu vorbind
4. e universal - capabil sa protejeze cartilajele de crestere ale copilariei si sa aline durerile reumatice ale maturitatii coapte, cele 12 plante invaluie in binefaceri toata familia
5. e indispensabil - daca ai nevoie de 48 de ore-lumina in 24 de ore, 3 perechi de maini pentru tastatura/telefon/aspirator si un creier cu minim 4 emisfere, trebuie sa le scrii celor de la '12 plante' inca de la prima comanda ca vrei reducere pentru comenzi consecvente pe termen lung
6. e mobil - mixul de plante e dozat in capsule prietenoase, care se pot inghiti discret oriunde ai fi, udate cu o cana de apa sau o ceasca de ceai, asa ca ai intotdeauna energie 'la purtator'
7. e romanesc - e creat de o echipa care a rodit cu intelepciune pe niste radacini extrem de adanci ale cunoasterii plantelor, dovedind ca romanii sunt buni prieteni nu numai cu 'codrul, ramul', ci si cu intreaga flora autohtona
8. e eclectic: dupa o copilarie cu buze colorate de coacaze si de tricouri infoiate de preaplinul florilor de tei, plantele specific romanesti din cocktail vor stii sa vorbeasca pe limba corpului tau si sa te convinga de beneficiile esentelor aduse de peste mari si tari
9. e on-line - nu trebuie sa te trezesti odata cu roua si sa cutreieri poienite de basm, nu trebuie nici macar sa cobori pana la farmacia din colt - vine singur la tine acasa, comandat pe internet si livrat prin curier
10. e accesibil - are un pret suficient de mare pentru a te asigura ca nu consumi bilute fabricate in masina de tuns iarba, dar suficient de mic pentru a-ti dezamorsa definitiv planurile pentru o vizita pe cont propriu in Gradina cu merele de aur
11. e cool - cu fiecare capsula, tii in palma intregul univers al simbolisticii lui '12', pe care il extragi elegant dintr-un ambalaj pe care o sa vrei sa-l tii la vedere, pentru ca se asorteaza perfect cu spiritul tau de 'corporatistus sanus'
12. e recomandat de Carmen Bruma - sa speram ca efectul placebo pozitiv aduce silueta mai aproape de a ei; cu siguranta ca, daca ar fi fost sustinut de de Oana Roman, marimea la rochie ar creste cu viteza luminii, dintr-o solidaritate prost inteleasa

Hai, gurita mare pentru '12 plante'! Sau vrei o tava de jaratic?

Oamenii din preajma

Cred ca un avort efectuat cu carligul umerasului ar mai simplu decat asteptarea asta, pasiva si indelung rabdatoare, sa vad ca unii scot din ei, for a change, si fata lor umana.

 

Imbufnari, incruntaturi, priviri otravite puse pe repeat, intr-o spirala stramta si sufocanta. Obositoare tocmai prin lipsa de resurse, prin liniaritate, prin lipsa de variatiuni pe tema data. Oamenii astia accepta - ma-ntreb cat de constient - sa-si dea personalitatea in schimbul unei aceleeasi fete care afiseaza un mix saracacios de dispret suveran si refuz ca un tipat de carne. Ochi otelit si buze stranse. In fiecare zi. Zi dupa zi. Ca un carnaval monocrom, intr-o bucla temporala.

 

O sa zici ca iar ma dedau la DEX-isme. Ca iar m-apuca sa epatez, sa scot la inaintare cuvintele neuzuale, asa cum altii isi afiseaza etichetele hainelor 'de firma'. Numai ca nu e asa. Am vorbit deunazi la telefon cu o prietena de demult - nu mai stiu cum consider acum prietenia noastra, dar stiu foarte clar ca m-au lovit ca niste explozii luminoase trei cuvinte ce s-au succedat in doar doua propozitii. Si-am fost frapata de cat timp a trecut de cand le-am auzit din gura cuiva. Nu vorbeam de fisiunea atomica sau alte savantlacuri, doar despre cat de vivace poate fi un copil si cu cata voracitate iti consuma timpul, iar tu, ca mama, nu poti decat sa plonjezi cu ochii inchisi si toata increderea inainte in aceasta stare de asediu asumat. Prietena asta a mea rostea "vorace" in telefon cu gura plina - in timp ce vorbea, isi lua masa conspirativ si clandestin, pana nu incepea omuletul sa pretinda exclusivitate. Iar cuvintele alea stralucitoare au iesit firesc din gura ei de multifunctionala si-au rezonat supradimensionat in urechile mele - firescul ei a fost o adevarata aventura sonora pentru mine.

 

Nu mai am demult in preajma oameni care, daca te injura, s-o faca in cuvinte laminate si calite special pentru asta, cu taisul treaz al vorbelor netocite de multime. Mi-e cumplit de dor de prietenii - si de dusmanii, deopotriva - articulate, cu subiect si predicat, cu adjective care sa descrie chirugical nuanta exacta si cu adverbe de comparatie care sa insemne precis pe grafic cam unde cred ei ca te situezi pe scara lor de valori. Si nici nu trebuie ca relatiile sa fie atat de departe de punctul zero al neutralitatii. Imi lipsesc in egala masura anturajele impuse de context in care expresia atitudinilor celorlalti sa nu-mi provoace doar o costernare pavloviana muta.

 

Ma tot acuz singura ca m-am domesticit excesiv, ca mi s-a tocit agresivitatea aceea proaspata si exuberanta, ca nu mai dau replica. De fapt, cred ca nu m-am domesticit. Deloc. Imi dau seama ca, in lipsa prietenilor care stiau sa ma invete sa iau altitudine si a adversarilor care aveau suficienta consistenta pentru a-mi impune respect, nu fac decat sa ma infasor cat mai strans in mine, ca sa nu ma ude apa asta calduta si statuta, in care misuna amfibieni oscilanti intre 'dispari din fata mea' si 'azi iti fac onoarea deosebita de a-ti da buna ziua din varful buzelor'.